Micul Chagall
Scris de Roxana Turcitu • 11 April 2014 • in categoria Roman politist
Autor: Renata Carageani
Rating:

Editura: ALL
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 216
ISBN: 978-973-724-681-3

Deși de cele mai multe ori când încep o carte scrisă de un autor român contemporan am emoții, neștiind dacă îmi va plăcea sau nu, în cazul romanelor polițiste lucrurile stau diferit. Lecturile de acest gen de până acum mi-au creat un sentiment de siguranță și sunt convinsă încă de la început că voi avea parte de o carte care nu mă va dezamăgi. Despre autoarea romanului Micul Chagall știam doar că a scris Nono, roman despre care auzisem că a fost primit foarte bine de public, însă cum nu l-am parcurs pe acesta, nu aveam idee la ce să mă aștept. Acum însă, după ce am terminat Micul Chagall, nu îmi doresc decât să citesc cât mai repede orice scriere a autoarei. Aproape că nu am idee când au zburat orele în timp ce lecturam romanul. Am senzația că l-am parcurs într-o clipă, ținându-mi respirația sau că nu am citit de fapt o carte, ci am urmărit un film.
Romanul îmbină câteva dintre trăsăturile tipice stilului polițist cu aspecte noi, ce vin ca o gură de aer proaspăt. În centrul atenției se află comisarul Grigore Kader, un polițist exemplar, dar al cărui look exotic i-a creat nu de puține ori dificultăți în societatea românească destul de puțin tolerantă. Alături de cei doi subalterni ai săi, Kader trebuie să dezlege misterul a ceea ce inițial pare un jaf încheiat cu o crimă. Însă, bineînțeles, lucrurile se dovedesc în scurt timp a fi mult mai complicate. Mi-a plăcut enorm faptul că autoarea reușește să îți mențină interesul la cote maxime fără să mizeze pe trucuri ieftine sau pe vreo intrigă holliwoodiană. Cazul este ancorat în societatea românească, apar personaje tipice, pe care le regăsim și în viața reală, oriunde am întoarce capul, iar conflictele, atitudinile și țelurile personajelor păstrează și ele un aer autohton.
Descoperim și polițiștii care se „tratează” cu câte o bere în timpul serviciului, și funcționarii care își conduc toate acțiunile în funcție de pilele celor din jur. Întâlnim și parveniții tipici cărora odată îmbogățiți, nu le mai ajungi nici cu prăjina la nas, dar și membrii ai unor familii nobile ajunși acum în pragul sărăciei și incapabili să se adapteze noii vieți. De asemenea, din societatea actuală vom recunoaște și hipsterii care urmează orbește orice trenduri excentrice care îi scot din anonimat, și noile generații de tineri incapabili să treacă examenul de Bacalaureat dar dornici să urce cât mai sus pe scara socială fără a avea vreun merit, dar și adulți superficiali și frustrați care se consideră superiori tuturor celor care au ajuns mai sus ca ei, emițând fără nici o tresărire tot felul de judecăți: cutare e fraier, celălalt prost, altul a avut doar noroc, unul s-a pus bine pe lângă cine trebuia etc.
Gândindu-mă la personaje, am tendința să spun despre toate același lucru: că sunt tipice literaturii de acest gen, însă în același timp, reușesc să fie complexe și originale, să te surprindă adesea prin câte un gest neașteptat sau printr-o anumită trăsătură care nu se încadrează deloc în portretul pe care ți l-ai construit în minte în primele pagini. Replicile nu sunt forțate, gesturile nu par „din filme". Comportamentul protagoniștilor este natural, ei vorbesc și acționează nu ca niște personaje imaginare, ci ca niște oameni reali, scăpând uneori câte o observație nepotrivită, încercând alteori să își schimbe imaginea pentru a se adapta mediului în care se află, făcând câte un lucru neispirat și încercând în clipa următoare să îl dreagă pe cât posibil.
Umorul nu se naște din dialoguri voit amuzante, ci mai mult din modul în care replicile se așază în context, din naturalețea cu care personajele interacționează. Cei doi subalterni ai lui Kader oferă parcă cel mai mult farmec poveștii tocmai prin trăsăturile lor pe care le identifici atât de ușor în cei din jurul tău. Totodată, tot ei asigură și câteva momente de-a dreptul înduioșătoare, mai ales spre final, când ni se dezvăluie pe neașteptate un secret ce umbrește evoluția optimistă a poveștii. Fermecătoare mi s-au părut și doamnele mai în vârstă din poveste: mama lui Kader sau Serinela Micu, specialista în grafologie, femei aproape ignorate de societate dar care reușesc totuși să își facă un loc special al lor, cu ritualuri poate uneori ciudate, cu gesturi timide, însă mereu cu demnitate și eleganță.
Din tabăra suspecților, a celor care trăiesc într-o lume mai bogată și mai superficială în același timp, nu mi s-a părut că s-a remarcat vreun personaj în mod deosebit. Toate par mai teatrale, cu trăsături mai exagerate, însă cred că acest gen de portrete au fost de fapt intenționate, mai ales că, aflându-se toate sub spectrul suspiciunii, ar fi fost imposibil ca misterul să fie păstrat până la sfârșit dacă personalitățile lor reale ar fi fost dezvăluite.
Cazul este rezolvat și dezvăluit abia în ultimele pagini, iar surpriza este una cu totul neașteptată. Poate că indiciile or fi fost plantate pe parcurs, aflându-se la îndemâna cititorului, însă autoarea reușește să te păcălească, determinându-te să privești în locurile greșite și să ignori cu desăvârșire ceea ce se întâmplă chiar sub ochii tăi. Am insistat mai mult asupra personajelor și a atmosferei decât asupra cazului, tocmai pentru că în romanele polițiste, de cele mai multe ori cadrul este cel care accentuează intriga și dă formă poveștii. Niște personaje slab conturate sau o atmosferă incertă într-o carte din genul crime sau mystery pot da senzația unei povești nereușite, chiar dacă scenariul este genial. Din fericire, Renata Carageani excelează în ambele privințe: atmosfera este vie, personajele colorate și veridice, iar cazul îndeajuns de misterios și captivant pentru a te ține lipit de carte până la ultima pagină.
-
Plusuri
Reprezentarea realistă a societății autohtone și modul subtil și ingenios prin care autoarea introduce câteva aspecte secundare în poveste.
-
Minusuri
Deși i-am simpatizat foarte mult, cei doi polițiști care îl ajută pe Kader mi s-au părut foarte greu de deosebit, atât datorită faptului că au portrete foarte similare, cât și din cauză că în text se folosesc ba numele lor, ba prenumele, ba câte o poreclă după care sunt cunoscuți.
-
Recomandari
Cititorilor care îndrăgesc romanele polițiste și mai ales pe cele a căror acțiune se desfășoară în societatea noastră.