Ghid facil de a-l citi pe Proust

Autor: Stéphane Carlier
Rating:

Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2023
Traducere: Mădălina Ghiu
Numar pagini: 208
ISBN: 978-606-097-290-7
Fără să-l fi citit vreodată pe Proust, căci mărturisesc spăsit că puțini autori clasici francezi m-au atras, trebuie spus că, dacă n-ai citit În căutarea timpului pierdut, acest scurt roman alcătuit la rândul său din capitole foarte scurte al lui Stéphane Carlier este foarte posibil să te facă să te apuci de carte. Cum așa? E simplu. Dacă și Clara se apucă s-o citească și acest lucru îi schimbă complet traseul periculos de plictisitor și de anost pe care i-o luase viața, ei bine, atunci ce alt motiv mai bun ar fi decât acesta? După ce, evident, ajungi să o cunoști pe Clara. [Citeste tot Articolul]
Să trăiești coșmarul până la capătul său…

Autor: Sandra Newman
Rating:

Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2024
Traducere: Ioana Filat
Numar pagini: 400
ISBN: 978-630-344-012-5
Rareori mi s-a mai întâmplat să citesc o carte de parcă aș fi într-un fel de „transă”. Julia a început ca un coșmar - dar unul dintr-ăla care se derulează greoi, cu o lentoare aparte, și care devine tot mai sufocant, mai greu de înțeles, mai devastator. N-am citit cartea lui Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru, așadar nu știu „cât de repovestire” (așa cum se recomandă) este această carte, însă m-a făcut să mă simt expus și lipsit de protecție și redus la o ființă fragilă, la o formă-de-existență care poate fi ușor rescrisă, care poate fi ușor negată, ușor înlocuită, ușor îngropată sub un torent de minciuni con-ve-na-bi-le. [Citeste tot Articolul]
Epidemia de gândire excesivă

Autor: Susan Nolen-Hoeksema
Rating:

Editura: Litera
Anul aparitiei: 2024
Traducere: Ioana-Raluca Ioniță
Numar pagini: 356
ISBN: 978-630-342-311-1
Cred că nu e nicio surpriză în lumea de azi, cu nenumărate schimbări, conectivitate permanentă, tehnologie din ce în ce mai performantă, faptul că petrecem atât de mult timp analizând și supranalizând orice gând ne trece prin cap, orice interacțiune pe care o avem cu ceilalți și orice întâmplare cât de mică. Pentru mulți dintre noi, a da o pauză creierului și a ne relaxa sunt misiuni aproape imposibile. [Citeste tot Articolul]
O mostră de realism tulburător

Autor: Doina Rusti
Rating:

Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2025
Numar pagini: 252
ISBN: 978-973-50-8704-3
Romanul Doinei Ruști despre care vreau să vă vorbesc în continuare, apărut în primăvara lui 2025 și lansat la Bookfest în fața unei mulțimi consistente de oameni, reprezintă întruchiparea perfectă a ideii că una e ce te aștepți tu să primești după titlu și copertă și cu totul altceva ce descoperi după ce începi să dai paginile. Un roman nu foarte lung, dar care cuprinde între coperte o lume întreagă, un adevărat Macondo, așa cum scrie și Lidia Bodea pe coperta a patra, în care personaje care mai de care mai trăsnite se chinuie să supraviețuiască în lagărul în care s-a transformat încet-încet România după cel de-Al Doilea Război Mondial. [Citeste tot Articolul]
În căutarea adevărului

Autor: Michel Bussi
Rating:

Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2015
Traducere: Mădălin Roșioru
Numar pagini: 408
ISBN: 978-973-46-5175-7
Știți care e marele merit și avantaj al unui thriller polițist? Sau ce transformă un roman polițist într-unul de suspans reușit? În primul rând abilitatea de-a crea un caz beton și o intrigă care să reziste chiar și celei mai minuțioase analize din partea celui mai atent cititor. Dar, în special, capacitatea autorului de-a te ține în priză, de a-ți strecura indicii cu țârâita, nu cât să te umple de frustrare, dar suficient cât să te facă să-ți rozi unghiile până la final. Iar când ai ajuns acolo, să nu exclami supărat că te-a indus în eroare, că te-a păcălit, că ți-a ascuns complet informațiile și că a scos, ca un magician, un truc din pălărie, ci să te facă să exclami: bănuiam eu, dar nu eram sigur, însă totul are logică, totul se închide firesc, misterul e rezolvat, iar vinovații sunt prinși și pedepsiți. Și să ai și sentimentul că s-a făcut dreptate. [Citeste tot Articolul]
„Nu ne despărțim”: replică, reprezentare, revendicare

Autor: Han Kang
Rating:

Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2025
Traducere: Diana Yüksel
Numar pagini: 296
ISBN: 978-606-097-652-3
Han Kang este una dintre autoarele căreia o carieră literară pare să-i fi fost „scrisă în stele”. Este fiica scriitorului Han Seung-won. A studiat literatură la facultate. A debutat cu poezie. În anul următor, a câștigat un concurs literar, și după încă un an a publicat o colecție de povestiri. Înainte să devină cărțile sale fenomen internațional, erau deja arhicunoscute în Coreea de Sud, țara sa natală. [Citeste tot Articolul]
„Șapte case goale care mi-au umplut casa mea.”

Autor: Samanta Schweblin
Rating:

Editura: Litera
Anul aparitiei: 2025
Traducere: Lavinia Similaru
Numar pagini: 160
ISBN: 9786303429939
Șapte case goale e genul de carte care îți dă senzația că ai intrat într-o casă perfect obișnuită, doar ca să descoperi că totul e puțin deplasat: un tablou mutat cu câțiva centimetri, o canapea care scârțâie altfel, o lumină care cade fix unde nu trebuie. Nu e horror, nu e thriller, nu e nici „literatură de confort”. Este o colecție de povestiri în care Samanta Schweblin explorează viața domestică a unui cartier aparent banal și arată cum normalul poate deveni, în câteva secunde, straniu, inconfortabil, chiar neliniștitor. [Citeste tot Articolul]




