Design Your Self
0Autor: Karim Rashid
Rating: 
Editura: Publica

De cine ascultăm?
În ce caz poţi spune despre un autor de cărţi motivaţionale sau de dezvoltare personală că este unul care ştie despre ce vorbeşte? Dacă a urmat cursuri de psihologie, dacă e psihiatru, dacă e NLP-ist sau face Analiza Tranzacţională? Pentru că de când cu explozia de astfel de cărţi am devenit puţin sceptică: se prea poate să găsesc un autor care a citit la rândul lui 2-3 volume şi se crede expert.
Cu întrebarea asta în gând am citit un număr bun de pagini din cartea lui Rashid. Aflasem că este designer industrial şi aruncasem un ochi peste cele 4 secţiuni mari ale cărţii: Trăieşte, Iubire, Muncă, Joacă. Înţelegeam cu ce autoritate îmi sugerează cum să îmi aranjez casa, dar la vederea dărniciei cu care împarte sfaturile şi a subcapitolelor următoare (Dieta, Fitness, Călătorii, Somn, etc) am devenit chiar reticentă: cât ştie el despre subiectele astea şi ce pregătire are pentru a mă îndruma? Dacă a primit premii peste premii pentru creaţiile sale înseamnă că poate pur şi simplu să îşi dea cu părerea?
Nu mi-a trebuit însă mult să descopăr de unde veneau toate sfaturile: din experienţă. Karim Rashid este genul de om care a avut o viaţă plină, care a încercat multe, a învăţat multe şi a trăit multe. Un tată artist, o mamă dependentă de soţul ei, îndemnul părinţilor de a face ce îi place, absolvirea liceului cu 2 ani mai devreme, refuzul companiilor de a îl angaja, călătorii, mutări, o relaţie sănătoasă, câteva lupte cu kilogramele, o viaţă socială solidă. Toate acestea şi multe altele au contribuit la dezvoltarea lui ca persoană.
Un bătrân tânăr
Partea bună este că Rashid nu a ajuns profesor-doctor-lector (de altfel, [Citeste tot Articolul]
Lecturiada. Cercuri de lectură
Autor: Monica Onojescu
Rating: 

Sub zodia lecturii - experienţe
1. O profesoară a făcut un experiment privind contactul cu cartea: a ales 100 de volume, jumătate dintre ele proaspăt achiziţionate de la librărie, cu titluri spectaculoase, dar cu un conţinut discutabil, slăbuţ şi cealaltă jumătate cu cărţi foarte bune luate de la biblioteca şcolii sale aflate într-o stare vizibilă de uzură. I-a rugat pe elevi să aleagă 5 titluri din toate acele cărţi aranjate de altfel ca la muzeu. Niciunul din cei 30 de elevi solicitaţi nici măcar nu a aruncat o privire spre cărţile vechi, în ciuda valorii autorilor. De unde s-a tras concluzia că prelectura, actul prin care suntem atraşi spre a citi o carte depinde în mare măsură de coperta cărţii. Fără un veşmînt de calitate, un text bun va fi greu de descoperit. Evident, prelectura depinde şi de alţi factori care vin ulterior. Când mergi la un târg de carte, acolo toate cărţile sunt noi, dar prea multe. Şi atunci te uiţi şi la autor, şi la recomandările editurii de pe spate, la genul cărţii, te gândeşti cu ce scop o cumperi - pentru divertisment, instruire, dezvoltarea unei componente de personalitate, etc.
2. Alt colectiv. Alt profesor. Elevii au fost rugaţi să-şi imagineze că au nemaipomenita şansă de a se afla în faţa Înţeleptului Lumii şi că au posibilitatea de a-i pune o întrebare. După ce au formulat-o, profesorul i-a rugat pe ceilalţi elevi să joace rolul Înţeleptului Lumii şi să dea un răspuns la care să asocieze şi un titlu de carte care tratează problema aleasă. [Citeste tot Articolul]
Franţuzoaicele nu se îngraşă!
0
Autor: Mireille Guiliano
Rating: 
Editura: RAO

