bookblog.ro

Teoria clasei de lux

Scris de • 28 December 2009 • in categoria

Titlu: Teoria clasei de lux
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 348
ISBN: 978-973-1931-16-6

(ediţia în limba engleză)

Să presupunem că vă plimbaţi alene pe aleile parcului Herăstrău/ Romanescu/ Copou/ Rozelor. E o zi însorită de primăvară, peste tot flori, bâzâit de albine şi chicoteli de copii. Când, dintr-o dată, pe un petec de iarbă vedeţi tolănită, rumegând nonşalant câteva paie, o vacă. O vacă vie, în carne, oase şi coarne, cu ochi mari şi umezi, care-şi vâră limba aspră în nări în vreme ce se uită, parcă întrebător, la Dvs. Nu este nici un happening, nici un experiment artistic, nici o reclamă neconvenţională. Pur şi simplu Administraţia Parcurilor s-a gândit, gospodăreşte, că e mult mai util şi mai eficace să lase cornutele să tundă - şi, simultan, să îngraşe - iarba. După ce vă amuzaţi un pic, vă gândiţi că nu e chiar în regulă. O fi eco, dar nu e trendy. De ce? Unul dintre cele mai bune răspunsuri vine de la Thorstein Veblen, un economist american de origine norvegiană, care acum 110 ani a scris Teoria clasei de lux, o carte care rezolvă, printre altele, şi problema văcuţei din parc.

O istorie veche de mii de ani

Clasa de lux este, grosso modo, alcătuită din cei care nu muncesc, care-şi ocupă viaţa cu pierderea timpului în tot felul de ocupaţii neproductive, însă mari purtătoare de prestigiu. Formarea clasei de lux, spune Veblen, are rădăcini istorice adânci - ar începe să apară odată cu apariţia proprietăţii. Scenariul pare a fi simplu: când unele triburi primitive au cucerit altele, s-au format noi ierarhii. Odată cu această separare, are loc şi o diviziune a muncii; mai exact, cei care munceau permanent - agricultorii sau cei care pregăteau masa - erau inferiori celor care nu munceau - războinicii şi vânătorii, ale căror ocupaţii, deşi sezoniere, necesitau vitejie şi impuneau respect.

Rezultatul întreţinerii acestei stări de fapt: "Bogăţia, care la început nu era preţuită decât ca simplă mărturie a iscusinţei, devine în accepţiunea populară prin sine un act meritoriu. Avuţia este de-acum intrinsec onorabilă". A avea înseamnă, de atunci, a fi deasupra. A munci înseamnă a nu avea, a fi inferior. Ca să ai prestigiu, trebuie să arăţi că nu munceşti. Iar asta se poate face numai făcând/purtând/admirând lucruri inutile. Şi, de aici, un bulgăre de zăpadă istoric care se rostogoleşte vreme de secole ca să se oprească fix în parbrizul Mercedesului parcat ilegal pe trotuarul Dorobanţilor. Cu ce se ocupă clasa de lux, deci? Veblen sintetizează caustic: cu "ocupaţii de natură prădătoare, nicidecum productivă". Dacă formularea pare prea dură, daţi un search cu "masacru Balc".

În treacăt fie spus, îmi place conexiunea pe care o face Veblen între bogăţie şi bravură. Explică perfect mutra de gladiatori sastisiţi pe care o fac cei care alcătuiesc casta prădătoare românească, când explică napoleonian cum au făcut primul milion. N-aş fi crezut că baronii, bişniţarii şi mogulii au aşa rădăcini istorice ... Până la Veblen, nu puteam înţelege de ce fiecare om de afaceri îşi vede succesul ca pe încununarea unei lupte acerbe cu oştirile câtă-frunză-câtă-iarbă ale concurenţei duse în fruntea unei armate de oameni (ah, "echipa mea, fără de care nimic n-ar fi fost cu putinţă"). Dar nu numai biznizmenii sunt produsul acestei subculturi străvechi. Să mai enumerăm câteva efecte ale legii sunt-superior-deci-trebuie-să-arăt-că-nu-muncesc, identificate de Veblen, care se văd cu ochiul liber în anul 2009:

* animalele de companie - de o inutilitate completă: iguane, porci de guinea, guşteri, dihori, chihuahua - să ţinem cont că încă nu s-a gândit nimeni să vândă drosophile cu pedigree...

