Alexandru cel Mare: scurt și cuprinzător
Scris de Ovidiu Leonte • 26 November 2014 • in categoria Istorie
Autor: Hans-Joachim Gehrke
Rating:
Editura: ALL
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Brigitte-Helia Aiteanu
Numar pagini: 118
ISBN: 978-606-587-246-2
„Cum să apreciezi personalitatea lui Alexandru? Ce rol îi revine în istoria lumii? Întrebări de acest gen sunt cele mai grele pe care și le poate pune un istoric cu privire și la alte personalități istorice. Această constatare este valabilă în mod special pentru Alexandru. Deja, pentru contemporanii săi, chiar și pentru cei care îl cunoșteau atât de bine ca Nearchos cretanul, personalitatea lui era adesea o enigmă. Ceea ce ei nu puteau înțelege complet, hotărârile și acțiunile sale, considerau că este efectul pathos-ului său, un dor nestăvilit, un impuls irațional, care era o sursă de energie puternică dar, până la urmă neclară, care nu se afla la îndemâna prietenilor săi cei mai apropiați. Astfel de trimiteri trebuie luate în serios, dar și asociate cu aspecte mitologice care definesc acțiunile concrete ale lui Alexandru drept simbolice. Punctele de reper ale acțiunilor sale erau semizeii, ba chiar zeii.”
Hans-Joachim Gehrke este un foarte proeminent arheolog german, fiind profesor la câteva universități din Germania (Universität Göttingen, Freien Universität Berlin sau Universität Würzburg), dar și președintele Institutului German de Arheologie. Experiența sa în domeniul predării se resimte pe parcursul întregii cărți Alexandru cel Mare. Faptele sunt descrise extrem de succint, comprimat, cu un grad ridicat de concentrare a informației. În plus, la fiecare pas se întâlnește câte o explicație academică, din acelea care nu prea se găsesc în alte biografii – fie ele romanțate sau nu – ale lui Alexandru cel Mare, cum ar fi, spre exemplu, una de o importanță covârșitoare, dar în general neglijată de cei care îi relatează viața: „Tradiția istoriografică privitoare la Alexandru cel Mare prezintă o problemă deosebită. Relatările care ilustrează activitățile sale, acelea care s-au păstrat integral, provin de-abia dintr-o perioadă mai târzie: versiunea prescurtată a lui Diodor, în a 17-a carte a Bibliotecii istorice aparține mijlocului primului secol î.H. Historiae Alexandri Magni, scrisă în latină de Curtius Rufus, a apărut cu peste 100 de ani mai târziu, iar în primele decade ale secolului al II-lea d.H. au fost scrise biografia lui Alexandru cel Mare de Plutarh și Anabasis Alexandris de către Arrian. Toți s-au sprijinit pe autori vechi, însă literatura cuprinzătoare care a apărut în timpul vieții lui Alexandru cel Mare și imediat după moartea sa, s-a pierdut pentru noi aproape în întregime.
Când am văzut încă o carte despre Alexandru cel Mare, în plus una atât de mică și de subțire – are un format ceva mai mic (110 mm x 180 mm) decât cel obișnuit al cărților (130 mm x 200 mm) și doar 118 pagini – a început să mă macine curiozitatea. Despre autor știam că scrisese mai multe cărți, dar din păcate nu am reușit să găsesc nimic tradus în română. Până acum. Despre Alexandru cel Mare știam nu doar din nenumărate documentare realizate ba de BBC, ba de Viasat History, ba de Discovery, ba chiar din regretabila peliculă hollywoodiană Alexander, o jalnică tentativă de distrugere și reconfigurare a istoriei, așa cum sunt, de altfel multe altele produse de gen (vezi Troy), ci și din biografiile scrise de Maurice Druon (care pune accent pe parcursul istoric), Valerio Massimo Manfredi (care pune accent pe grandoarea personajului) sau Steven Pressfield (care descrie ca nimeni altul scenele de luptă, oferind detalii surprinzătoare). Toate acestea, însă, neglijează anumite aspecte extrem de importante, pe care Hans-Joachim Gehrke le conturează foarte bine.
