Afluenza

Titlu: Afluenza
Autor: Oliver James
Rating:
Editura: Vellant
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Ciprian Şiulea
Numar pagini: 519
ISBN: 978-973-1984-28-5

Într-unul din eseurile din a sa Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Silicon Valley, Ovidiu Hurduzeu trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul exercitat de comunitatea consumeristă asupra societăţii post-decembriste române: "Consumând, abordăm o atitudine, dăm un anumit sens existenţei noastre, ne plasăm într-o anumită poziţie socială.["] Mai mult, individul îşi defineşte identitatea prin adoptarea unui fel de viaţă, lifestyle, bazat pe materialismul societăţii de consum. În această situaţie, banul va deveni ţinta, bunul suprem, individul definindu-se doar prin acumularea de produse.

Afluenza vorbeşte şi ea despre primejdiile la care se supune cumpărătorul avid într-o societate care legitimează făţiş practica lui A avea în detrimentul lui A fi. Ajunsă la pagina 30, aveam impresia că oamenii prezentaţi de psihologul Oliver James sunt atât de departe de mine precum boşimanii din Botswana sau femeile Padaung din Thailanda, iar eticheta de "workaholic" părea un termen atât de puţin adecvat pentru a-i zugrăvi pe aceşti roboţi care se extenuează muncind"pentru nimic! [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

Cu fiecare zi mai aproape : o terapie pe două voci

Titlu: Cu fiecare zi mai aproape
Autor: Irvin D. Yalom, Ginny Elkin
Rating:
Editura: Trei
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Smaranda Nistor
Numar pagini: 376
ISBN: 978-973-707-268-9

Cu Irvin D. Yalom m-am întâlnit prima dată în calitatea sa de romancier, citindu-i volumele Plânsul lui Nietzsche şi Minciuni pe canapea. Departe de a fi simple lucrări de proză, dincolo de intrigi, volumele pun în discuţie relaţia medic-pacient şi calitatea acesteia. Ceea ce constituie deosebirea dintre cărţile pe care le-am menţionat mai devreme şi Cu fiecare zi mai aproape este faptul că primele conţin poveşti care aparţin ficţiunii, în timp ce a doua conţine o poveste reală.

După cum se observă şi din (sub)titlu, cartea îşi propune să prezinte o terapie din perspectiva ambilor participanţi: medicul şi pacientul.

Pseudonimul Ginny Elkin ascunde o tânără scriitoare ce se confruntă nu numai cu un blocaj în a crea, dar şi cu anumite probleme psihice. Din nefericire, în ciuda încercării mai multor tipuri de terapie, nu a fost găsită o soluţie şi a fost diagnosticată ca fiind "schizoidă". [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

La cité de la joie

Titlu: La cité de la joie
Autor: Dominique Lapierre
Rating:
Editura: Pocket
Anul aparitiei: 2000
Numar pagini: 639
ISBN: 978-2266107532

(ediţia în limba engleză)

După publicarea unei cărţi despre lupta Indiei pentru independenţă, jurnalistul francez Dominique Lapierre se hotărăşte să doneze 50 000$ din drepturile de autor în India şi se întâlneşte cu Maica Tereza pentru a decide cea mai de folos întrebuinţare pentru această donaţie. Întâlnirea îi va schimba viaţa. Vazând-o pe sfânta din Calcutta în misiunea ei, Lapierre îşi dă seama că sărăcia nu e o fatalitate iar acţiunile filantropice pot să redea oamenilor speranţa.

Prin Maica Tereza ajunge să cunoască un englez pe nume James Stevens care deschisese o casă pentru copiii din Calcutta ce sufereau de lepră. Pe parcursul a 15 ani, acesta salvase, vindecase şi educase câteva mii de copii. În momentul întâlnirii dintre Lapierre şi Stevens acesta se află într-o dificultate financiara ce ameninţă închiderea caselor pentru copii. Lapierre lupta ca această tragedie să nu se întâmple. Ca omagiu pentru oamenii din mahalaua care îi devenise a doua casă, scrie în 1984 cartea "La Cité de la Joie", ce ajunge în foarte scurt timp best seller. Cu timpul, angajmentul lui se accentueză şi proiectele se extind. Din 1981, împreună cu soţia sa, Dominique Lapierre a susţinut activitatea a peste 1000 de muncitori sociali, medici, asistente medicale, terapeuti şi profesori care au contribut la adăpostul, însănătoşirea şi educarea a peste 4 milioane de oameni bolnavi de tuberculoză, holeră, lepră şi alte boli datorate sărăciei. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Onoarea tribului

0
Autor: Rachid Mimouni
Rating:
Editura: IBU Publishing
Anul apariţiei: 2009
221 pagini
ISBN: 978-606-92025-0-0

Rachid Mimouni a fost o figură emblematică a literaturii militante algeriene, cu activităţi variate, de la învăţământ, cultură şi lupta pentru drepturile omului. Scopul vieţii sale s-a concentrat în jurul instaurării republicii în Algeria natală. În legătură cu aceasta, a declarat într-un interviu că literatura înseamnă pentru el un mod de transgresiune şi că trebuie să se ţină cont de mizerie şi nedreptate, numeroasele critici şi cenzura nereuşind să-l oprească din a demasca nevoile pe care poporul său le întâmpina.

