Începutul sfârșitului mărețului Imperiu Otoman
Scris de Liviu Szoke • 11 October 2024 • in categoria Ficțiune istorică
Autor: Ahmet Altan
Rating:
Editura: Pandora M
Anul aparitiei: 2021
Traducere: Luminiţa Munteanu
Numar pagini: 464
ISBN: 978-606-978-390-0
Să încerci să povestești prima parte a Cvartetului Otoman a lui Ahmet Altan este ca și cum ai încerca să povestești, de pildă, Biblia. Sau În căutarea timpului pierdut. Este o carte prea amplă, prea răsfirată, prea plină de detalii, în care se întâmplă prea multe simultan, în prea multe colțuri, sunt prea multe personaje principale, toate fac câte ceva.. Este imposibil să reții tot, să încerci măcar să transmiți câteva idei principale și să le faci un serviciu tuturor așa cum ar merita.
Ceea ce înseamnă că autorul turc a scris o capodoperă? Da. Probabil. Ca o rană de sabie e o frescă prea amplă ca să fie cuprinsă măcar cu mintea mea de cititor însetată de cunoaștere și dornică de noi și noi aventuri și lumi exotice. Și ce mai lume, vag cunoscută, dar totodată inedită, cu personaje ce par desprinse din realitatea zilelor noastre și care te duc imediat cu gândul la celebra expresie: „Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba.”
Suntem la final de secol XIX și început de secol XX, la curtea sultanului Abdulhamid al II-lea. Ipohondru, laș, ticălos și, mai presus de toate, paranoic până-n pânzele albe. Un tiran a fost înlocuit cu alt tiran și zvonurile, delațiunile, denunțurile, pâra sunt ridicate la rang de artă. Deloc de mirare, așadar, că paranoia este atotprezentă și minciunile sfruntate își dau mâna cu jumătățile de adevăr, exagerările și adevărurile care nu reușesc să răzbată din acest noian cleios ca mierea în care sunt prinși nu doar apropiații sultanului, mic de statură, rău și ranchiunos, ci și amiralii, generalii, doctorii, soțiile, eunucii ce păzesc haremul, fiii și fiicele tuturor, o încrengătură din care, odată ce-ai fost prins, nu mai există cale de scăpare.
De ce e paranoic sultanul? Când dai un tiran jos și începi, încet-încet, să te transformi și tu la rândul tău într-unul, ajungi să te temi și de propria umbră. Puterea absolută corupe în mod absolut. Motiv pentru care toți cei care se bucură de o oarecare influență la curtea sultanului colecționează zvonuri ca pe monedele din vistieria sultanului. Și de ce anume se teme sultanul? De detronare, evident, de vreun jungher în spate, de o revoltă care să sape la temelia colosalului său imperiu.
În această plasă de păianjen în care sunt cu toții prinși ca musculițele și așteaptă ca, mai devreme sau mai târziu, să fie devorați, se zbat să supraviețuiască Reșit Pașa, medicul sultanului, și fiul său, Huseyn Hikmet Bey, prescurtat Hikmet Bey de-a lungul poveștii, un tânăr ambițios și nu prea, care nu vrea decât să se bucure de nurii nevestei, focoasa și controversata Mehpare Hanim, fosta soție a lui Șeih Yusuf Efendi, capul dervișilor din Istanbul, considerat deja om sfânt de către toți cei care îi trec pragul pentru a-i cere sfatul.
Unul dintre protejații lui Șeih Efendi este locotenentul Ragip Bey, un alt personaj principal din Ca o rană de sabie, alături de Hikmet Bey și soața sa, de Reșit Pașa și de Yusuf Efendi. Cu toții își deapănă pe rând poveștile ce se completează și se întrepătrund de la un moment dat te amețesc. Până când, cu o adevărată lovitură de grație și mână de maestru, Ahmat Altan face lumină în poveste și unește legăturile aparent inexistente dintre ei, aducându-i laolaltă pentru a forma vasta tapiserie a începutului prăbușirii Imperiului Otoman.
Ragip Bey este chemat de un alt protector al său la Istanbul, lăsând coclaurile ce se zbăteau în sărăcie pentru a fi mai aproape de forfota nebună din jurul palatului sultanului. Numai că, fire aprigă, Ragip Bey nu poate sta cu mâinile în sân când vede în ce hal a ajuns măreața oaste otomană care a semănat secole de-a rândul groază în rândul Europei și Asiei și dorește să ia măsuri. Este însă pârât că s-a luat de cine nu trebuie și este trimis în Germania, pentru „un schimb de experiență” cu armata prusacă, loc unde Ragip Bey se va simți ca peștele în apă, căci acolo domină disciplina și seriozitatea, nu lenea, zvonistica și meschinăria. Până când se îndrăgostește de cine nu trebuie.
