Titlu: Făgăduiala
Autor: Friedrich Durrenmatt
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2003
Traducere: Petronela Nego?anu
Numar pagini: 175
ISBN: 973-50-0383-X

Trăim într-o epocă în care nu numai romanele, cât şi televiziunile, prezintă tot mai des scenarii ale unor crime care mai de care mai îngrozitoare, rezolvate ulterior de către un personaj (poliţist, legist, detectiv sau orice altceva) care este contra sistemului. Reţeta este urmată aproape cu stricteţe în toate produsele de acest tip.

Făgăduiala a fost iniţial scenariu de film, ce purta numele de Es geschah am hellichten Tag sau, în limba română, S-a întâmplat în plină zi. Deoarece finalul scenariului nu corespundea cu ceea ce se întâmplă în povestirile-tip poliţiste, lui Dí¼rrenmatt i s-a cerut să-l rescrie. Din această întâmplare s-a născut romanul antipoliţist de faţă.

Până la un anumit punct, acţiunea urmează cursul clasic pre-stabilit. Un anume poliţist H., ne spune ce s-a întâmplat cu Matthí¤i, un coleg de-ai săi care în ultima zi de serviciu este chemat să investigheze uciderea unei fetiţe. Momentul hotărâtor este acela în care Matthí¤i le jură părinţilor pe fericirea sa că se va asigura de prinderea criminalului. Astfel, în ciuda faptului că omorul este recunoscut de unul din personaje, Matthí¤i continuă investighaţia, crezând în nevinovăţia respectivului.

Ce face diferit acest roman de altele precum cele din seria cu Sherlock Holmes sau Poirot este absenţa reţetei aproape matematice care duce la rezolvarea cazului. Deşi nu neg existenţa unor inteligenţe ca cele pomenite mai devreme, mi se pare că prezentarea făcută de autorul elveţian este una cu mult mai realistă. Nu, nu poţi să descifrezi întotdeauna indiciile într-un mod raţional, nici nu poţi să ai mereu indiciile relevante. Din nou, nu poţi să rezolvi fiecare puzzle iar uneori încercările umane de a face dreptate nu se potrivesc deloc cu felul în care cursul vieţii şi al naturii îl alege pentru a face justiţie. Cu atât mai mult, impresia pe care o poate lăsa un astfel de caz, ca să nu vorbim de o serie întreagă, nu te poate transforma mereu într-un om stabil, doar puţin excentric. Impactul este mult mai mare în cazul în care vorbim de omul care nu este reprezentant al personajelor excepţionale, cel care este pus faţă în faţă cu propria neputinţă în ciuda faptului că e cel mai aproape de adevăr.

Matthí¤i nu este un om simplu, însă povestea lasă loc interpretării pe care o putem face apropos de diferenţa şi asemănarea dintre sacrificiu şi ratare. Fără rezultat, Matthí¤i se implică trup şi suflet în rezolvarea cazului, sacrificând plecarea în Iordania la început şi chiar propria sănătate mintală mai târziu.

Justificarea pentru cele cititte o găsim abia în capitolele finale în care ni se aduc argumentele pentru o povestire care, din cauza finalului nu poate fi acceptată de lumea creştină. Deoarece raţiunea nu este suficientă în elucidarea misterelor, se pare că totul depinde de comportarea geniului în faţa ridicolului de care s-a izbit.

Dacă majoritatea romanelor de factură poliţistă intrigă tocmai prin modul ingenios de rezolvare a problemelor, acesta intrigă prin trăire. Scrisul nu se pierde în detalii, dar se foloseşte foarte bine de imagini pentru stările pe care doreşte să le transmită, ceea ce mă face să recunosc aici construcţia scenariului de film care i-a precedat.

Camus spunea că nimeni nu îşi dă seama că unii oameni cheltuiesc cantităţi enorme de energie doar ca să pară normali. Strădania la care îndeamnă Dí¼rrenmatt este nu aceea de a încerca să pari normal, ci a încerca să fii om. Ceea ce implică o făgăduială făcută sieşi, nu una exterioară.