Trupuri de femei, priviri de bărbaţi
Autor: Jean-Claude Kaufmann
Rating:
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Violeta Barna
Numar pagini: 328
ISBN: 978-973-50-2085-9
Aveam nevoie să ies puţin, doar puţin, din cercul lecturilor pur ficţionale, specific filologice, şi astfel m-am îndreptat spre Sociologia sânilor goi a sorbonianului Jean-Claude Kaufmann.Vă mărturisesc dintru început, veţi vedea ulterior că nu este lipsit de semnificaţie, că din prima zi de lectură, mai mulţi colegi de serviciu, precum şi soţul meu acasă, şi-au exprimat intenţia discretă de a citi respectiva carte asezonată cu inspirata copertă. În tot acest timp, eu le-am răspuns cu un zâmbet şarmant şi îndreptându-mi umerii ceva de genul "Desigur, dragul meu, dar e doar sociologie"" Şi gură aurită am avut.
Din lectura amintită, am rămas cu două observaţii pline de substanţă: prima ar fi că sociologia are o bună metodă de a ancheta fapte banale de existenţă pentru a reliefa mecanismul social, iar cea de a doua este că sociologia nu a rezolvat nici măcar ea chestiunea misterului feminin, rămas până în zilele noastre un graal al literaturii în general.
Metoda sociologică a lui Kaufmann este simplă şi eficientă, el anchetează timp de doi ani peste trei sute de subiecţi, bărbaţi şi femei, pe cinci plaje franceze, cu privire la opiniile lor despre coborârea jos a sutienului pe plajă. Locul este după cum am precizat deja plaja, un fel de clişeu al naturii libere şi nu prea. Acuma este momentul să vă întrebaţi voi înşivă, cititorii şi cititoarele mele de faţă, ce simţiţi, de la caz la caz, în situaţia de a vă scoate sânii la aer sau de a fi simpli spectatori ai unui astfel de gest. Dacă n-aţi răspuns încă, nu vă neliniştiţi, răspunsul chiar nu este simplu, dar parcurgând cartea vă veţi regăsi în mod cert în unele dintre opiniile consemnate cu ghilimele ale subiecţilor francezi anchetaţi.
[Citeste tot Articolul]
The Paradox of Choice
Autor: Barry Schwarz
Rating:
Editura: Harper Perennial
Anul aparitiei: 1999
Numar pagini: 304
ISBN: 978-0060005696
(ediţia în limba engleză)
Societatea în care trăim a ajuns la un nivel de progres de invidiat pentru orice om din Evul Mediu. Cu ce preţ însă? Obţinem ceea ce ne dorim mult mai uşor doar ca să ne dăm seama că ce avem nu ne satisface pe deplin, la nivelul aşteptărilor noastre. Tehnologiile construite ne-au ajutat să ne eliberăm de sarcini neplăcute şi repetitive. Cu toate acestea, ne plângem că avem prea puţin timp pentru lucrurile care contează. Avem pensula cu care ne putem picta viaţa pe care ne-o dorim însă nu ştim cu exactitate cum ar arata aceasta.
Succesul, spune Schwartz, are un gust amar în ziua de azi, deşi avem posibilităţi infinite. Mulţimea opţiunilor pe care le avem nu ne face neapărat mai fericiţi. Dimpotrivă. În ultimii 30 de ani SUA a cunoscut o dublare a PIB-ului, deci a prosperităţii populaţiei. Această evoluţie însă nu s-a simţit şi la nivelul coeficientului de fericire. Ca urmare, deşi au mai multe oportunităţi şi mijloace prin care pot să-şi satisfacă nevoile şi dorinţele, oamenii moderni nu sunt mai mulţumiţi în viaţa de zi cu zi.
[Citeste tot Articolul]
Iluzia utilizatorului
0
Autor: Tor Ní¸rretranders
Subtitlu: Despre limitele conştiinţei
Rating:
Editura: Publica
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Laurenţiu Staicu
441 pagini
ISBN: 978-973-1931-09-8
Cartea lui Tor Ní¸rretranders seamănă cu dulciurile din copilăria pofticioşilor. Dulciurile acelea care se mănâncă cu poftă, fără să te poţi opri. Însă, la final, când ai golit raftul, îţi dai seama că ai dobândit, pe lângă o durere de burtă, prilejul unui simpatic diabet zaharat, însoţit eventual de nişte dinţişori stricaţi.
Iluzia utilizatorului este o lucrare densă, efervescentă, a unui autor înzestrat cu un oarecare farmec, pe care nu-ţi poţi permite să o citeşti pe diagonală, care are ca ţintă principală înţelegerea a ceea ce se întâmplă cu conştienţa* noastră în situaţii precum ascultatul muzicii, iluziile optice, învăţatul cântatului la pian, mersul pe bicicletă - sau, mai pe scurt, de-a lungul întregii vieţi. Concluziile lui sunt surprinzătoare. La fel şi ale mele.