* maşina de teren, condusă pe asfalt - cred că toată lumea e de acord nu căratul cartofilor este scopul celor ce-şi cumpără, de exemplu, un Porsche Cayenne. Monstrul electronic de 3 tone şi 400 de cai putere, pentru care cea mai aventuroasă excursie a fost la Poiana Braşov, transportă înăuntrul său oameni, bagaje şi mai ales autoritate (pe care românii îl numesc "neam prost", iar Veblen, "consum ostentativ").

* femeia - devenită în lumea bună, în ciuda pretenţiilor de "emancipare", un soi de breloc viu, cu sâni siliconaţi, agăţat de cureaua eclatantă a masculului cu lanţ de aur, care se leagănă - tot ostentativ - pe pantofii de lux, lungi, ascuţiţi şi caraghioşi. Ea însăşi se afişează simbolic ca total incapabilă de vreo muncă utilă: tocuri înalte, unghii atât de lungi care fac cojirea unui măr un sport extrem, fuste ce se înrudesc mai degrabă cu cămaşa de forţă, genţi stranii - uneori mai mari decât o raniţă de soldat, alteori mai mici decât un portofel...

În fond, vorbim de un fel de înstrăinare a omului faţă de el însuşi şi de ceilalţi. Înstrăinare care probabil explică în mod satisfăcător de ce oamenii vor prefera întotdeauna un escroc parfumat unui găinar slinos. Sau de ce vom avea reflexul de a strâmba din nas când vedem muncitori veniţi direct de pe şantier în autobuz.

Şi totuşi ...

Deşi utilă, cartea lui Veblen pare a avea câteva hibe ce nu se datorează secolului care ne desparte. De exemplu, luptele de clasă dintre vânători şi agricultori - ciudat de contemporane finelui de secol XIX - s-ar putea să nu fie pe placul unui nume cu autoritate în domeniu, precum Lewis Mumford, care nu acordă chiar atât de mult credit instituţiei vânătorilor. Ar mai fi de menţionat problema femeii din vechime (Veblen, deşi analizează în fond o relaţie simbolică între oameni prin intermediul bunurilor, nu pare să ia în calcul ipoteza, deloc improbabilă, a valorizării femeii prin chiar acest fapt, aparent barbar - femeia ca trofeu). Cât despre clădirile îngreunate de decoraţii şi ornamente pe care le construia acum un veac clasa de lux, nu pot răspunde decât printr-un oftat. Ceea ce Veblen refuza cu destulă mizantropie - esteticul, este acum eliminat total din peisajul arhitectonic, populat fără noimă de cuburi de sticlă sau de prefabricate. Şi ar mai fi, desigur, obiecţia opincilor româneşti - componentă extrem de utilă, nepurtătoare de vreun tip de "lux ostentativ", ca şi întregul costum popular, frumos împodobit, dar fără a transmite vreun moment că posesorul vrea să arate că nu ştie ce-i aia sapă. Ceea ce mă duce cu gândul că Teoria clasei de lux este o analiză mult mai potrivită pentru cultura occidentală, din care face parte, şi mai puţin pentru plaiurile răsăritene, unde oamenii au fost suficient de săraci şi de cumpăniţi încât să nu-şi piardă timpul cu asemenea izmeneli, vorba bunicii.

    Categorie: | Autor: | Editura:



    Citeste cele 10 COMENTARII si spune-ti parerea!

    1. sintetic spune:

      Etalarea inutilitatii ca modalitate de a semnaliza afluenta si statusul nu e specifica doar oamenilor. E o adaptare evolutionara asociata cu ritualul de imperechere pe care multe alte specii o manifesta fie morfologic (coada paunilor) fie etiologic (decorarea cuibului la alte pasari). La om ea se prezinta prin lux si in mod special prin moda. Aceasta din urma este o conventie prin care individul arata ca are acces la resurse si la informatie, care sugereaza un status ridicat in societate. Variatii ale acestei conventii pornesc de la bijuterii, haine colorate si ajung la unghii lungi, plirea dintilor si mutilarea picioareleor.

      Teoriile prezentate de autor sunt universal valabile. Nu sunt deacord ca ele s-ar aplica mai mult in occident decat la noi. Scopul costumului popular frumos impodobit este acelasi ca al tocurilor inalte sau unghiilor lungi: sa semnalizeze statusul ridicat al individului. Singura diferenta este ca taranii nu au resursele necesare care sa le permita sa nu munceasca. Cu alte cuvinte ierarhizarea nu se manifesta doar intre clasele sociale ci si in interioriul lor.

      De ce ajunge femeia trofeu? Pentru ca este programata sa caute un partener care are acces la resurse, status si optional, gene bune. Astfel un eventual copil area mai multe sanse de supravietuire. Barbatul pe de alta parte cauta la partenera in primul gene bune reflectate de frumusete, un organism simetric si sanatos capabil sa produca urmasi.

