Titlu: Un roman francez
Autor: Frederic Beigbeder
Rating:
Editura: Pandora M
Anul aparitiei: 2010
Traducere: Doru Mares
Numar pagini: 239
ISBN: 978-973-88901-0-7

„…mama mi-a zis Frédéric, după numele personajului din Educația sentimentală, care e un ratat’’.

Or, miza „romanului francez’’ al lui Frédéric Beigbeder tocmai aceasta este: m-am ratat sau nu? Trebuie să recunoaştem că vine o zi în care toţi „vom da seamă’’ cu privire la acest subiect. Pentru Frédéric Beigbeder, clipa întoarcerii spre sine soseşte nu mai devreme de patruzeci şi trei de ani. Experimentând două nopţi de arest preventiv la Paris, în ianuarie 2008, pentru prizare de cocaină în spaţiul public, scriitorul are prilejul să se introspecteze cu privire la: „Cum am ajuns aici?’’

Dezvoltând pe propriile experienţe complexul literar şi biblic binecunoscut al lui Cain şi Abel, F. Beigbeder cântăreşte situaţia şi se vede limpede pe sine aruncat în „temniţă’’, în vreme ce Charles Beigbeder, fratele, este invitat la Palatul Elysée pentru a i se înmâna Legiunea de Onoare pentru performanţe remarcabile în mediul de afaceri. Artistul (scriitorul), fratele mai mic, ţine prima pagină în Le Monde prin arestarea sa, în vreme ce magnatul, fratele mai mare, este felicitat de Preşedintele Republicii.

Complexul de inferioritate resimţit în asemenea conjunctură îl face pe Frédéric Beigbeder foarte conştient de alte ratări, trăite până în ziua încarcerării. O mare parte a romanului este consacrată încercărilor emoţionale nu tocmai uşoare prin care adolescentul F. Beigbeder le-a trăit în urma divorţului părinţilor. Recunoscând cât de mult l-a marcat „abandonul tatălui’’, autorul recunoaşte că s-a temut mereu de scrierea acestui roman autobiografic. Acum l-a făcut public prin actul mărturisirii literare şi se îngrijorează în continuare să nu-i fi rănit pe oamenii dragi.

„Băiat de familie’’, crescut într-un mediu burghez foarte bogat, parizian, Frédéric Beigbeder mărturiseşte că s-a simţit mereu constrâns de exigenţele clanului familial pentru a fi perpetuu „la înălţime’’. A devenit de timpuriu un rebel, ca afirmare de sine. Excesele sale politice şi jurnalistice i-au adus mult rating, fapt binecunoscut, şi mult prea numeroasele sale apariţii în luminile rampei au tendinţa să inducă o doză de neîncredere în sinceritatea sa de autor.

Am putea invoca frivolitatea temei celor două nopţi de detenţie pe care autorul le consideră definitorii în târzia sa maturizare. În fond, nu se poate compara experienţa aceasta lipsită de consistenţă cu duritatea încarcerărilor atâtor artişti sau anonimi care au suportat rigorile legii mult mai scump. Cu toată această exagerare stilistică dacă vreţi, Un roman francez este perfect consecvent cu titlul. Redat fermecător, pasional, romanul în discuţie este o declaraţie indirectă de iubire făcută Franţei. Şi mai ales literaturii franceze. Ironizată în actul scriiturii nu de puţine ori pentru laşităţile politice mai vechi sau mai noi, Franţa rămâne prima mare iubire a lui Beigbeder. Prin spiritul parizian revanșard şi ireverențios, Frédéric Beigbeder rămâne „très francais’’ şi nu de puţine ori pare să declare împotriva lui însuşi un „Je t’aime, ma France à moi’’.

Ne aflăm în faţa unui roman scris cu talent, impetuos, în forţă, într-un limbaj simplu, dar nu simplist, cu inserţii savante ce trimit la marii maeştri al literaturii franceze. În fapt, motto-ul cărţii este luat din Pierre de Ronsard şi poartă cu sine toată duioşia şi nostalgia pierderii vârstei inocenţei. Simţindu-se maculat, plasat la o răscruce a vieţii, Frédéric se întoarce spre bunicii săi, ceea ce reprezintă tradiţia culturii franceze, apoi spre el însuşi, copilul din portretul pictat cândva (recuperarea inocenţei şi a sincerităţii) şi, în al treilea rând, spre viitorul reprezentat de iubirea paternă pentru Chloë, fiica sa. Din pricina acestor trei fire epice abil împletite, romanul atât de…francez al lui Frédéric Beigbeder respiră continuu o candoare de păcătos care se căieşte. În consecinţă, penitenţa literară a răsfăţatului om de litere francez este menită să sensibilizeze profund.

• Plusuri

  Un stil impetuos, cultivat şi trei teme profunde: inocenţa, iubirea şi sacrificiul.

• Minusuri

  Intensa mediatizare a autorului dăunează, poate, sincerităţii autobiografice.

• Recomandari

  Un roman pentru orice vârstă, deoarece „este povestea unui băiat melancolic, întrucât s-a făcut mare într-o ţară care s-a sinucis, crescut fiind de părinţi deprimaţi de eşecul căsătoriei lor.’’ (Frédéric Beigbeder)