Ceea ce consideră autorul că ar fi un bun punct de pornire în studierea (adică nu doar înșirarea faptelor, ci și în analizarea lor) vieții marelui Alexandru reprezintă lucrările lui Homer, în speță Iliada, singura care poate, cu adevărat, „…să deschidă accesul către lumea interioară a imaginației și către mentalitatea regelui, și astfel conduce la o mai bună înțelegere a impulsurilor sale”, dar și scrierile lui Arrian, care „este baza reconstrucției faptelor istorice. O interpretare care pornește de la acești autori se raportează la orizontul imaginar antic și nu trebuie să se sprijine pe explicații moderniste, și deci anacronice”. Acest lucru este, de fapt, cel mai important aspect al cărții: faptul că nu sunt analizate faptele istorice prin prisma mentalității moderne, ci prin cea a spațiului profund simbolistic al gândirii antice.
Mai mult chiar, toate faptele de arme ale lui Alexandru și ale tatălui său, Filip, sunt analizate inclusiv din punct de vedere politic, atât în ce privește motivația avută la baza lor, cât și în privința consecințelor. Astfel, multe dintre lucrurile care fie nu au fost explicate deloc, fie au fost explicate prin prisma concepțiilor occidentale moderne, sunt puse într-o lumină cu totul nouă, oferindu-li-se valori noi, uneori surprinzătoare. Un exemplu ar fi decizia lui Alexandru de a adopta cutumele și obiceiurile persane după cucerire. Dacă de obicei în explicarea acestui comportament este strecurată puțină curiozitate, deschidere pentru ce e nou, chiar și aroganță, Hans-Joachim Gehrke îl explică prin mult mai logica necesitate de a oferi celor cuceriți confortul tradițiilor, pentru a nu se simți ulterior tentați să se răzvrătească.
Istoria lui Alexandru cel Mare a stârnit, de-a lungul timpului, două curente mari de păreri: primul avea în centru oroarea pentru faptele demonice pe care le-a realizat – a măcelărit mii, poate sute de mii de oameni, a distrus din temelii, dincolo de orice posibilitate de reconstrucție, multe orașe istorice, precum Tyrul, a invadat teritorii în care a omorât tot ce a întâlnit în cale, după care a plecat și nu a mai revenit niciodată în ele – iar cel de-al doilea, fascinația până la adulație pentru geniul lui strategic, pentru energia cu care a acționat și pentru realizările sale. Hans-Joachim Gehrke pune într-o lumină foarte interesantă aceste două curente antagoniste: practic le împacă sugerând cumva (cu ajutorul explicațiilor de care vorbeam mai sus) că fără faptele oribile, cele mărețe nu ar fi avut niciodată loc și, de asemenea, că faptele mărețe nu ar fi avut nici pe de parte un asemenea răsunet, dacă cele oribile nu ar fi existat.
-
Plusuri
Alexandru cel Mare de Hans-Joachim Gehrke este o carte care, în mod succint, descrie uimitoarea epopee a unuia dintre cei mai mari cuceritori din istoria omenirii, dar în același timp explică academic multe dintre faptele care au pus pe gânduri generații întregi de istorici, obligându-i să forțeze unele explicații care, după un timp mai lung sau mai scurt, și-au pierdut substanța.
-
Minusuri
Cartea e un început bun, dar nimic mai mult. Un asemenea subiect – Mare, la fel ca și Alexandru însuși – trebuie discutat, comentat și analizat, mai ales din perspectiva propusă de autor, în volume multe, și ele Mari, la rândul lor.
-
Recomandari
Pasionaților de istorie, celor pentru care viața lui Alexandru cel Mare constituie o permanentă sursă de inspirație, le recomand Alexandru cel Mare de Hans-Joachim Gehrke, în primul rând datorită viziunii sale diferite asupra marelui cuceritor și asupra epocii în care a trăit.
Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
-
Zina, ca de obicei, ești foarte amabilă. Mulțumesc pentru aprecieri.
Cartea chiar merită citită, așa că ți-o recomand din suflet. Completează istoria lui Alexandru cel Mare într-un mod surprinzător.
-
-
foarte bun articolul . Ai citit Alexandru Macedon, de Arthur Weigall? daca da , care e diferenta intre cele doua? Mersi .
-
Nu, din păcate nu am citit Alexandru Macedon, de Arthur Weigall. Druon, Manfredi, Gehrke, Pressfield. Aceștia sunt autorii pe care i-am citit. Dar voi căuta și Weigall. Mulțumesc pentru recomandare.
-
-
am de facut o teza de licenta pe subiectul ASCENSIUNEA LUI ALEXANDRU, poti sa-mi recomanzi ce surse pentru un prim capitol despre istoriografie sa folosesc? multumesc
Zina spune:
26 November 2014 | 12:34 pm
Excelentă recenzie ! Dacă n-aș fi la datorie, acum mi-aș pune paltonul și aș pleca să caut cartea. Dar o găsesc eu !