      Cartea pare interesanta dar din articolulul asta am ramas cu impresia ca pacatuieste printr-o abordare ingusta, si pealocuri anacronica. Abordarea este una sociologica iar accentul se pune pe lupta de clasa, subiect la moda la inceputul secolului.

      raspunde

    2. anca giura spune:

      Nu sunt o rentieră, dar şi eu zic că nu e aplicabilă teoria la clasa bogată a României de azi. Fiecare popor îşi merită bogaţii săi…Dar clasa majoritară îi preţuieşte pe aceşti ciocoi de modă recentă care sunt promovaţi neobosit de câteva televiziuni.Dacă această clasă numeroasă nu ştie şi nu poate gândi singură, ar trebui instruită s-o facă…pentru a face diferenţa între un aristocrat, specie pe cale de dispariţie, şi un cocalar, specie în expansiune.

      raspunde

    3. anca giura spune:

      Întrebare către sintetic. Sintetic(< sinteză), v-aş întreba dacă aţi citit cartea?

      raspunde

      • sintetic spune:

        Nu. Comentariile la adresa cartii se bazeaza pe recenzie.
        Restul ideilor enuntate mai sus se bazeaza pe intelegerea mea mai mult sau mai putin profunda a interactiunii dintre oameni. Sunteti libera sa ma contraziceti atata timp cat veniti cu argumente.

        raspunde

        • anca giura spune:

          Nici eu nu am citit cartea. Pot să vă spun doar ceva subiectiv, anume că Silviu face lucrurile(inclusiv recenziile) cu multă pricepere şi cu multă implicare, ca să nu zic cu un real talent filologic… că poate pare prea emoţional.Ce a afirmat el aici este un punct de vedere, probabil mai puţin sociologic ,dar pe mine nu sociologia mă interesează în deosebi. În fine, obiectiv privind, nu puteţi declara că o recenzie( bine construită de altfel) are minusuri fără ca dvs. să fi citit cartea de la care s-a pornit. Cât despre afirmaţiile dvs. iniţiale despre anumite instincte ale femeii şi, respectiv, ale bărbatului pot fi de acord cu ele..cu o nuanţare totuşi. Noi, filologii, ştim că relaţiile dintre un el şi o ea sunt mai complexe decât o chemare a genelor. Păreţi a fi psiholog, sociolog sau …simpatizant. Pe scurt, dacă este aşa, vă spun sus şi tare că psihologia şi sociologia nu au răspuns la toate, literatura este mai aproape de pneuma omului decât primele două, o spune răspicat şi Ioan Petru Culianu. Şi acum vă las, La Mulţi Ani, trebuie să fug la coafor( sociologie aplicată)…

          raspunde

    4. Cecilia spune:

      Imi place atat de mult recenzia, incat vreau sa citesc aceasta carte cat mai repede.
      Analiza lui Veblen pare sa raspunda marilor mele mirari din ultimii 20 de ani.
      Eu chiar cred ca Teoria clasei de lux se verifica si in societatea noastra. E plina tara de cluburi frecventate de fii si fiice de bani gata, care-si etaleaza masinile scumpe (am speriat Europa cu ele!). Serviciile pentru animalele de companie frizeaza bunul simt; sunt prezentate cu dezinvoltura la TV, probabil pentru ca mintile inguste ale stiristelor noastre siliconate percep stirea ca o dovada de preocupare pentru protectia animalelor. Bubico e din nou printre noi!
      Multumesc Silviu Man.

      raspunde

    5. Cecilia spune:

      Of, din graba: improprie!!!

      raspunde

    6. Radu Iliescu spune:

      Teoria lui Thorstein Veblen e… pfoai, cum sa ma exprim ca sa nu gresesc mai mult decat vreau?… e impecabila, dar la fel de realista ca o incercare de a lamuri paternurile politicii externe dupa surele conflictului din Tom si Jerry. E la fel de tragic ca toate incercarile americanilor de a ecraniza Iliada, Cantecul lui Roland si Balada Miorita.

      Autorul ignora istoria mentalitatilor. Normal, n-ar trebui sa fie asa, sunt carti serioase in domeniu. Numai ca marele dezavantaj al cartilor scrise de altii este ca trebuie sa fie citite si meditate. Si atunci, cand sa-ti mai ramana vreme sa scrii propriile carti? :-)))))))

      raspunde

    Lasa un comentariu

    Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

    Citeste si

    Copyright ©2011 Bookblog.ro