Viaţa secretă a unei mari capodopere
Scris de Cristina Stancu • 26 November 2012 • in categoria Roman istoric
Autor: Jeanne Kalogridis
Rating:
Editura: Humanitas fiction
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Marian Brătescu și Carmen Săndulescu
Numar pagini: 467
ISBN: 978-973-689-517-3
„- Este aici o tânără doamnă pe care trebuie să o cunoaşteţi. Lorenzo s-a dat un pas înapoi, desprinzându-se de braţul meu şi făcând un gest spre mine de parcă aş fi fost un trofeu: V-o prezint pe Madonna Lisa di Antonio Gherardini, fiica negustorului de ţesături.”
Fiecare dintre noi s-a lăsat subjugat la un moment dat de zâmbetul discret al Mona Lisei, dar ne-am pus vreodată întrebarea ce se ascunde în atmosfera liniştită inspirată de misterul feminin al Giocondei? Am încercat vreodată să reconstruim tulburările şi fericirile acestui chip delicat? Jeanne Kalogridis, scriitoare americană, profesoară de limba engleză la „American University”, în Washington D.C., îşi propune, prin romanul Eu, Mona Lisa, să readucă la viaţă o epocă tulbure din istoria Florenţei, moment de efervescenţă culturală şi de agitaţie politică, răscruce de vânturi în bătaia cărora Mona Lisa stă curajoasă, împotriva unui destin străin firii ei, plin de prefaceri, crimă şi ură, niciodată asumat până la capăt de predecesori.
Împărţită între familia de Medici, unde şi-a găsit iubirea în inima lui Giuliano, fiul lui Lorenzo Magnificul, şi partizanii lui Savonarola, devenind chiar soţia unui asemenea fanatic, anume Francesco Giocondo, Lisa Gherardini îşi calcă pe inimă şi îşi înăbuşă patima, ţesând, alături de Leonardo da Vinci, Zalumma, Sandro Botticelli, Michelangelo, Salai şi mulţi alţii, o pânză de păianjen, fatală pentru agitatorii însetaţi de putere. Cu forţa de sugestie a unei fresce bine făcute, acest roman este o lectură plăcută şi antrenantă, plină de suişuri şi coborâşuri, care transportă cititorul în alte vremuri, făcându-l să vadă mai adânc în ochii Giocondei, chiar construind în spatele tabloului o poveste sensibilă, care dă în orice moment iluzia autenticităţii.
Călătorie în timp
Romanul e reuşit şi din punct de vedere tehnic. La început, nu urmează un fir narativ linear, făcându-se apel la întoarceri în timp, mai precis la flashback-uri revelatoare. Totul începe în anul 1490, din momentul în care Mona Lisa, încă o adolescentă de 14 ani, află de la un astrolog cu renume din Florenţa că în stele îi stă scrisă o viaţă zbuciumată. Apoi, aparent fără legătură cu planul iniţial, se prezintă complotul sângeros al familiei Pazzi, îndreptat împotriva familiei Medici şi desfăşurat în 1478. Moartea lui Giuliano, fratele lui Lorenzo Magnificul, va marca existenţa Mona Lisei, căci această femeie simplă e de fapt legată în mod tainic de Medici, şi de Leonardo da Vinci. Cititorul trebuie să fie atent la orice răsturnare de situaţie, la orice dialog tensionat pentru că iţele complotului sunt într-atât de strânse, iar hora personajelor e atât de alertă, încât fără o minimă vigilenţă de detectiv, cititorul riscă să se piardă în „pădurea narativă”.
Vocea violentă a conştiinţei
Altă calitate forte a acestui roman este creionarea abisurilor psihologice ale Giocondei. Femeia care de tânără trebuie să înveţe să îşi disimuleze emoţiile trece prin încercări semnificative. Învaţă să mintă, să rabde, să aştepte, să spere şi, mai ales, să iubească absolut. Tocmai prin această mare dragoste pentru Giuliano de Medici, ajungând să-şi stăpânească instinctele şi să se implice cu sânge rece în dejucarea complotului orchestrat de Savonarola (un preot care în spatele motivelor religioase, urmăreşte ascensiunea politică) şi de Francesco.
În ultimele 30 de pagini, inconştientul Mona Lisei se revoltă şi toate conţinuturile afective, a căror violenţă nu o mai poate opri în vremuri de răzmeriţă nicio refulare, se dezlănţuie. Această ultimă parte a romanului este atât de precipitată încât lasă impresia unei arderi totale, unei stingeri fatale. Ura care lucrează în folosul iubirii se manifestă fără preget, rapidă şi şuierătoare, anulând frica, sensibilitatea ori ezitarea. E acum în Mona Lisa îndârjirea marilor personaje, e momentul când autoarea îi dă plenitudine şi complexitate. Dar pe cât de puternică se afirmă independenţa de personaj a Mona Lisei, Giuliano e o voce în absenţă, menţionat, activ doar dacă îi proiectăm în imaginaţie prezenţa, de altfel esenţială pentru întregul roman.
Cu un dublu rol, de personaj-reflector care vorbeşte şi simte în spiritul epocii renascentiste şi de femeie aflată la apogeul vieţii ei sentimentale, Mona Lisa este un personaj complex, înfiripat dintr-un tablou, viu prin imaginaţia scriitoarei, un personaj care transcende orice pune în scenă, el supravieţuind prin reprezentarea sa vizuală. E unul dintre puţinele personaje asupra căruia nu trebuie să ne străduim să îi dăm un chip, ce e cu adevărat frumos e că în tot acest timp, chiar înainte de a citi romanul, Mona Lisa exista deja în conştiinţa noastră, dar sub forma unui mister mut.
-
Plusuri
O incitantă călătorie în vremea marilor artişti.
Un Leonardo da Vinci sensibil şi dual.
O monografie vivace a Florenţei, care pune însăşi istoria în scenă.
Un Michelangelo timid care spionează un preot fanatic.
Dialoguri tensionate şi pline de suspans. -
Minusuri
Giuliano de Medici, iubitul Mona Lisei, nu e conturat în tuşe foarte hotărâte, aşa cum l-ar îndreptăţi semnificaţia sa pentru protagonistă. E o voce care încet-încet se evaporă, purtată de acţiune.
-
Recomandari
Pentru cei care l-au gustat pe Dumas în copilărie, acest roman este o altfel de întoarcere în istorie, în alt spaţiu, cu personaje diferite, dar cu aceeaşi cutezanţă a limbajului, cu acelaşi carusel de culori şi de atitudini cu care ne-am obişnuit când porneam călare din Gasconia alături de D’Artagnan.