[Citeste tot Articolul]
Teoria clasei de lux
Autor: Thorstein Veblen
Rating:
Editura: Publica
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Smaranda Nistor
Numar pagini: 348
ISBN: 978-973-1931-16-6
(ediţia în limba engleză)
Să presupunem că vă plimbaţi alene pe aleile parcului Herăstrău/ Romanescu/ Copou/ Rozelor. E o zi însorită de primăvară, peste tot flori, bâzâit de albine şi chicoteli de copii. Când, dintr-o dată, pe un petec de iarbă vedeţi tolănită, rumegând nonşalant câteva paie, o vacă. O vacă vie, în carne, oase şi coarne, cu ochi mari şi umezi, care-şi vâră limba aspră în nări în vreme ce se uită, parcă întrebător, la Dvs. Nu este nici un happening, nici un experiment artistic, nici o reclamă neconvenţională. Pur şi simplu Administraţia Parcurilor s-a gândit, gospodăreşte, că e mult mai util şi mai eficace să lase cornutele să tundă - şi, simultan, să îngraşe - iarba. După ce vă amuzaţi un pic, vă gândiţi că nu e chiar în regulă. O fi eco, dar nu e trendy. De ce? Unul dintre cele mai bune răspunsuri vine de la Thorstein Veblen, un economist american de origine norvegiană, care acum 110 ani a scris Teoria clasei de lux, o carte care rezolvă, printre altele, şi problema văcuţei din parc.
O istorie veche de mii de ani
Clasa de lux este, grosso modo, alcătuită din cei care nu muncesc, care-şi ocupă viaţa cu pierderea timpului în tot felul de ocupaţii neproductive, însă mari purtătoare de prestigiu. Formarea clasei de lux, spune Veblen, are rădăcini istorice adânci - ar începe să apară odată cu apariţia proprietăţii. Scenariul pare a fi simplu: când unele triburi primitive au cucerit altele, s-au format noi ierarhii. [Citeste tot Articolul]
Excepţionalii
Autor: Malcolm Gladwell
Rating:
Editura: Publica
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Cătălin Georgescu
Numar pagini: 271
ISBN: 978-973-7931-14-2
"We've been looking at tall trees, and I think we should have been looking at the forest".
Excepţionalii este o poveste despre succes, dar nu una care să explice ascensiunea individului aşa cum e ea descrisă în biografii şi filmele care se realizează în fiecare an la Hollywood: nu e vorba despre eroul care se naşte în condiţii precare şi trebuie să lupte împotriva sistemului pentru a arăta cât de talentat şi inteligent e el. Sau dacă este vorba despre aşa ceva, atunci acest aspect este departe de a fi cel care primează. Ce ne spune Gladwell aici este că, de fapt, "oamenii nu se ridică din nimic", ci că preiau lucruri de la părinţi sau mentori.
Prima parte a cărţii, numită Oportunitate, priveşte succesul nu numai din perspectiva talentului, abilităţile naturale nu conduc neapărat spre o carieră înfloritoare. [Citeste tot Articolul]
Morţii vii
Autor: David Bolchover
Rating:
Editura: Codecs
Anul aparitiei: 2006
Traducere: Ion Vişoiu
Numar pagini: 197
ISBN: 973-8060-82-6
(sau cumpără aici ediţia în limba engleză)
Sclavii plictisiţi
Motto: "Lăsaţi-vă intelectul, personalitatea şi imaginaţia la uşă şi, în schimb, lumea corporatistă va avea grijă de voi, cu condiţia să staţi cuminţi în banca voastră." (Corinne Maier)
David Bolchover este un englez care n-a prea fost pus la muncă - după propria mărturisire, a beneficiat vreo unsprezece luni de un salariu dolofan fără ca măcar să treacă pe la serviciu. Într-un final, a fost concediat - fără vreo legătură aparentă cu lipsa lui de activitate - plătindu-i-se şi o sumă compensatorie." Neplăcându-i situaţia şi având suficient umor, s-a apucat de scris Morţii vii - Rupţi de lume, duşi dintre noi: crudul adevăr despre viaţa de birou.
Cine sunt morţii vii? O specie de oameni pe care noi, românii, s-ar putea să nu o înţelegem din prima (eu, unul am avut dificultăţi destul de mari), obişnuiţi cum suntem cu imaginea unei multinaţionale în care totul şi toate (de la big boss până la femeia de serviciu şi automatul de cafea) duduie de muncă pentru propăşirea în numele progresului, imaginii companiei, teambuilding-urilor şi bugetului şefului. Adică cei pe care splendida limbă română îi numeşte ca fiind "tăietori de frunză la câini" sau, mai recent, "frecători de mentă"*. Care - şi aici e una din mizele tari ale cărţii lui Bolchover - sunt mulţi. Foarte mulţi. Şi asta o dovedesc statisticile, din care spicuim două dintre cele mai interesante :
[Citeşte mai mult pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]
Imperiul Ruşinii
Autor: Jean Ziegler
Rating:
Editura: Antet
Anul aparitiei: 2006
Traducere: Elisabeta David
Numar pagini: 240
ISBN: 973-636-201-9
"We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness"
(Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii, scrisă de Thomas Jefferson în 1776)
Putem să vorbim de drepturi egale când la fiecare 5 secunde un copil de mai puţin de 10 ani moare de foame? Ce înseamnă libertatea şi dreptul la fericire pentru copilul din Somalia afectat de malnutriţie, pentru cultivatorul de cafea care e plătit cu mai puţin de 50 de cenţi pe unitatea de volum în timp ce Starbucks o cafea costă în jur de 4 euro, pentru femeia braziliancă ce pune la fiert pietre în speranţa că între timp copiii ei vor adormi, aşteptând «terminarea mâncării », sau pentru toţi acei locuitori ai mahalalelor şi favelelor ce trăiesc din comercializarea gunoaielor ?