Titlu: Totul este iluminat
Autor: Jonathan Safran Foer
Rating:
Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2008
Traducere: Fraga Cusin
Numar pagini: 364
ISBN: 978-973-689-188-5

Primul roman al lui J. S. Foer este o dezvoltare a tezei sale de licenţă în... filosofie. Nu lăsaţi amănuntul ăsta să vă descurajeze: citind cartea din întâmplare, nu l-aţi fi ghicit niciodată.

„Am observat că eroul avea mici râuri care-i coborau pe faţă şi am vrut să-mi pun mâna pe fața lui, să-i fiu arhitectură.”

Jonathan Safran Foer scrie despre un personaj pe nume Jonathan Safran Foer (pe alocuri numit şi „eroul”), tânăr evreu american, care scrie despre călătoria sa prin Ucraina, în căutarea unor informaţii despre propria familie. Personajul Jonathan Safran Foer îi angajează drept ghizi pe Alex (interpret amator) şi pe bunicul său, alt Alex (şofer de circumstanţă, pretins orb), însoţiţi permanent de căţeaua dementă cunoscută drept Sammy Davis Junior, Junior. Astfel, Alex (jr.) ajunge co-narator al romanului şi, la drept vorbind, se dovedeşte un povestitor mult mai talentat decât eroul însuşi.

Cum spuneam, Jonathan întreprinde o căutare măreaţă şi deci „rigidă”, conform interpretului personal. Pornind de la o veche fotografie de familie, el încearcă să o găsească pe misterioasa femeie care i-a salvat viaţa bunicului său, când satul lui a fost distrus de nazişti. Trecând peste comicul de situaţie ivit la tot pasul din confruntarea mentalităţii americane cu aceea ucraineană, eroul nostru cu ambiţii literare ajunge la concluzia că umorul este o capcană pentru prozatorul ce abordează teme triste. Şovăind în căutarea propriului stil, Jonathan scrie o istorie imaginară a strămoşilor lui – uşor incoerentă, permanent dramatică. El abandonează destul de repede pretenţiile de autenticitate, astfel încât unele răsturnări de situaţie aduc uşor a realism magic (vezi Rushdie şi Márquez, de ale căror romane Foer pare să fi fost influenţat pe ici, pe colo).

Alex, punctul forte al romanului şi acela care dă tonul ecranizării, se lasă pentru o vreme definit prin clişeul şmecheraşului est-european, fără posibilităţi materiale, dar pregătit pentru o gamă largă de compromisuri şi hotărât să emigreze în America. După plecarea lui Jonathan, în cadrul scrisorilor menite să completeze munca de cercetare a acestuia, Alex îşi dezvăluie treptat adevărata personalitate şi motivele pentru care şi-a creat cu migală o imagine falsă. Engleza lui împănată cu tot felul de extravaganţe plasate în contextul greşit este atât de savuroasă, încât traducerea – în general, bună - nu are cum să egaleze efectele originalului (de exemplu, acel „I observed” din citatul pe care l-am folosit drept moto nu-i chiar acelaşi lucru cu românescul „am observat”).

„Dacă vreţi să ştiţi de ce atât de multe fete vor să fie cu mine, păi asta e din cauză că sunt o persoană foarte prima-a-ntâi cu care vrei să fii. Sunt un tip casnic şi totodată teribil de distractiv, adică două chestii cuceritoare”, se prezintă iniţial tânărul ucrainean; iar mai târziu, într-o scrisoare către Jonathan: „Şi mulţumesc, mă simt îndatorat să rostesc, pentru că nu ai menţionat nu-adevărul despre cum sunt eu înalt. Am crezut că poate o să apară superior dacă aş fi înalt.”

La drept vorbind, ambii naratori îşi dezvăluie în mod repetat o preocupare iritantă faţă de reacţiile presupuşilor cititori, dar ăsta e un amănunt justificabil în cadrul unui roman de debut despre doi scriitori aspiranţi – dintre care unul se visează mai degrabă contabil. Pe alocuri însă, afirmaţiile pseudo-filosofice din fragmentele lui Jonathan („Verigheta nu există pentru voi. Voi existaţi pentru verighetă. Verigheta nu este pentru eventualitatea voastră. Voi sunteţi pentru eventualitatea verighetei.”) se cer echilibrate de vocea mult mai spontană a lui Alex. Din fericire, ecranizarea din 2005 face abstracţie de obositoarele exerciţii de stil ale primului şi recreează fidel perspectiva celui de-al doilea.

De ce să citeşti romanul? Pentru că el există pentru tine şi nu pretinde vreodată că lucrurile ar sta altfel (că simpla existenţă, pierdut pe raftul unei biblioteci, ar fi suficientă), pentru că se teme fără încetare că eşti o persoană greu de încântat.

• Plusuri

  Comicul de situaţie, confruntarea şi ocazionala incongruență a celor două voci narative, atenţia cu care este atinsă tema Holocaustului.

• Minusuri

  Multe dintre fragmentele de istorie imaginară narate de Jonathan.

• Recomandari

  Fanilor Mark Haddon şi Salman Rushdie (imaginați-vă un experiment de combinare a punctului de vedere voit îngustat al primului cu mania celui de-al doilea pentru repovestire, traducere, adaptare), celor ce au văzut ecranizarea (cu precizarea că povestea care stă la baza ei este mult mai elaborată).