Onoarea tribului, roman publicat în 1989, a avut nevoie de 4 ani ca să fie scris. Povestea se derulează în satul Zitouna, acolo unde schimbările survenite în lumea din afara lui produc panică, dar nu deznădejde. Este o naraţiune plină de metafore evocatoare, a unei delicateţi spirituale care stă demnă în faţa unui mediu socio-politic potrivnic. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

The Media and Modernity: A Social Theory of the Media

0

Autor: John B. Thompson
Rating:
Editura: Polity Press
Anul apariţiei: 1995
324 pagini
ISBN: 978-0745610054

Repunerea în circulaţie a termenului de "critică", după mărirea şi decăderea Şcolii de la Frankfurt, trebuie că nu e o misiune uşoară. Menţionând mereu cu multă pietate sensul pe care Kant l-a dat termenului - o "simplă" examinare filosofică a limitelor unor aserţiuni sau seturi de concepte - les enfants terribles ai lui Marx nu s-au putut abţine să nu ducă totul mai departe. Simpa examinare a socialului, mai mereu îmbibată de valorizări (morale, estetice etc), a fost transformată rapid într-o "to do list" - a se vedea felul în care este redactată "Societatea spectacolului" a lui Guy Debord - care răspundea în ton de avangardă neutralităţii şi lipsei de aplicabilitate a pozitivismului. Altfel spus, oamenii aceştia simţeau că cineva ar fi bine să se-apuce numaidecât de treabă, să reabiliteze, să amelioreze, să deschidă ochii în faţa nimicniciei generale, să schimbe.

John B. Thompson aparţine unei generaţii ulterioare, mai puţin speriată de noile forme sociale, care a temperat indignarea structuralistă prin includerea în discuţie a conceptelor hermeneuticii (legitimându-se astfel din Habermans şi Heidegger). Altfel spus, principala direcţie a noilor studii a fost reconsiderarea individului şi a capacităţii sale de a-şi folosi "materialul simbolic propriu". Trăsăturile consumismului nu mai sunt, pentru ei, "inculcate" sec şi de-a gata ("nechestionate, neanalizate şi presupuse nedialectic" - Adorno), ci activ, interpretativ, în procesul de decodificare. Voi extrage din "The Media and Modernity: : A Social Theory of the Media " ideile care se referă strict la acest schimb de argumente din "critica socială".

[Citeşte mai mult pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]

Spune-ti parerea!

A Cultural History of Humour

0

Autori: Jan Bremmer, Herman Roddenburg (ed)
Rating:
Editura: Polity Press
Anul apariţiei: 2003
280 pagini
ISBN: 978-0745618807





Un titlu dubios, acest "A Cultural History of Humour". La prima vedere, tentativa de a împărţi istoric umorul - care, dincolo de orientarea sociologistă, ţine în mare măsură de temperament-, încercarea de a nega versiuni universale - de tipul "umorul e pur şi simplu o altă realitate", acest essayer pare înşelător. Cum, cu un minim bagaj teoretic, poţi oferi umorului o oarecare linearitate, aşa încât el să devină un fenomen şi să poată fi explicat evolutiv? Jacques Le Goff, unul dintre colaboratorii volumului, se eschivează admirabil: "being a cultural and a social phenomenon, laughter [sic!] must have a history". Aşa, carevasăzică, ceea ce punem în discuţie este "râsul" şi nicidecum "umorul", ori astfel cititorul rămâne confortabil în fotoliul unei simple istorii sociale. Cu riscul asumat, voi propune titlul: "A social history of laughter", infinit mai ferit de exclamaţiile vreunui OPC editorial imaginar.

Eseul lui Jan Bremmer (primul din volum) aduce în discuţie ideea "umorului interzis" al Antichităţii. Dionisiac şi subversiv, umorul - deşi, din nou, mai degrabă "râsul", dar voi lăsa această idee deoparte din lipsă de spaţiu - avea puterea magică a inversiunii ordinii sociale, a dezordinii perpetue. "Ce-i prea mult strică" şi "După râs vine plâns" justificau tentativa culturii de a limita sau a defini strict asemenea activităţi. Aşa au luat naştere carnavale şi serbări de tot felul în care era umorul era acceptat doar cu promisiunea vremelniciei. Sociologul britanic Raddcliffe-Brown vedea în aceste întreruperi de realitate două dintre instinctele antagonice ale omenirii: "nevoia de a viola tabuuri şi de a lua în derâdere simbolurile autorităţii sacre şi profane" şi, de cealaltă parte, "funcţia de auto-reglare şi auto-menţinere a oricărui sistem social". Restrained laughter, noţiune care poate trezi amintiri sugestive părinţilor noştri, îşi găsea începutul în stricteţea pitagorismului şi avea să producă ecou în răstimpuri în cultura europeană.
[Citeşte mai mult pe secţiunea de Stiinţe umaniste şi religie]

Spune-ti parerea!

The Wisdom of Crowds

Autor: James Surowiecki
Rating:

De ce o să fiţi uşor dezamăgiţi

(ediţia în limba engleză)

Suntem convinşi că aproape tot timpul există un grup de « aleşi » care pot oferi cea mai bună soluţie şi mai ales în relaţiile profesionale suntem obişnuiţi să ne raportăm la experţi în luarea deciziilor. The wisdom of crowds prezintă o idee simplă, care pentru unii poate fi o veste proastă: în anumite condiţii, grupurile mari de oameni sunt mai inteligente decât elitele de experţi. E o afirmaţie care poate duce la negare şi respingere, mai ales dacă eşti într-un rol de manager. Ce rost ai mai avea tu dacă deciziile tale ar fi mai proaste decât cele ale echipei pe care o coordonezi ?

Gândirea convenţională ne spune că mulţimile de oameni sunt iraţionale iar «spiritul de turmă" anihilează inţiativele îndrăzneţe, promovează mediocritatea şi compromisul. În această carte, Surowiecki reuşeşte să demonstreze într-un mod bine argumentat că, în anumite cazuri, pentru anumite tipuri de probleme, grupurile sunt mai inteligente decât indivizii. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!