bookblog.ro

Să-mi fii iubire cu durere!

Titlu: Iubire amară
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 176
ISBN: 9786069781609
Cumpara cartea

Aşa se face că mai mereu am fugit de cărţile cu prea mare renume de moment sau cu un marketing agresiv în mediul online. Le credeam rezultatul unui amestec nefast de noroc al începătorului şi publicitate eficientă. Iar în prezent, când avem de a face cu tone de maculatură necalitativă, vândută în sute de tiraje, este tot mai dificil să dai peste o carte cu adevărat bună. O gură proaspătă de aer după o furtună adevărată. Anume această descriere este valabilă pentru romanul Iubire amară, semnat de renumita autoare de origine italiană Elena Ferrante. Cine dintre cititorii atenţi şi fideli oare nu a auzit de acest nume? Probabil eu sunt cea mai întârziată cititoare sau poate cea mai precaută? Devenită renumită cu faimoasa sa Tetralogia napolitană (citește recenzia), Ferrante a devenit un brand de renume, o autoare care şi-a croit o faimă fulminantă, dar bine-meritată. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Regăsirea sinelui în solitudinea muntelui

Titlu: Băiatul sălbatic
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 200
ISBN: 978-973-46-7476-3
Cumpara cartea

Mi-am dorit să citesc „Băiatul sălbatic” fiindcă citisem anterior „Cei opt munți” de același autor și mi-a plăcut enorm. Cartea de față vine cu un nou capitol inspirat din viața reală a acestuia. Obosit și sătul de lumea urbană, bărbatul ajuns la 30 de ani își dorește să se retragă în munți, acolo unde se simte mai acasă decât acasă… [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Ajungem să ne luăm revanşa? Trădarea cărturarilor sau ce preţ are intelectualul de rând

Titlu: Trădarea cărturarilor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2017
Traducere:
Numar pagini: 184
ISBN: 978-973-50-5860-9
Cumpara cartea

După ce anterior am descoperit, prin intermediul volumului Criza spiritului american (citește recenzia), semnat de vestitul Allan Bloom, cu deosebită plăcere şi un apetit de neţărmuit, colecţia 12 cărţi despre lumea în care trăim apărută la editura Humanitas, am decis că nu pot tărăgăna prea mult cu alegerea următoarei cărţi. Aşa şi-a făcut apariţia la orizontul meu livresc, cartea Trădarea cărturarilor, semnată de către Julien Benda. Autorul, care îmi era total necunoscut până la acest moment, a fost un scriitor şi filosof francez (1867–1954), adversar declarat al romantismului si al intuiţionismului lui Henri Bergson, de pe pozitiile raţionalismului. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Despre scriitori și alți demoni existențiali în 43 de portrete

Titlu: Viața secretă a marilor scriitori. Tot ce nu ți-au spus profesorii despre romancieri, poeți și dramaturgi celebri
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2017
Traducere:
Numar pagini: 303
ISBN: 978-606-710-413-4
Cumpara cartea

Dincolo de literatură, viețile scriitorilor sunt pline de mituri, exagerări și bizarerii.

Scrisă cu amuzament, fără a se lua în serios până la capăt, această mică enciclopedie - Viața secretă a marilor scriitori - propune o incursiune în viețile persoanelor din spatele creatorilor idealizați, mitizați, celebrați etc. Aceste vieți, însă, sunt descrise din perspectiva viciilor, momentelor biografice bizare, excentrice sau chiar macabre, „duelurilor” cu alte personalități ale vremii și alte asemenea informații de obicei omise de biografiile oficiale. Începând cu Shakespeare și terminând cu Pynchon, 43 de scriitori sunt deconspirați, de la contextele familiale, la dramele personale, avuțiile, pasiunile și invidiile pe care le-au trăit, momentele de succes, gafele sociale și toate acele defecte care îi fac la fel de „umani” ca oricare dintre noi. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Cântecul păsărilor

Titlu: Cântecul păsărilor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2014
Traducere:
Numar pagini: 622
ISBN: 978-606-741-204-8
Cumpara cartea

Sebastian Faulks este un autor mai puțin cunoscut în România. Britanicul se remarcă, în primul rând, ca jurnalist, devenind primul editor literar al prestigiosului „The Independent”, în 1986. Cu doi ani mai devreme, însă, publica primul său roman, „A Trick of the Light”, iar trei ani mai târziu, „The Girl at the Lion d’Or” – care, a cărui acțiune, precum în „Birdsong” („Cântecul păsărilor”), se petrece în Franța. În 1993 a apărut „Birdsong”, care a înregistrat un succes imens, determinându-l pe Faulks să renunțe la jurnalism și să aleagă o carieră de scriitor „full-time”. De atunci, a publicat opt romane, printre cele mai recente numărându-se și continuări ale seriei James Bond sau ale îndrăgitei serii cu Jeeves, aparținând lui P. G. Wodehouse. [Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Lumea zânelor malefice

Titlu: Prințul nemilos
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 423
ISBN: 978-606-94493-4-9
Cumpara cartea

Nu sunt neapărat o fană a genului Young Adult, ci mă simt mai apropiată de stilul fantasy. Asta m-a determinat să citesc „Prințul nemilos”, deși am observat pe parcurs că este mai puternică amprenta YA. Fantasticul se rezumă la lumea zânelor, cu diversele ei specii, greu de pronunțat și de ținut minte.

Citeam în alte recenzii că unii cititori au rămas surprinși de faptul că aceste zâne sunt malefice, răutăcioase, periculoase. Poate și eu aș fi rămas la fel de surprinsă dacă nu aș fi citit cartea „Fairy Art, Artists & Inspirations”, de Iain Zaczek. Aici, aflăm că înainte ca ideea de zână să fie asociată cu binele și ajutorul oferit muritorilor, zânele erau considerate ființe viclene, care atrăgeau oamenii în hore interminabile, din care aceștia nu puteau ieși, prinși într-o vrajă care îi priva de libertate. De asemenea, ele obișnuiau să răpească bebeluși umani și se distrau necăjind animalele. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Salt în neştire

Titlu: Tânărul neînfricat de la trapezul zburător şi alte povestiri
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2017
Numar pagini: 250
ISBN: 978-606-33-2279-2
Cumpara cartea

Nu ştiu cum se face, dar anul 2018 este pentru mine unul prolific în materie de proză scurtă. Descopăr în ritm alert tot mai mult farmec în scurte povestioare şi istorii dinamice. Să fie asta oare tributul vieţii noastre spumoase? Cu siguranţă, mai ales că de cele mai dese ori suntem în căutarea unor escapade cititoreşti de scurtă durată, dar de intensitate maximă. Aşa se face că recent William Saroyan, prolific autor de origine armeană, şi-a croit activ calea în lista mea de cărți şi am decis să fac cunoştinţă anume cu volumul „Tânărul neînfricat de la trapezul zburător şi alte povestiri”. De la primele file am avut parte de o neasemuită candoare, căci scriitura lui Saroyan este intensă, dinamică şi simplă, oricât de banal nu ar suna asta. Îşi plămădeşte personajele din greutăţi diurne şi nu adaugă nici un gram de splendoare, ceea ce face ca istorioarele sale să fie extrem de vibrante. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro