„El aruncă înăuntru un butuc și îl potrivește cu bățul. De un Crăciun, spune el, nu-mi doream altceva decât un briceag. Din ăla mare, cu o sută de funcții. Un briceag de supraviețuire adevărat. Nu ceream nimic altceva. Taică-miu era pădurar, și nu stătea prea mult pe-acasă, dar când era acasă, voia să se asigure că băieții lui nu devin niște fătălăi cât e el plecat. Dacă plângeam când ne bătea, continua să ne bată până tăceam. Eu îmi doream briceagul pentru că mă gândeam că e ultimul lucru pe care și l-ar dori un fătălău.
Bărbatul privește fix spre foc. Noul buştean sâsâie și șuieră.
Și l-ai primit? spune ea.
El ridică privirea. Ce?
Briceagul.
Nu. Taică-miu mi-a spus: Știu că-ți dorești briceagul ăla, băiete, dar ce fel de tată aș fi eu dacă i-aș da un briceag unui băiat care face pipi în pat, ce fel de mesaj ar fi ăsta? Bineînțeles, mă confundase cu Bobby, fratele meu mai mic, dar nu puteai să-i spui asta. Și nici să-i amintești că el, și nu Bobby, își pierdea cunoștința și se pișa pe el pe canapea.” [Citeste tot Articolul]
