bookblog.ro

Insule naufragiate

Scris de • 7 March 2013 • in categoria

Titlu: Ultima fotografie
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 296
ISBN: 978-973-23-2988-7
Cumpara cartea

Memoria este ficțiune. Alegem ce e mai strălucitor și ce e mai întunecat, ignorând ce ne face să ne rușinăm, și astfel țesem covorul amplu al vieții noastre. Prin intermediul fotografiei și al cuvântului scris încerc cu disperare să birui condiția trecătoare a existenței mele, să captez clipele înainte de a se șterge, să limpezesc confuzia din trecutul meu.

Într-o altă realitate, după ziua a șaptea în care s-a odihnit, Dumnezeu, în urma unei cugetări profunde, și-a dat seama că are nevoie de cineva care să țină evidența. Știind că scrisul nu e tocmai o îndeletnicire obiectivă ori cinstită, și fiindcă nici nu anticipase născocirea photoshopului, soluția cea mai potrivită i s-a părut a fi inventarea fotografului. Cerând mâini și ferme și delicate, un om care să știe a se juca și cu obscuritate și cu lumini, care să fie călător și actor și spectator, habar nu avea că a creat un fotograf-scriitor. Nu știa nici că fotografia și scriitura, la fel ca și desenul sunt un soi de rafinată delapidare, iar cel ce se află în spatele uneltei posedă sufletul și frânghiile destinului muzelor sale, supunând subiectul până ce se golește de mister și se evaporă din existență, trecând în istorie. Ceea ce mulți nu pot să priceapă este că fotografia nu-i o slujbă, un hobby sau o obsesie, este pur și simplu la fel de vitală pentru felul de a înțelege lumea precum efectul luminii care inundă retina. Vă spun toate astea pentru că în urma lecturii acestei cărți, cam așa îl văd eu pe Bogdan Hrib, un fotograf-scriitor, iar scriitura sa ca pe niște fotografii ale sufletului.

Inutilitatea, ineficiența, deznădejdea, disperarea și oboseala trezesc fatalitatea nevoii de un cocon în care Alexandru Zaharia și-ar putea găsi refugiul. Ultima fotografie este un roman al prăbușirii în sine, o cădere parțial controlată a unor oameni ajunși în pragul unei vârste frumoase dar dificile.

Suntem toți vremelnice insule naufragiate, unele peste altele, fără porturi, fără speranțe, fără busole. Un cimitir al insulelor expirate....

Alex, un fost fotoreporter, apelează la o crozieră de lux, în căutarea unei stări de liniște, siguranță și pace prin prisma distanței, la fel ca în fotografie, implicându-se în confruntări de departe, de la adăpostul obiectivului. Dar acest voiaj menit a-l ascunde de lume, nu-i aduce liniștea dorită, fiindcă îi oferă prilejul reîntâlnirii cu Diana, o fostă colegă de bancă – o mână de nedumeriri copilărești cu ambalaj senzual.

Unul se joacă cu imagini, celălalt cu vorbe, dar însetați de ștergerea memoriei ambii așteptă un fel de sfârșit, pe măsură ce-și povestesc, având impresia că pot mototoli amintirile, aruncându-le în coșul de gunoi al timpului. Acest cuplu posibil conturează cărții imaginea unui dulap gol, populat de amintirile unor ființe în plin proces de dezintegrare la fiecare deschidere a sertarelor cu fotografii-memorii.

Într-un melanj de romantism și psihologie, cu arome dulci-amărui de nostalgie, această Șeherezada modernă, în care rolurile se tot inversează, este povestea unor oameni naufragiați în propria lor viață. Pare a fi și un roman despre influența timpului asupra ființei umane care devine odată cu înaintarea în vârstă nu mai înțeleaptă, ci mai lașă, trăind predominant în trecut, blocată cumva la a se hrăni din amintiri. Alexandru, ca orice persoană în pragul unei crize existențiale, încearcă să fugă fără a ști cu exactitate de ce anume, dorind să facă vocile din mintea lui să tacă. Dar croziera pe care-o pregătise pentru a se ascunde de lume, de el însuși, ajunge treptat să-i înapoieze amintirile îngropate în apele tulburi ale memoriei.

N-ai cum să nu resimți încărcătura sexuală, tensiunea dintre persoanaje născută din felurite dorințe. Fiecare pagină expiră un soi de erotism revărsat din pasiunea lui Alex pentru fotografie, din gesturile care pun în mișcare aparatul foto, din gemetele lui mecanice la fiecare posedare a subiectului surprins în plină vulnerabilitate și din blițul livresc care face lucrurile să se întâmple.

Deși lasă impresia că nu se întâmplă nimic, romanul lui Bogdan Hrib are acel ceva care te face să întorci cu nesaț fiecare pagină, stârnindu-ți curiozitatea și făcându-te să te întrebi constant în ce măsură se regăsește autorul în povestea lui Alexandru Zaharia. Iar prin construirea fiecărui capitol în jurul unui cuvânt, lansează automat o provocare, declanșând în tine dorința de a-ți face propria listă de 50 de cuvinte (sau 20, sau 45, după numărul de ani pe care îi poartă fiecare în spinare) care îți definesc viața de până acum. Eu sigur am să-mi răspund acestei provocări, voi ce cuvinte ați alege?

  • Plusuri

    Stilul cinematografic

  • Minusuri

    Acțiunea în doze prea mici

  • Recomandari

    Ultima fotografie este ocazia perfectă pentru cei ce au nevoie să-și rememoreze trecutul

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. skrum spune:

    a limpezi trecutul e întotdeauna o iluzie, dar literatura e taman potrivită pentru asemenea încercări temerare de a înfrunta amintiri şi emoţii puternice

    raspunde

  2. Bogdan Hrib spune:

    Atentiune!
    O mare confuzie: romanul a apărut la Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ… Scrie pe copertă.
    Mulțumesc.

    raspunde

  3. Bogdan Hrib spune:

    Vă mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase. Cred că ați fost foarte aproape de sufletul lui Alex Zaharia…
    Un gând bun unui cititor atent…

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro