Titlu: Ruta subterană
Autor: Colson Whitehead
Rating:
Editura: Humanitas Fiction
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Justina Bandol
Numar pagini: 321
ISBN: 978-606-779-268-3

„Aici era adevăratul Mare Spirit, firul divin care unea toate străduințele omenești: dacă îl poți ține, e al tău. Proprietatea ta, fie sclav, fie continent. Acesta era imperativul american.”

De cum îl vezi, romanul acesta te amenință pe tăcute. Coperta roșie, parcă anticipând un incendiu, este fundalul unei lupte între alb și negru: literele cu care e scris numele autorului versus literele cu care e scris titlul. Pe deasupra, ilustrația transmite aceeași tensiune: șine de tren care se pierd la un moment dat, în planul din dreapta; multe linii negre pe un fundal alb și deasupra, unde pare că trenul va deraia, doi porumbei. Primele impresii nu ne induc în eroare căci Colson Whitehead propune în romanul său o narațiune plină de suspans despre omul alb și omul negru, despre agitatori și despre sclavi, despre proprietari, fierari și fugari. Colson Whitehead evocă o epocă tensionată din istoria Americii, arătând că libertatea se naște în subterană și că un act disperat de evadare, cu tot curajul ce-l implică, nu e decât începutul luptei căci libertatea este de fapt o povară mai mare decât obediența.     

Arborele genealogic al servituții 

Povestea începe abrupt, anunțând fără pudoare intriga. Prima propoziție dezvăluie fără nicio preocupare pentru discreție că personajul principal, Cora, sclavă pe o plantație din Sudul întunecat, a primit o propunere indecentă de la un alt sclav, Caesar: să evadeze împreună. Acestea fiind spuse, nu vă așteptați la alte dezvăluri, autorul e generos doar o dată, în rest, e datoria voastă să savurați frază cu frază dezvoltarea plină de volute și tensiuni a textului. Primele capitole urmăresc destinele similare ale unei întregi generații de sclave: bunica, mama și fiica, diferența esențială fiind oscilația între Mă supun! și Nu mai vreau să mă supun!. Sunt scene fascinante despre cum devotamentul poate deriva din frică, despre zile de naștere puse la întâmplare din cauza unei identități fracturate, despre bucuria câtorva ore de libertate, despre sentimentul de proprietate (mai precis, despre încordarea cu care sclavii își păzeau minusculele petice de pământ pe care le primeau ca răsplată pentru munca depusă) și despre cum câinele unui alb poate împrumuta de la stăpân aceleași instincte dictatoriale.

Cora e un personaj străbătut de încrâncenări și intuiții, dar un lucru e sigur: își iubește mama pentru curajul de a evada, dar o urăște pentru egoismul de a o fi exclus din această viață nouă. Nu rămâne decât un singur lucru de făcut: să îndure biciul și să pândească momentul trezirii propriei conștiințe. Momentul acesta nu întârzie să apară.

Libertatea e un cadou otrăvit!

Planul de evadare al celor doi sclavi este realizabil datorită diferențelor de opinie din America. Fiecare stat având propria politică în privința populației de culoare, tot ce trebuie să facă Caesar și Cora e să ia trenul subteran către Carolina, unde sclavii sunt cumpărați de stat, educați, consiliați, angajați ca oameni liberi și transformați în cetățeni nou-nouți, oferindu-li-se în acte o altă identitate din motive de protecție personală. În același timp, Sudul întunecat dezvoltă propriile mecanisme de apărare, așa iau naștere patrulele de vânători, albi care în schimbul unei recompense urmăresc sclavii fugari și îi restituie stăpânului. Unii o fac pentru bani, alții din vocație.

Ridgeway, fiu de fierar, ostil filosofiilor de viață ale tatălui său, își găseste rațiunea de a fi în violență, în imperativul superiorității rasiale a albilor. Autorul strecoară la început câteva pagini despre copilăria și obsesiile lui Ridgeway pentru ca mai apoi să revină la călătoria Corei. Nu vă lăsați înșelați de circumstanțe, stafia lui Ridgeway pândește momentul potrivit să se materializeze în text și atunci vechile traume și cicatricile care încă n-au apucat să se vindece îi vor trage înapoi pe cei care au îndrăznit să se viseze liberi. Ruta subterană este un altfel de vis american, dintre acelea cu două tăișuri, care opun libertatea celui bogat de a avea cu libertatea sclavului de a fi . La urma urmei, Cora ajunge să lucreze la un moment dat într-un muzeu, în calitate de exponat în galeria O zi obișnuită pe plantație. Așadar, Colin Whitehead demonstrează încă o dată că libertatea e uneori un exercițiu de memorie al timpurilor când nu erai liber, singura diferență notabilă fiind că acum acest exercițiu e remunerat.    

Handle with care!

Acest text este atât de savuros încât lectura lui presupune un sistem de optimizare a plăcerii. Nicio descriere nu trebuie trecută cu vederea, nicio frază nu trebuie citită în grabă, cu gândul aiurea la următoarea stație de metrou, nicio referință nu trebuie scăpată. Fiecare cuvânt poartă în el germenii unei răsturnări de situație și personajele, atât de diverse și mânate de motivații atât de bizare, evoluează constant, treptat, fără să observi la început pentru ca apoi noua lor față să te izbească din plin. Nu este o saga plicticoasă și patetică despre rasism, nu este o înfierare a omului alb, este o narațiune plină de suspans despre contradicțiile naturii umane: printre altele, despre albii care credeau în egalitate și despre negrii care întrețineau iluzia că sclavia e de fapt o chestiune de ierarhie și că sclavul cel mai bun devine la un moment dat un „vicestăpân”.

• Plusuri

  O experiență literară de neuitat, o provocare intelectuală și o probă de empatie, dirijată cu stil și cu mult rafinament narativ.

• Minusuri

  Dacă necesitatea unei lecturi atente e un minus, luați-o ca atare.

• Recomandari

  Pentru pasionații de istorie, pentru cei care încă nu înțeleg natura eterogenă a Americii, pentru oamenii buni, pentru oamenii răi, pentru capitaliști, pentru deznădăjduiți, pentru iubitorii de romane, pentru cei care urmăresc premiile Pulitzer, pentru toți cei care au nevoie disperată de o carte cu adevărat bună.