(ediţia în limba engleză)
Boala secolului
Statisticile arată ca în 2005, 1,6 miliarde dintre adulţii din toată lumea erau spraponderali, iar 400 de milioane erau obezi. Câteva date exacte (conform aceluiaşi studiu) ar fi următoarele: pe locul întâi, cu 30-40% din populaţia adultă fiind obeză, se aflau SUA, Alaska şi Arabia Saudită, urmate îndeaproape (20-30%) de Africa de Sud şi Marea Britanie. Vreţi să vă speriaţi şi mai tare? În SUA 58 de milioane sunt supraponderali, 40 de milioane obezi şi 3 milioane sunt morbidly obese.
Cine e de vină? Evident, propria persoană a fiecăruia din cei cu probleme de greutate. Aceasta poate fi ţinută sub control cu destulă uşurinţă şi, pe deasupra, "controlul" poate fi efectuat fără să pară o corvoadă. Totul se rezumă la înlocuiri, câteva "păcăleli" şi alte câteva trucuri.
De la cine învăţăm?
De la doamnele care până acum au rezistat eroic valului de junk food, care mănâncă multe feluri la fiecare masă, gătesc mult şi vorbesc despre mâncare cum vorbesc englezii despre vreme: de la franţuzoaice. Chiar dacă tradiţia dispare treptat şi Franţa a câştigat câteva procente la rata obezităţii, franţuzoaicele rămân campioane la mâncat mult şi îngrăşat deloc.
Însă un profesor bun de "arta mâncatului" [Citeste tot Articolul]
Noua economie. ABC pentru viitorii milionari
0Autor: Eugen Ovidiu Chirovici
Rating: 
Editura: Rao

Palpitant şi pe înţelesul tuturor
Încep să cred tot mai mult că nimic nu este întâmplător, mai ales de când am început să citesc această carte. În ultimul timp eram curioasă şi mă interesa să ştiu câte ceva despre cum se fac investiţiile, despre ce înseamna capital, despre activitatea de brokeraj sau cotarea la bursă, pur şi simplu fiindcă nu ştiam nimic despre ele. Iar în acest context, mi-a ieşit în cale Noua economie ce explică pe înţelesul tuturor, chiar celor ce nu au studiat economia, şi într-un mod la fel de palpitant ca o carte poliţistă, toate aceste lucruri.
Mi-a ieşit în cale această carte care, mai mult decât faptul că tratează subiecte extrem de folositoare într-un stil conversaţional, nu este scrisă de oricine, ci chiar de Eugen Ovidiu Chirovici. Economist şi jurnalist, lider al Marii Lojii Masonice, a studiat la Universitatea din Glasgow şi EDI (Grupul Bancii Mondiale), deţine trei titluri de Doctor Honoris Causa şi, mai important, a fost şi este pasionat de economie în toate aspectele ei. Atât istorice, filosofice, psihologice sau materiale.
[Citeste tot Articolul]
Cuvinte care schimbă minţi
Autor: Shelle Rose Charvet
Rating: 

Ce înseamnă NLP?
(ediţia în limba engleză)
Cuvinte care schimbă minţi mi-a fost recomandată de-a lungul timpului de cel puţin 3-4 traineri sau oameni implicaţi în domeniul dezvoltării personale şi profesionale. Aşa că am pornit la drum cu aşteptări mari. Ceea ce nu mă aşteptăm este ca această carte să fie una de NLP, deşi acum, gândindu-mă puţin, numele este suficient de sugestiv şi m-ar fi putut duce cu gândul la asta.
Pentru cei care nu ştiu, acronimul NLP vine de la Neuro-Linguistic Programming, adică programare neuro-lingvistică. Fără să intru în prea multe detalii, este vorba de o (atenţie!) ştiinţă, bazată pe tehnici, proceduri şi rezultate măsurabile. Adică nu e nici magie neagră, nici putere divină. Este doar un set de tehnici care, odată învăţate şi aplicate cu consecvenţă duc la o sporire a eficienţei în plan profesional şi un control mai bun al propriei vieţi. Practic, i-aţi putea spune "optimizare personală", te ajută să creşti, să te dezvolţi, să te înţelegi mai bine pe tine.
[Citeste tot Articolul]
Matsushita Leadership
0Autor: John P. Kotter
Rating: 
Editura: Publica

O poveste răvăşitoare
"Cel mai remarcabil antreprenor al secolului XX". Da, sigur! Şi eu de ce nu auzisem de el? A fost prima întrebare care mi-a trecut prin minte când am văzut coperta. Şi, apropo de asta, nu am văzut încă la nicio altă editură coperţi atât de bine făcute ca cele de la Publica. Revenind însă, cuvintele de pe copertă pot fi uşor exagerate, dar în mod cert nu sunt departe de adevăr. Nu auzisem de Konosuke Matsushita, însă ar fi trebuit. A fost într-adevăr "remarcabil", atributul e bine ales.
Matsushita a fost unul dintre primii antreprenori ce s-a folosit neîncetat de conceptul de gândire pozitivă şi de ideea de a îi ajuta pe cei din jurul său pentru a putea creşte. Nu sunt vorbe în vânt, tipul a fost genial.
Matsushita Leadership este, în primul rând, o poveste răvăşitoare, un drum dureros parcurs de un om care, în ciuda atâtor şuturi şi piedici primite de la viaţă, reuşeşte de fiecare dată să se ridice de pe jos, să se scuture de praf şi să meargă mai departe. E o lecţie de devotament, de patriotism şi, mai presus de toate, de încredere în forţele proprii.
Matsushita are toate scuzele pentru a deveni nimic şi totuşi reuşeşte să schimbe mii, poate zeci de mii de oamenii. Creşte într-o sărăcie cruntă, îşi pierde rând pe rând toţi fraţii, apoi părinţii, e grav bolnav încă de la începutul vieţii, iar cel de-al Doilea Război Mondial aproape că îi termină toate afacerile.
Ce face Matsushita?
În primul rând, crede în oameni. Această calitate e definitorie pentru personajul Matsushita. Apoi, face enorm pentru ţara sa. E un mananger care creşte profitabilitatea propriei companii, păstrând tot timpul în minte contribuţia pe care o are la dezvoltarea Japoniei. Ridică o companie cu zeci de mii de angajaţi (Matsushita Electric, cunoscută astăzi ca Panasonic), o multinaţională care devine prima companie din lume ce adoptă organizarea pe divizii şi prima companie japoneză care se reorganizează pe săptămâna de 5 zile lucrătoare.
Cum să vorbim în public
Autor: Dale Carnegie
Rating: 

Un plan de acţiune
Cartea aceasta este valoroasă tocmai prin faptul că a fost scrisă de o personalitate ce şi-a dovedit competenţa în domeniul pe care îl abordează, de-a lungul vieţii. Plecând de la o fermă sărăcăcioasă din Missouri, a ajuns în scurt timp unul dintre cei mai cunoscuţi vorbitori motivaţionali din lume, deschizător de drum în domeniul denumit "public speaking". Iar, ce e cel mai important, în acest traseu a ţinut cont de toate principiile pe care ni le-a transmis şi nouă.
Cum să vorbim în public este mai mult decât o carte, este un plan pe care fiecare dintre noi putem să îl punem în aplicare pentru a ajunge unde ne-am propus. Este un instrument de sculptare şi şlefuire a ceea ce suntem pentru a deveni mai buni. Este un text din care putem scoate nenumărate idei pe care să le scriem pe post-it-uri şi să le lipim în jurul biroului. Este o partitură după care putem să cântăm propriul succes.
[Citeste tot Articolul]




