Titlu: Povestea fetiței pierdute
Autor: Elena Ferrante
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Cerasela Barbone
Numar pagini: 472
ISBN: 978-606-978-055-8

M-am tot gândit de ceva vreme la cum aș putea închide recenziile la magnifica tetralogie napolitană. Mi-am amintit de pasajele marcante ale cărții, am trecut în revistă stările care m-au cuprins de-a lungul lecturii, am analizat ce-a mai rămas din indignare după ce m-am eliberat de reacția inițială survenită la final de carte.

Probabil că nu sunt singura care s-a simțit metaforic pălmuită atât de Elena cât și de Lila, care și-a pus atâtea întrebări și care s-a lăsat măcinată de îndoieli, ciobind în mod voit fațada perfectă a tetralogiei.

CITEȘTE RECENZIA PRIMULUI VOLUM

În fond, mai veridic de atât nici că se putea. Ferrante a predat ultima lecție de viață despre cum lucrurile nu sunt niciodată atât de simple pe cât ni le dorim sau pe cât le apreciem la prima vedere și că, de fapt, cu cât trec anii cu atât granița dintre bine și rău se estompează, lăsând locul unui tărâm al nimănui guvernat după reguli aparent arbitrare.

Ultima carte a seriei, întitulată „Povestea fetiței pierdute” prevestește evenimentul marcant care va înclina balanța definitiv în relația dintre cele două eroine.

La finalul celei de-a treia cărți o vedem pe Elena lăsându-și familia pentru a fugi la o conferință alături de Nino. Acesta e primul dintre evenimentele care o vor duce pe Elena înapoi în Napoli, și mai apoi în cartierul pe care s-a luptat toată viața să îl părăsească, să se sustragă de sub influența sa violentă. Pe de altă parte, Lila are o afacere înfloritoare alături de Enzo, afacere ce îi permite să îi elibereze pe o parte din oamenii aflați în ghearele clanului Solara.

CITEȘTE RECENZIA VOLUMULUI DOI

Ceea ce reînnoadă relația dintre cele două prietene, cel puțin temporar, este faptul că vor deveni amândouă din nou mame. Fericirea Elenei e umbrită de destrămarea relației cu Nino fapt ce o aduce din nou în cartier, unde cade la învoială cu Lila ca aceasta să o ajute cu creșterea fetelor sale atunci când ar trebui să plece să-și promoveze lucrările.

Dar ca de obicei lucrurile nu sunt simple în ceea ce o privește pe Lila, aceasta încearcând să o uzurpe pe Elena în viața copiilor săi și să o pună într-o lumină proastă, blamând-o că nu este o mamă bună dacă nu este alături de fetele sale.

După cum spuneam și mai devreme, punctul central al romanului îl reprezintă dispariția fetei Lilei, acesta fiind momentul în care ceva se rupe iremediabil în ea. Marcată de-a lungul vieții de o serie de trădări, atât din partea familiei sale, a soțului, a fiului său, a lui Nino, chiar și a Elenei, aceasta începe să se detașeze treptat de viața pe care o duce când înțelege că nu o mai poate recupera pe Tina. Acela e începutul sfârșitului în procesul de a se șterge din propria existență, de a dispărea fără urmă.

Un alt moment de cotitură ne este relevat odată cu o nouă fațetă a Elenei care, pentru a-și demonstra din nou relevanța literară și a ieși din conul de umbră în care intră o dată cu trecere anilor, narează și transpune într-o nouă carte relația de prietenie pe care o are cu Lila, cu suișurile și coborâșurile sale, cu tot cu dispariția Tinei. Mercantilizarea relației lor pare să fie momentul în care legătura celor două se fracturează iremediabil și Lila dispare din viața Elenei definitiv.

CITEȘTE RECENZIA VOLUMULUI TREI

Fără îndoială, acest ultim roman va polariza și mai mult opiniile despre cele două prietene, dar cumva pare să închidă cercul frumos, într-un mod similar cu începutul, amintind de uroborus, celebrul șarpe care își înghite coada.

Pentru mine concluzia de final e una incertă. Da, m-a deranjat maniera prin care totul a fost împachetat și pus frumos pe un raft spre a fi dat uitării. Nu, încă nu știu cine a fost influența benefică și cine a fost cea malefică sau dacă vreți mai bine: cine a fost victima și cine călăul, deși la prima vedere lucrurile par destul de clare.

Lucrul de care sunt sigură în schimb este valoarea romanelor atât pentru cititori cât și pentru literatură în general. Mi se par o lectură necesară și esențială după o anumită vârstă când fiecare dintre noi începe să perceapă lumea mai mult în tonuri de gri decât de alb și negru și poate să se regăsească atât în Lila cât și în Elena.

Spor la lectură!

• Plusuri

  Mă repet dar revin la impresia că totul este magnific și divin – povestea, personajele, lecțiile de viață.

• Recomandari

  Oricărui cititor care caută o versiune veridică a vieții transpuse pe hârtie. Fetelor și femeilor care încearcă să reconcilieze diversele fațete și roluri pe care le joacă în societate. Celor interesați de fresce sociale, de istorii violente, de povești de iubire care nu se încheie cu „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.