0
Autor: Rachid Mimouni
Rating:
Editura: IBU Publishing
Anul apariţiei: 2009
221 pagini
ISBN: 978-606-92025-0-0

Rachid Mimouni a fost o figură emblematică a literaturii militante algeriene, cu activităţi variate, de la învăţământ, cultură şi lupta pentru drepturile omului. Scopul vieţii sale s-a concentrat în jurul instaurării republicii în Algeria natală. În legătură cu aceasta, a declarat într-un interviu că literatura înseamnă pentru el un mod de transgresiune şi că trebuie să se ţină cont de mizerie şi nedreptate, numeroasele critici şi cenzura nereuşind să-l oprească din a demasca nevoile pe care poporul său le întâmpina.

Onoarea tribului, roman publicat în 1989, a avut nevoie de 4 ani ca să fie scris. Povestea se derulează în satul Zitouna, acolo unde schimbările survenite în lumea din afara lui produc panică, dar nu deznădejde. Este o naraţiune plină de metafore evocatoare, a unei delicateţi spirituale care stă demnă în faţa unui mediu socio-politic potrivnic.

Tema centrală a romanului este dată de opoziţia între tradiţie şi modernitate. Sau, mai bine spus, ce este bine de păstrat din tradiţie şi ce anume importăm din noutate, pentru că, odată cu venirea colonizatorilor, modernitatea se impune fără putinţă de tăgadă, afectând toate straturile unei societăţi. Acest raport între vechi şi nou i-a inspirat mereu pe scriitori, pentru că atinge o problemă de subtilitate, şi anume identitatea unui individ, şi alegerile acestuia într-o lume permanent supusă schimbării.

De aceea, descrierea spaţiului social ocupă o parte importantă a acestui roman pentru că este esenţial de ştiut ce practici "civilizate" au constituit punctul de plecare al modificărilor percepţiei celor colonizaţi, schimbarea viziunilor despre lume. Dacă înainte de colonizare, satul era spaţiul în care fiecare ştia toate detaliile vieţii celuilalt, filiaţia completă a fiecărei femei din sat sau vârsta copiilor lor, venirea "civilizaţilor" este o iniţiere negativă în mentalitatea unei comunităţi care n-are nimic de-a face cu "seminţele perfide şi distrugătoare ale modernităţii".

Zitouna şi locuitorii lui sunt ei înşişi o metaforă a rezistenţei, a rădăcinilor, a unei vieţi calme, cu simboluri şi credinţe care vor fi îndelung şi viguros răvăşite de modernitate, semn de dezordine şi haos. Sacru şi profan se opun cu înverşunare, generozităţii tribului împotrivindu-i-se lipsa de onoare şi credinţă a cotropitorilor, pudicităţii, perversitatea. Şi peste acestea, observaţia fină a locuitorilor Zitounei asupra invadatorilor, cei care renegă virtuţile în schimbul valorilor ştiinţei, condamnându-se singuri, de fapt, la confuzie şi dezrădăcinare.

Scris de Ioana Ristea