Titlu: Apelul morților
Autor: Ian Rankin
Rating:
Editura: Leda
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Carmen Ion
Numar pagini: 608
ISBN: 978-973-102-543-8

Apelul morţilor este fără îndoială unul dintre acele romane care nu trebuie să lipsească din biblioteca unui cititor de thriller sau, mai exact, a unui admirator al cărtilor poliţiste. Autorul punctează fiecare aspect obligatoriu al unei astfel de lecturi, iar cele 600 de pagini adună indicii, detalii, legături surprinzatoare şi o poveste care începe să se lege pe măsură ce te adânceşti în ea.

Cumpără titlul în engleză

Protagonistul alături de care vom lua parte la anchetele prezentate este inspectorul Rebus - la un pas de pensionare, considerat de unii un poliţist perfect, iar de alţii un ghimpe în coaste datorita stilului său neconvenţional de lucru şi metodelor interzise pe care el continuă totuşi să le aplice. Alături de el, colega mai tanără şi dornică să se remarce şi să avanseze în carieră, Siobhan Clarke. Ea este cea care reuseste să îl pastreze pe Rebus într-o zona neutră, iar ancheta se desfasoară, cel puţin în cea mai mare parte a timpului, într-un mod legal. Insă şi Siobhan este pusă la un moment dat intr-o situatie în care singura soluţie viabila este încălcarea regulilor. Iar de data aceasta, rolurile se schimbă şi Rebus ajunge să reprezinte vocea conștiinţei.

Relaţia celor doi protagonisti este probabil unul dintre cele mai frumoase aspecte ale poveştii. Romanele poliţiste au de obicei un stil rece, mai indiferent, iar cititorul ajunge destul de greu să cunoască personajele principale. Devine cu atat mai greu aşadar să se ataşeze de acestea. In Apelul morţilor , situaţia nu este foarte diferită, iar stilul se păstrează destul de detaşat. Autorul ne oferă însă relaţia de prietenie dintre cele două personaje, ca pentru a echilibra balanţa, iar acest lucru schimbă într-adevăr percepţia cititorului asupra protagoniștilor. La prima vedere, prietenia celor doi poate că nu pare să aibă ceva special. Insă uşor, uşor descoperim semne care îi trădează pe protagonişti şi care oferă clar imaginea unor sentimente puternice. Rebus şi Siobhan nu sunt doar colegi sau amici. Cei doi ţin cu adevărat unul la altul, îşi acceptă părţile negative şi, mai important, se inţeleg unul pe altul mai bine decat oricine altcineva din jur. Și în ciuda faptului că păstrează o atitudine destul de detaşată şi de multe ori se feresc să îşi arate prietenia unul faţa de celălalt, ambii sunt constienţi de importanţa celuilalt în viaţa sa. Aspectele personalităților lor ce nu sunt evidenţiate îndeajuns prin relația dintre ei ne sunt dezvăluite prin interacţiunile cu personajele secundare. Dintre acestea, există câteva care se remarcă în mod deosebit, păstrând viu interesul cititorului şi în momentele în care Rebus şi Siobhan ies pentru scurt timp din scena.

Mi s-a parut că atenţia este îndreptată mai mult spre Siobhan, deşi Rebus este cel care dă naştere celor mai multe întâmplari. Dacă John Rebus este un personaj complet, a cărui personalitate deja formată nu mai poate fi influenţată de ceea ce se petrece. Siobhan se confruntă însă cu o serie de întâmplări menite să îi modeleze caracterul, iar influenţa colegului mai în varstă reprezintă şi ea un factor important – adesea fiind însă neclar daca este unul pozitiv sau negativ. In acelasi timp, ea se luptă să facă față mai multor roluri: cel de poliţistă, de fiică, de colegă, femeie şi prietenă. Iar de multe ori, lucrurile sunt atât de încâlcite încât aceste roluri sunt aproape imposibil de jucat în acelați timp fără ca situaţiile să devină incredibil de dificile.

Povestea se compune într-un ritm lent, elemente foarte diferite începând să se lege treptat. Crimele, sinuciderile, marşurile şi scandalurile politice ce par inițial să nu aibă nicio legătură între ele se dovedesc la final a fi dependente unele de altele. Un aspect binevenit este reprezentat de modul în care autorul a împletit totuși aceste elemente. În timp ce majoritatea dintre ele se influențează unele pe altele, există şi câteva evenimente a căror desfășurare este independentă, iar legăturile cu celelale au fost de fapt piste false. Povestea primeşte astfel un plus de veridicitate, astfel încât la final nu ştii care părţi ale carţii sunt inspirate de realitate şi care provin doar din imaginaţia autorului. Lipsa acelui factor incredibil, spectaculos, este cea care face ca intamplările să devină surprinzator de verosimile.

• Plusuri

  Reţeta clasică a romanului poliţist este respectată în totalitate şi nu ai nicio secundă impresia că ar lipsi ceva sau că povestea ar fi trebuit sa fie diferită în unele momente. Cititorii pasionaţi de thrillere vor fi cu siguranţă încântaţi de o poveste completă și complexă.

• Minusuri

  Mulțimea de detalii, combinată cu numărul ridicat de pagini poate face ca romanul să devină obositor pentru cititorii care nu sunt foarte obisnuiţi cu stilul romanelor poliţiste.

• Recomandari

  Fanilor genului poliţist.