Titlu: Logofătul de taină
Autor: Rodica Ojog - Braşoveanu
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 499
ISBN: 978-606-579-327-9

Povestea cu mistere și spioni este plasată în Valahia anului 1700 în vremea lui Vodă Brâncoveanu. Spiritul autohton din peisaje și personaje este accentuat de graiul măiestrit al acelor vremuri. Vă poftesc să-l urmați pe Radu Andronic, logofăt de taină al Măriei Sale... Romanul aduce puțin cu scrierile lui Sadoveanu: personaje hâtre și foarte românești, descrieri de locuri și de obiceiuri și un erou însoțit de un slujitor care are mereu o pildă la îndemână.

Radu Andronic, flăcău cadorisit de Dumnezeu cu toate însușirile, se află în slujba lui Vodă ca logofăt de taină. Această însărcinare l-a dus prin multe locuri de peste hotare: Francia, Țara Leșilor, țările italiene, la turcii osmanlâi etc. Mereu este însoțit de servitorul său de nădejde: Ilie Machedon, țăran răsărit din Chiparoasa.

Ca un adevărat agent secret, el scapă prin vicleșug și pricepere în mânuirea spadei din multe primejdii. Și tot ca veritabilă figură masculină de poveste, logofătul Radu Andronic este înconjurat de ochi prelungi de femei frumoase, dar inima sa va fi pusă pe jar doar de acea figură deosebită. Oare care este domnița aleasă ?

Miza cea mare a misiunilor sale este aceea de a-i apăra pe românii din Tranilvania, pe care germanii vor să-i asimileze și să le nege religia străveche și obârșia românească. Astfel se formează un grup de 5 viteji ce pornesc în aventura vieții lor, o aventură ce se dovedește a fi și una a prieteniei și a dragostei.

Cartea mi-a stârnit adesea hohote de râs având personaje pline de haz. Pe lângă Ilie, cel plin de snoave și mereu pus pe șotii, ce nu se teme de vorba cu două tăișuri, boieroaica, mama logofătului Andronic este o figură plină de zvâc, care îi cicălește pe toți și ține slujitorii cu o mână de fier. Și apoi e limbajul spumos, de un comic foarte neaoș , cum ar fi replica pe care și-au imaginat că ar da-o Ludovic al Franciei, Bourbonul, slujitorilor săi: „Ian mai duceți-vă, bre, pe la casele voastre, că nu v-am legat de prispa mea...”

După toată vâltoarea acțiunii și tumultul personajelor, romanul se sfârșește cu o notă amăruie, ușor tragică precum istoria poporului român, sau literatura sa de origine populară – Miorița. Aflăm că toate ne-au fost povestite de Ilie, dar un alt Ilie față de țăranul șugubât care ne-a însoțit întreaga carte, a cărui soartă ne strânge sufletul.

• Plusuri

  Arhaisme potrivit îmbinate și hazul din poveste

• Minusuri

  Întâmplările nu sunt foarte originale

• Recomandari

  Celor care se bucură de cuvinte și de savoarea lor veche sau nouă