0
Autor: Gyorgy Konrad
Rating:
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2003
Traducător: Paul Drumaru
180 pagini
ISBN: 973-681-156-5

M-am tot gîndit, înainte de a vă recomanda cu toată convingerea această carte, la suma de clişee şi expresii uzate printre care trebuie să trec nevătămată. Dacă vă amintiţi de la şcoală de expresia "bijuterie literară", ştiţi ce vreau să spun. Însă Călătoria chiar are dreptul să fie numită bijuterie literară, chiar dacă este una din cărţile ignorate în goana după cele mai strălucitoare, cele mai vîndute, cele mai bine prezentate liste de lectură. De altfel, e păcat că A Treia Europă, colecţia din care face parte şi cartea lui Konrad, nu a avut/nu are o vizibilitate mai mare, fiindcă titlurile publicate sunt unul şi unul. În plus, cele mai multe poveşti din aceste cărţi ating o istorie a Europei Centrale şi de Est, aşa cum a fost şi poate aşa cum ar fi putut fi. Ar trebui să ne pese.

Călătoria este o întoarcere neîmpăcată în Berettyóújfalu, Oradea şi Budapesta, pe drumul pe care l-au urmat evreii mai norocoşi, alungaţi din casele lor, după un şir de umilinţe pe care le-am citit de atîtea ori încît nu ne mai provoacă nici o reacţie, în afară de o convenţională milă-revoltă. Cu o singură excepţie: cazul în care relatarea este personalizată, aşa cum se întîmplă în cartea lui Konrad. Perspectiva este complexă: adultul se află pe urmele copilului care povesteşte întîi scurta perioadă fericită dinaintea războiului, apoi pribegia şi reîntoarcerea la un "acasă" devastat, de nerecunoscut. Prin urmare, un narator inocent, maturizat devreme de grozăvia istorică, umilit, nedumerit.

Oricum, nedumerirea lui este cea care adaugă un plus de dramatism istorisirii: cum se poate ca unii oameni să fie daţi afară din casa lor, magazinul să le fie închis (familia Konrad are un magazin în oraş), iar vecinii şi clienţii lor fideli nu doar să nu aibă nici o reacţie, ba chiar să se bucure? Cum se poate ca deodată locul în care s-a născut şi care îi este drag să nu mai fie "acasă" al lui, să fie devastat, vandalizat?
Cum de este el cel care trebuie să plece?

Sunt întrebări la care călătoria lui Konrad nu poate răspunde. Cel mult poate găsi un sens temporar, răscolind fără încetare faptele, amintindu-şi-le în diferite lumini, încercînd să găsească justificări, explicaţii. Percepţia copilului însă este mai puţin - şi poate pe bună dreptate - nuanţată, buimăceala celui scos din viaţa lui obişnuită, exclus, vînat se transformă în resentiment.

Întîmplările povestite de Konrad trec de la fericire absolută şi necazuri copilăreşti - aici este şi cea mai luminoasă descriere a Bihorului unguresc - la sărăcie, foame, teamă: de la traiul obişnuit, în comunitate cu ceilalţi, la conştientizarea diferenţei (şi nu orice fel de diferenţă, ci aceea care incriminează: a fi evreu). Acestea din urmă s-au petrecut în locuri pe care am avut şansa să le văd recent: nimic nu arată că acolo au avut loc drame şi umilinţe.

Naratorul povesteşte faptele cu desăvîrşit calm, cu o limpezime rece, la care se adaugă rare momente de un umor îngheţat. Asta, împreună cu trăsăturile eroului-copil, le face mai suportabile. Sunt domolite în cvasi-ficţiuni, pot fi citite.

Călătoria nu este, în cea mai mare parte a ei, o carte veselă. Nu este nici o pledoarie pentru ne-uitare, ci mai ales încercarea unui om de a înţelege ce s-a petrecut cu viaţa lui, ce s-a petrecut cu ţara pe care o credea a lui. O astfel de căutare, de dorinţă de a înţelege merită să aibă parte de respectul şi empatia cititorului.

Scris de Mihaela Butnaru