Fragment din volumul “Inconfortabil. Capcanele sincerității în cuplu”, de Aurora Liiceanu
Scris de bookblog.ro • 8 July 2024 • in categoria Recomandari, Fragmente
Editura Polirom vă oferă un fragment din volumul Inconfortabil. Capcanele sincerității în cuplu, apărut de curând în Seria de autor Aurora Liiceanu.
Nebunia relației dintre Tolstoi și Sonia a devenit insuportabilă odată cu apariția celui mai apropiat discipol al lui, adept al vieții austere care constituia miezul doctrinei tolstoiene. Sonia a fost plăcut impresionată când l-a întâlnit, dar instinctul ei și suspiciunea, care-i acompania cumplita posesivitate, au făcut-o să aibă presimțiri negre. Neliniștea resimțită în prezența nobilului Certkov, căci așa îl chema, o punea în gardă. Certkov va deveni dușmanul ei. El va face o alianță cu mezina Sașa, cel mai iubit copil al lui Tolstoi și cel mai puțin iubit copil al Soniei, și se va lupta pentru moștenirea literară a lui Tolstoi cu Sonia, înainte și după moartea scriitorului. Ultima parte a vieții lui Tolstoi a fost scena unor întâmplări incredibile, sinucideri regizate de Sonia, alternate cu excese de dragoste, și toate din cauza geloziei și urii ei față de cel care pusese stăpânire pe sufletul și gândurile marelui om. Dușmanul Soniei îi controla mintea lui Tolstoi, iar ea era exclusă din afectivitatea lui de altădată, din preocupările lui.
Ce se întâmplă atunci când doi parteneri de viață hotărăsc să nu-și ascundă nimic, să-și spună totul? Oare ceea ce numim astăzi transparență radicală consolidează cuplurile sau, dimpotrivă, le destabilizează? În cazul lui Bertrand Russell și al Dorei Black, sinceritatea absolută a provocat gelozii care au avut drept consecință separarea lor. Simone de Beauvoir și Jean-Paul Sartre au promis să-și împărtășească toate sentimentele, fanteziile și experiențele, dar nu au fost foarte fericiți în relația lor deschisă, cel puțin ea. Pactul de sinceritate dintre Tolstoi și soția sa Sonia, cu lectura reciprocă a jurnalelor intime, le-a deteriorat relația, făcând-o de-a dreptul insuportabilă spre final din cauza neîncrederii, geloziei și suspiciunilor. Pare așadar că transparența radicală aduce cu sine riscuri. Și nu doar pentru cupluri, precizează Aurora Liiceanu, extinzându-și analiza la societatea de azi, în care expunerea publică a persoanelor și opiniilor – inclusiv a celor radicale – duce adesea la polarizări și la adevărate războaie ale sexelor.
FRAGMENT
„Bianca Bienenfeld era elevă, avea 16 ani și tânăra profesoară Simone de Beauvoir a impresionato. Și nu numai pe ea. Elevii Simonei erau vrăjiți de frumusețea ei, de inteligența sclipitoare, de discursurile fascinante, de felul în care arăta, foarte diferit de al profesoarelor cu care erau ei obișnuiți.
Simone de Beauvoir a atraso pe Bianca, ia propus întâlniri private, iar Bianca ia devenit amantă. Aflând de pactul cu Sartre, în naivitatea ei, Bianca a acceptat să fie contingentă, să aibă relații intime cu cuplul pe care îl admira, fără să realizeze că ea era, cum sa exprimat o jurnalistă, „jucăria sexuală a celor doi“. Sartre a bifat dezvirginarea ei, informândo, bineînțeles, pe Simone. Pe Bianca au marcato vulgaritatea relației cu Sartre, comportamentul lui, brutalitatea lui. A devenit frigidă, nereușind să iasă însă din triunghiul în care era inclusă.
Simone accepta bulimia sexuală a lui Sartre, dar suferea când el se îndrăgostea de perifericele lui, astfel că, geloasă, dorea ca relațiile lui să fie doar temporare. Când relația lui Sartre cu Bianca i sa părut periculoasă pentru rolul ei central, a reușit săl facă pe Sartre să fie dezgustat de Bianca, so părăsească, comunicândui printro scrisoare ruperea relației lor.
Simone a fost foarte fericită când Bianca a fost izgonită din triunghi și ia scris lui Sartre să plece la munte singuri, doar ei doi.
Nici Sartre, nici Simone nu sau mai gândit la Bianca, o tânără evreică imigrantă, în pericol de a ajunge o victimă a nazismului. Cinică și rea, Simone ia spus lui Sartre că Bianca nu avea decât două soluții: gazarea sau sinuciderea.
După război, Bianca, rămasă în viață, a întâlnito pe Simone, care a fost impresionată de starea ei psihică. Era atât de distrusă, încât Simone ia spus lui Sartre că imaginea ei a afectato, că Bianca plânge continuu și este neurastenică și că ei doi, ea și Sartre, sunt vinovați pentru nefericirea ei.
Simone ia propus Biancăi să reia relația, dar între ele să fie doar o relație intelectuală. Și această relație a durat până la moartea Simonei. Bianca sa căsătorit cu un student al lui Sartre, iar după moartea Simonei șia scris memoriile, arătând cât de mult a suferit când a realizat că era trădată, cât de mizerabil a trăit în acea perioadă a vieții și cât de perversă era relația în acel triunghi. Ea povestește și despre secretele celor doi și permanența unor iubiri contingente.
