bookblog.ro

Afluenza

Scris de • 14 August 2009 • in categoria

Titlu: Afluenza
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 519
ISBN: 978-973-1984-28-5


Cumpără cartea

Într-unul din eseurile din a sa Sclavii fericiţi. Lumea văzută din Silicon Valley, Ovidiu Hurduzeu trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul exercitat de comunitatea consumeristă asupra societăţii post-decembriste române: "Consumând, abordăm o atitudine, dăm un anumit sens existenţei noastre, ne plasăm într-o anumită poziţie socială.["] Mai mult, individul îşi defineşte identitatea prin adoptarea unui fel de viaţă, lifestyle, bazat pe materialismul societăţii de consum. În această situaţie, banul va deveni ţinta, bunul suprem, individul definindu-se doar prin acumularea de produse.

Afluenza vorbeşte şi ea despre primejdiile la care se supune cumpărătorul avid într-o societate care legitimează făţiş practica lui A avea în detrimentul lui A fi. Ajunsă la pagina 30, aveam impresia că oamenii prezentaţi de psihologul Oliver James sunt atât de departe de mine precum boşimanii din Botswana sau femeile Padaung din Thailanda, iar eticheta de "workaholic" părea un termen atât de puţin adecvat pentru a-i zugrăvi pe aceşti roboţi care se extenuează muncind"pentru nimic!

Ce face deci autorul? În urma unei munci impresionante de teren, fructificată în doi ani de lucru continuu şi sute de persoane intervievate, apare Afluenza, sau manifestul auctorial cu privire la originile nefericirii noastre în ciuda atingerii unui nivel de trai prosper şi a unei averi considerabile. Aflunza apare ca un virus specific clasei de mijloc, iar ceea ce încearcă Oliver James este să găsească o cale prin care atingerea succesului să nu provoace depresie, prin urmare cum să rămâi sănătos chiar dacă ai tot ceea ce ţi-ai dorit vreodată.

Afluenza apare ca reacţie a unui set de valori distructive, punându-se preţ mai ales pe imaginea socială şi fizică, supraestimarea banilor şi a bunurilor şi căutarea obstinată a celebrităţii. Persoanele afectate de acest virus simt nevoia patologică de a accepta un loc de muncă opresiv, şi mai mult, sunt caracterizate de incapacitatea de a gândi independent. Renunţarea la individualitate şi adoptarea calităţilor colectiviste, faptul că îşi doreşte ceea ce doresc şi ceilalţi, îl plasează pe "bolnav" într-o logică unde libertatea nu mai are niciun sens de sine stătător. Iar în loc ca afilierea la comunitatea consumistă să fie percepută drept alienare, omul este de fapt uşurat că nu trebuie să-şi mai asume responsabilitatea individuală.

Pe aceşti oameni, tributari lui A avea, autorul îi numeşte în spiritul lui Erich Fromm (psiholog de faimă internaţională) Caractere de Marketing, cei care se consideră pe ei înşişi mărfuri, bunuri aflate la cheremul celorlalţi pe care trebuie să-i satisfacă prin prezentare comercială şi să le obţină aprobarea. Succesul în carieră depinde în mare măsură de felul cum "se vinde" o persoană, corporaţiile exploatând instabilitatea emoţională şi manipulându-şi fără scrupule angajaţii. Efectele acestei vieţi se soldează cu depresii şi anxietate, iar pentru a scăpa de singurătate şi a înlătura nevoia de intimitate, oamenii recurg la shoppingul compulsiv. Deveniţi sclavi ai publicităţii, care nu-şi mai propune să vândă produse, ci promisiunea de a ne face mai frumoşi şi mai creativi, oamenii infectaţi cu Afluenza sunt nişte Homo Consumens, care au dobândit un succes convenţional şi care aleg să se complacă în consum ostentativ, confundând dorinţele cu nevoile.

Mergând prin New York, Sydney, Moscova, Copenhaga, Shanghai, Singapore sau Auckland, Oliver James descoperă multe elemente comune celor atinşi de virusul Afluenzei, dar şi o seamă de diferenţe (Copenhaga este, în acest caz, mult mai puţin sau chiar deloc atins de virus, iar chinezii au o altă interpretare a propriei lor "boli" decât ceilalţi), ceea ce îl determină şi să găsească vaccinuri împotriva acestui stigmat, de la înţelegerea fidelă a realităţii în locul autoamăgirii la modul de a exista în cât mai mare concordanţă cu tine însuţi, sau evaluarea precisă a motivaţiilor şi obiectivelor.

Parte studiu sociologic (autorul foloseşte date statistice din studii privitoare la starea emoţională a popoarelor avute în vedere în această carte), parte self-help (cum să NU ajungi aşa), lui Oliver James îi reuşeşte descrierea simptomelor Afluenzei: dacă poate fi vindecată, aceasta nu se poate face decât la nivel personal şi politic.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. Silviu Man spune:

      “Persoanele afectate de acest virus simt nevoia patologică de a accepta un loc de muncă opresiv” – excelenta remarca. Omul ajunge mecanism atunci cand VREA sa ajunga mecanism. De asta zice si Hurduzeu, pe care l-ai citat la inceputul recenziei ca e vorba de sclavi “fericiti”.

      raspunde

    2. Razvan spune:

      “[…]apare Afluenza, sau manifestul auctorial cu privire la originile nefericirii noastre în ciuda atingerii unui nivel de trai prosper şi a unei averi considerabile.” Adica “afluenza” inseamna starea nefericita cu toate ca duci o viata prospera si ai o avere considerabila?

      raspunde

      • Ioana spune:

        Exact, Razvan. Un fel de “saracii oameni bogati”: au cautat atat de mult sa fie bogati, sa arate bine, sa ii cunoasca cat mai multa lume, incat au eliminat din viata lor prezenta dragostei, a prieteniei, a oricaror relatii intime. Desi n-or sa recunoasca neaparat ca sunt nefericiti, au un comportament autodistrugator (program infernal de lucru – autoimpus, droguri, tulburari emotionale diverse)care vorbeste mai bine ca ei.

        raspunde

    3. Angie spune:

      E trist ca oamenii afectati de “afluenza” nu o sa recunoasca prea curand suferinta lor, ci o sa incerce poate sa-i faca pe ceilalti vinovati ca sunt “saraci si un pic mai fericiti”.
      Pana la urma este o alegere personala, dar mentinuta cu multa vointa.

      raspunde

    4. Pingback: Orlando » Blog Archive » Carti: am citit, mi-a placut (ianuarie 2010)

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro