Regăsirea sinelui în solitudinea muntelui
Scris de Marinela Gheorghe • 13 August 2018 • in categoria Aventura, Lit. contemporana
Autor: Paolo Cognetti
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2018
Traducere: Corina Anton
Numar pagini: 200
ISBN: 978-973-46-7476-3
Mi-am dorit să citesc „Băiatul sălbatic” fiindcă citisem anterior „Cei opt munți” de același autor și mi-a plăcut enorm. Cartea de față vine cu un nou capitol inspirat din viața reală a acestuia. Obosit și sătul de lumea urbană, bărbatul ajuns la 30 de ani își dorește să se retragă în munți, acolo unde se simte mai acasă decât acasă…
Așa că își închiriază o cabană la 1900 de metri altitudine, în speranța că va găsi echilibrul pierdut și că se va bucura de o revenire la inspirația de a scrie. Ca și tatăl său, prezentat mai pe larg în romanul anterior, Paolo simte nevoia să se desprindă de societatea care îl sufocă. Nu își poate reîncărca altfel bateriile decât pe munte. Peisajul, natura, aerul curat, liniștea, toate acestea îl fac să se simtă împlinit.
Sursa foto: facebook.com/paolocognettifanpage
Dificultățile vor apărea însă în ceea ce privește solitudinea. Băiatul sălbatic dă seama că dă dovadă de un entuziasm exagerat atunci când întâlnește un alt om după ceva timp în singurătate și pe parcurs se împrietenește cu alte două persoane, poate împinse acolo sus de aceeași nevoie de regăsire a sinelui.
Povestea traversează 3 anotimpuri: viața lui Paolo în munți începe primăvara, ca o nevoie proprie de a renaște, va traversa vara și toamna și se va încheia la începutul iernii. Practic, totul a plecat de la o iarnă grea din viața lui și se va încheia, ciclic, cu o nouă iarnă.
Muntele se dovedește a fi uneori un bun prieten, iar alteori un dușman aprig, față de care simte deseori că nu are destulă dârzenie pentru a-i ține piept. Nevoia inițială de liniște și izolare devine ulterior o povară.
„Mă dusesem la munte cu gândul că la un moment dat, dacă voi rezista suficient de mult, mă voi transforma în altcineva, și transformarea va fi ireversibilă: în schimb, vechiul meu eu ieșea la suprafață de fiecare dată mai puternic decât înainte. Învățasem să sparg lemne, să aprind un foc pe furtună, să sap și să semăn o grădiniță de legume, să gătesc cu ierburile de la munte, să mulg o vacă și să leg baloturi de fân, dar nu învățasem să stau singur, ceea ce este adevăratul scop al oricărei pustnicii. În această privință mă simțeam la fel ca în prima zi.”
Sursa foto: facebook.com/paolocognettifanpage
Solitudinea care începe să îl roadă se vindecă parțial odată cu apariția unui câine. Acesta îl alege drept stăpân, deși Băiatul sălbatic se teme de un astfel de rol. El ar vrea ca muntele să rămână liber și acolo nimeni să nu conducă pe nimeni… Învață însă să se bucure de compania plăcută a patrupedului, mereu cu dor de ducă și entuziasmat de plimbări.
Sursa foto: facebook.com/paolocognettifanpage
Paolo Cognetti, acum în vârstă de 40 de ani, a câștigat Premiul Strega şi Premiul Strega Giovani pentru romanul „Cei opt munți”.
-
Plusuri
O scriitură ruptă din gânduri care macină, cu reflecții din liniștea vârfului de munte.
-
Recomandari
Recomandări: Recomand cartea celor care au citit „Cei opt munți”, celor care iubesc natura, muntele și libertatea pe care o inspiră, călătoriile, traseele montane, dar și celor care dau dovadă de un spirit aventurier.