Dar, cu toată insatisfacția față de relația sexuală cu Sartre, în viața Simonei au existat trei bărbați. Sartre, bineînțeles, era informat despre iubirile Simonei și nu era gelos, considerândui pe toți iubiți contingenți și chiar petrecând timpul cu ei și Simone.
Cei trei au fost JacquesLaurent Bost, Nelson Algren și Claude Lanzmann.
Primul, student al lui Sartre, era tinerețea întruchipată. Mai tânăr cu aproape zece ani decât Simone, era frumos, mereu zâmbitor, cu ochi strălucitori. Știa despre pactul de sinceritate, însă nu la aprobat niciodată și ideea de transparență i se părea inacceptabilă în viața unui cuplu.
Întro vacanță în doi, la munte, Simone ia făcut avansuri și imediat, conform pactului, ia scris lui Sartre. Scrisorile ei de dragoste către Micul Bost, cum i se spunea, au fost publicate. Sunt scrisori în care se plânge că nu sunt împreună, îi declară dorința de a fi îmbrățișată de el și pasiunea pe care o trăiește de când el a intrat în viața ei. Micul Bost ia fost multă vreme amant, chiar și după ce sa căsătorit cu o iubită a ei, Olga Kosakiewicz, amantă a lui Sartre, ca și sora ei, Wanda. Sartre avea atâtea amante concomitent, încât programa întâlnirile cu ele, iar Simone a pus piciorul în prag și a cerut ca ea să petreacă cel mai mult timp cu el pentru că avea vechime, era o persoană necesară, centrală, avea putere supremă. Deci era unică.
Nelson Algren, numit iubitul transatlantic, era american și a dorit să se căsătorească cu Simone. Ea a fost foarte îndrăgostită de el, dar, judecând la rece, lucid, a preferat stabilitatea. Căsătorinduse cu el, șiar fi pierdut poziția și numeroasele relații pe care le avea în elita intelectuală franceză și, în plus, se întreba dacă se putea adapta la cultura americană.
La menționat în textele ei, citând din scrisorile lui de dragoste, spre indignarea lui Algren. El ia reproșat că acele scrisori erau intime și că „a deschis ușa casei“ când lea făcut publice. După un interviu despre această poveste și despre reacția lui, a fost atât de iritat, de dezgustat, încât, după cum scrie Paul Johnson, în noaptea următoare a făcut infarct și a murit.
Totuși, Simone a purtat mereu un inel dăruit de el și chiar a fost înmormântată cu el pe deget. Oare o bântuiau regrete sau inelul însemna pentru ea amintirea unei mari iubiri?
Relația cu Claude Lanzmann a fost cu siguranță profundă, intensă, pentru că doar cu el a stat împreună șapte ani și doar lui i sa adresat cu tu și nu cu dumneavoastră.
Claude Lanzmann era secretarul lui Sartre. Avea cu 18 ani mai puțin decât ea. Sartre a privit cu toleranță relația lor, care a început când Simone era încă tânără, avea 44 de ani.
Claude Lanzmann, la 92 de ani, cu puțin timp înainte de a muri, a vândut cel 112 scrisori de dragoste primite de la Simone Universității Yale, gândinduse că vor fi citite de istorici și cercetători, pentru că iubirea lor a fost unică. În scrisori ea se arată năvalnic de pasională, pătimașă, spunândui că e singurul bărbat în brațele căruia va sta mereu. El era viața ei, iubirea ei, eternitatea și destinul ei. Îi declara că dragostea ei este absolută, o dragoste care apare o dată în viață – sau niciodată. Îl adora, îl adora cu tot trupul și sufletul. Sartre nu putuse so satisfacă fizic așa cum o satisfăcea el, îi mărturisea Simone. Și semna „soția ta pentru totdeauna“.
Claude Lanzmann nu voia să facă publice scrisorile, dar aflase că fiica adoptivă a Simonei, Sylvie Le Bon, cea care sa întâlnit cu Deirdre Bair, urma să publice corespondența Simonei, cu excepția scrisorilor către el. Îi era teamă că va muri și nu se va mai ști nimic despre iubirea lor.
În hățișul sexual legat de Sartre apare și sora lui Claude Lanzmann, o actriță fără strălucire, bizar adaptată la viață, rătăcită în lume, care sa sinucis, dar fără vreo legătură cu faptul că a fost amanta lui Sartre.
Ce sa publicat din corespondența dintre Sartre și Simone de Beauvoir a făcut mare vâlvă. Mitul relației lor longevive a căpătat, datorită analizei unor cercetători, nuanțe care au dus la reconsiderarea acestei „frumoase construcții“. Scrisorile lui Sartre către Castor (porecla binecunoscută a Simonei de Beauvoir), publicate după moartea lui Sartre, dar mai ales ale Simonei de Beauvoir către Sartre, publicate în 1990, după moartea ei, au făcut ca legenda cuplului să se prăbușească.”
Aurora LIICEANU, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Patru femei, patru povești (2010, 2011, 2023), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sânge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Ea și El. Biografia unei relații (2016, 2020), Madlena (2017), Putere și sânge. O aventură indiană (2018), Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019), Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020), Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat (2020), Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat (2020), Efectul de undă (2021), Totdeauna singură. Nefericiri paralele (2022), Travesti. Identități fluide (2022) și Dinastii dulci (2023).