Când în rândul armatei otomane din Istanbul încep însă să se simtă tot mai multe nemulțumiri, denunțurile încep să șubrezească și așa fragila ordine și siguranță de acolo, iar paranoia sultanului începe să atingă cote alarmante, Hikmet Bey își ia soția și cei doi copii, plus bona franțuzoaică ce le condimenta nopțile de amor celor doi soți, și se retrag la Salonic. Aici însă Hikmet Bey începe să participe tot mai des la întâlnirile dintre așa-zișii conspiraționiști ce vor să-l dea jos pe sultan, sătui să mai trăiască în teroare.
“Adevărata dragoste este ca o rană de sabie, căci cicatricea rămâne, chiar dacă rana se închide.”
Totul în timp ce bulgarii se răscoală și duc o luptă de gherilă în cadrul imperiului. E limpede, a sosit vremea revoltei, tiranul trebuie să cadă, dar să nu mai fie înlocuit de alt tiran!
Aiurea, exact aceasta este morala pe care o transmite Ahmet Altan din închisoarea unde-și scrie romanele pentru că a protestat la adresa unui alt tiran, unul modern de-această dată. Pentru că la conducerea „statului modern” care-a urmat după destrămarea Imperiului Otoman, începută cu detronarea sultanului Abdulhamid al II-lea, au ajuns să se perinde numai tirani. Când tirania este îndepărtată în mod sângeros, sunt șanse mari să se instaureze tot o tiranie, iar la conducere să ajungă tot un dictator însetat de putere, ce inițial promite schimbare, dar care ajunge să domnească tot prin teroare.
Autorul turc a promis că va scrie o amplă frescă despre începuturile destrămării Imperiului Otoman folosindu-se de câteva personaje reale, dar și de alte câteva fictive, însă inspirate de propria familie. Oamenii înseamnă povești, iar poveștile celor care sunt martori ai schimbării alcătuiesc narațiunea de ansamblu. Descrierile sunt atât de vii, detaliile, freamătul, agitația, zgomotul, casele, palatele, străzile, dialogurile sunt atât de vii, de pline de culoare și de viață, încât ești practic transportat acolo, în inima capitalei întinse pe două continente, într-un moment de cumpănă de la finalul unui secol și începutul celuilalt.
Acest prim volum reprezintă o frescă ce descrie diversitatea culturală și conflictele ce macină imperiul, ce sapă la baza fundației și încep să o facă să tremure. Paranoia sultanului nu este deloc lipsită de temei, el chiar are motive să se teamă, pentru că a adus țara în pragul colapsului, iar oamenii nu mai rezistă sub talpa cizmei, să se zbată în sărăcie și-n teroare, să nu știe niciodată ce le va aduce ziua de mâine, cine îi va pârî, cine-i va da pe mâna călăului sau pe unde vor fi trimiși, prin ce colț uitat de lume vor fi abandonați și lăsați să moară neștiuți de nimeni.
Dar nici cu soldații și conducătorii lor, cei care pornesc revolta, nu are de ce să ne fie rușine. În vreme ce ei își consideră propria revoltă îndreptățită, minoritățile absorbite de colosalul imperiu, care și ele se revoltă la rândul lor și vor reprezenta unul dintre catalizatorii răsturnării regimului, sunt considerate trădătoare și trebuie stârpite fără milă. Nu degeaba autorul a promis că ultima parte a cvartetului va aborda genocidul armean, despre care turcii nu au voie nici măcar să pomenească, altfel ar fi acuzați de sentimente antinaționale și azvârliți în închisoare.
Deși Ca o rană de sabie se citește greu și-ți trebuie multă atenție la detalii, la final nu ai cum să nu exclami: „Uau! Ce poveste!”. Salturile de la un personaj la altul, de la o poveste la alta, plus faptul că întreaga tărășenie este de fapt o rememorare, o poveste spusă de toți acești înaintași, unui urmaș de-al lor care s-a izolat într-un apartament din Istanbulul zilelor noastre și acum este vizitat de fantomele strămoșilor, fac lectura densă, dar savuroasă.
Numele acestui personaj din zilele noastre: Osman. Povestea celor datorită cărora se află acum aici: senzațională. Nu vă lăsați descurajați de mărimea cărții și de ambiția proiectului la care s-a înhămat Ahmet Altan! Când va fi definitivat, va sta cu mândrie în rândul marilor povești ale finalului de mileniu doi și început de mileniu trei.