Titlu: Ceva în apă
Autor: Catherine Steadman
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2019
Traducere: Gabriel Pavel
Numar pagini: 415
ISBN: 978-606-43-0481-0

„Te-ai întrebat vreodată cât durează să sapi un mormânt?

Nu te mai întreba. Îți ia o eternitate.

Indiferent cât crezi că durează, înmulțește cu doi.”

Sunt o mare amatoare de romane de suspans. De când am început călătoria mea în universul lecturilor, am tot vânat diferite titluri și m-am declarat iremediabil îndrăgostită de anumiți autori. De aceea, atunci când am pus mâna pe romanul Ceva în apă de Catherine Steadman, tradus de Gabriel Pavel în colecția Armada de la editura Nemira, am simțit că va fi o experiență pe măsura așteptărilor mele.

Erin, o cinematografistă tânără, producătoare de filme documentare, îl întâlnește pe Mark, un investitor bancar perseverent, ușor arogant și extrem de încrezut în forțele sale. Între cei doi se leagă o pasiune specială, care pe de o parte îi conectează puternic, iar pe de altă parte îi macină încet (cel puțin această impresie nu m-a părăsit de-a lungul lecturii). Relația lor decurge energic, cu suișuri și coborâșuri pe măsură, până când un eveniment neașteptat le dă lumea peste cap.

Bun, nu o să vă dau spoilere despre derularea narațiunii și am să mă rezum la impresiile mele post – lectură. Catherine Steadman are o doză destul de bună de talent, construindu-și personajele multilateral, uneori zăbovind prea mult asupra detaliilor, deși pentru acest gen literar este benefic să construiești puzzle-uri greu de descifrat. Romanul este destul de alert, are câteva fire narative care se împletesc, scoțând la iveală puncte nevralgice importante.

Eroii își pun anumite întrebări cu referire la moralitate, omenie și acțiunile pe care le întreprind. Totuși, de-a lungul narațiunii, aceștia încep să facă tot soiul de compromisuri, mai mult sau mai puțin reușite. Evident, nu sunt totalmente de condamnat, deoarece, în definitiv, sunt doar un cuplu de tineri gata să ia viața-n piept.

Revenind la narațiune și stilul de scriere a lui Steadman, acestea nu te vor lăsa indiferent. Pornind de la anumite similitudini cu caracteristicile romanelor detectiv noir, autoarea plonjează dintr-o extremitate în alta, răsturnând brusc situațiile sau derutându-și cititorul cu o povestire planimetrică, liniară, uneori prea lentă. Însă, ceea ce la prima vedere ar putea să pară cumva prea aplatizat, este o metodă bună de a introduce cititorul într-o atmosferă, a-l pregăti pentru doza de adrenalină care este inerentă acestui gen.

Ceva în apă este un roman aproape satiric, ilustrând cu măiestrie zicala că nimic nu cade din pod și nu ni se oferă gratis. Fabula pe care Steadman o construiește nu este neapărat despre greșelile pe care le facem, ci despre cum ne împăcăm cu conștiința noastră atunci când faptul se consumă.

Cu siguranță, unele momente din carte m-au derutat, punându-mi înțelegerea la încercare, deoarece cuplul eroilor noștri este tipic britanic și cumva nu m-a părăsit senzația de disonanță dintre marea lor pasiune și felul în care se ciocnesc violent. Utilizarea jargonului, replicile tăioase cumva nu se legau cu peisajul de ansamblu, dar cred că acest lucru se datorează scopului pe care și l-a pus autoarea: să șocheze. Intuiesc că acesta a fost elementul de start, altfel nu a-i începe o narațiune vorbind despre cât e de greu să sapi un mormânt.

Trebuie să recunosc că prezentul roman este o lectură care mi-a pus mintea la contribuție și făcându-mă să vreau să ajung la final, să descopăr deznodământul, să dezleg acel fir al Ariadnei, iar Steadman, cu siguranță, este o autoare pe care o puteți citi fără remușcări.