Cred că unii autori scriu precum respiră. Nu o fac forțat, nu joacă după strunele cititorilor, ci doar scriu, pentru că așa simt. Pe de o parte, ei privesc scrisul ca pe un exercițiu terapeutic, iar, pe de altă parte, nu au pretenția că o fac mai bine decât alții. Această formulă pare să funcționeze perfect în cazul Elenei Ferrante, cea pe care cititorii au catalogat-o drept fenomen în literatura contemporană, iar dacă mă întrebați pe mine, e pe bună dreptate. [Citeste tot Articolul]
Ultima dată când am deschis un roman de-al Elenei Ferrante a fost acum trei ani, la vreo alți doi distanță după ce terminasem de devorat Tetralogia Napolitană, care îmi făcuse cunoștință pe deplin cu ce înseamnă să fii femeie și cum asta poate fi și binecuvântare și blestem. Găsisem în personajele ei frânturi din mine cea care am fost, cea de atunci și, fără să știu, și cea care urma să devin. [Citeste tot Articolul]
Zilele Abandonului este anatomia unei despărțiri...sau mai degrabă a unei părăsiri. O căsnicie de cincisprezece ani se destramă aparent într-o zi; în realitate, se întâmplă asta în ani... puțin câte puțin... cu fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare încercare sortită unui eșec din ce în ce mai previzibil. O căsnicie despre care ea crede că este una fericită, aceeași căsnicie în care el se sufocă și își pierde identitatea. [Citeste tot Articolul]
Aşa se face că mai mereu am fugit de cărţile cu prea mare renume de moment sau cu un marketing agresiv în mediul online. Le credeam rezultatul unui amestec nefast de noroc al începătorului şi publicitate eficientă. Iar în prezent, când avem de a face cu tone de maculatură necalitativă, vândută în sute de tiraje, este tot mai dificil să dai peste o carte cu adevărat bună. O gură proaspătă de aer după o furtună adevărată. Anume această descriere este valabilă pentru romanul Iubire amară, semnat de renumita autoare de origine italiană Elena Ferrante. Cine dintre cititorii atenţi şi fideli oare nu a auzit de acest nume? Probabil eu sunt cea mai întârziată cititoare sau poate cea mai precaută? Devenită renumită cu faimoasa sa Tetralogia napolitană (citește recenzia), Ferrante a devenit un brand de renume, o autoare care şi-a croit o faimă fulminantă, dar bine-meritată. [Citeste tot Articolul]
Mi-a luat ceva să îmi dau seama de unde să încep recenzia de față. Dacă de cele mai multe ori problemele mele vin de la faptul că vreau să spun prea multe cu prea puține cuvinte, în fraze frumos structurate, acum întâmpin blocaje de natură „comparativă”. Elena Ferrante și a ei tetralogie napolitană (citește recenzia) au atins o coardă sensibilă în mine, al cărei ecou o să se audă probabil mulți ani de acum încolo. Orice aș citi ajunge inevitavil pus în balanță cu povestea Lilei și a Elenei și trebuie să duc muncă de lămurire cu mine însămi că nu e cazul să compar merele cu perele și că orice idee preconcepută aș avea ar trebui ignorată. Ușor de zis și de făcut până ajungi să compari două cărți ale aceleiași autoare, care împart același subiect, dar pe care îl abordează din perspective diferite, complementare. [Citeste tot Articolul]
M-am tot gândit de ceva vreme la cum aș putea închide recenziile la magnifica tetralogie napolitană. Mi-am amintit de pasajele marcante ale cărții, am trecut în revistă stările care m-au cuprins de-a lungul lecturii, am analizat ce-a mai rămas din indignare după ce m-am eliberat de reacția inițială survenită la final de carte. [Citeste tot Articolul]
Până să ajung la al treilea volum din tetralogia napolitană al Elenei Ferrante, Cei care pleacă și cei care rămân, nu observasem că există o pagină în fiecare carte care marchează etapa vieții celor două prietene, Lila și Elena. Nu observasem aceasta linie de demarcație, ca o stație de tren sau un indicator postat în fața unei străzi ce anunță ce va urma.
„N-am uitat niciodată acele trei cuvinte, a fost ultimul lucru pe care mi l-a spus: de mine nu. Scriu cu energie de câteva săptămâni, fără a pierde vremea să recitesc. Dacă Lila mai este în viață (...) nu va putea rezista, va veni sa-și bage nasul în computerul meu, va citi și, ca o bătrână lunatică ce e, se va enerva din cauza nesupunerii mele, va dori să intervină, va corecta, va adăuga, își va uita dorința nerăbdătoare de a dispărea.” [Citeste tot Articolul]
Copyright ©2011 Bookblog.ro