Titlu: Visătorul
Autor: Ian McEwan
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Traducere: Dana Crăciun
Numar pagini: 168
ISBN: 978-973-463-805-5

„Pe măsură ce terminam câte un capitol din Visătorul, îl prezentam copiilor mei. Înțelegerea era simplă. Ei căpătau cea mai recentă dintre `povestirile lui Peter`, cum le botezasem, iar eu primeam în schimb sugestii editoriale utile. Această tranzacție plăcută, aproape rituală, a schimbat la rândul ei destinul propriu-zis al povestirilor prin aceea că am devenit mai atent decât de obicei la felul cum sună vocea adultă care rostește fiecare propoziție. Acest adult nu eram eu – sau nu în totalitate. Stăteam singur în birou și îi citeam fragmente cu voce tare unui copil imaginar (la rândul său nu tocmai – sau nu numai – unul de-al meu) în numele unui adult imaginar. Voiam să mulțumesc atât glasul, cât și urechea.”

Cele 7 capitole ale cărții sunt tot atâtea povestiri – de fapt, mai există și prezentarea lui Peter care, ea însăși, este o povestire în sine – pentru copiii de… toate vârstele. De mult nu am mai citit povești care să mă fascineze atât de mult ca aceastea. Protagonistul, un băiețel de câțiva anișori, aflat în primii ani de școală, este un visător, genul de copil pentru care realitatea nu este altceva decât viața plictisitoare la care trebuie să se întoarcă după fiecare episod de visare, sau sursa unor probleme care se rezolvă mult mai ușor în lumea imaginară asupra căreia deține controlul total. Copil dificil, spuneau adulții că ar fi, însă el nu a înțeles ce înseamnă acest lucru până când nu a crescut mare și… a început să aștearnă pe hârtie „unele din ciudatele aventuri care s-au petrecut în mintea lui”.

Trei dintre cele 7 povestiri tratează o temă destul de complexă, încarnarea sufletului în alt trup și percepția diferită asupra lumii pe care acest proces o oferă. Un Peter care face schimb de corpuri cu motanul său, în povestirea Motanul, descoperă că viața felinei nu este chiar așa de inexplicabilă cum pare a fi. Somnul (de fapt comoditatea) este scopul principal al animalului, așa încât cam tot ceea ce face trebuie să se finalizeze în confort, căldurică și repaus. O întâlnire cu un rival din vecini pare a fi apogeul unei zile reușite, chiar dacă pentru un om nu ar reprezenta decât un șir de miorlăituri. Toate acestea sunt simțite de copil la prima mână, iar felul în care autorul descrie evenimentele este extrem de convingător.

Ce simte un bebeluș și cum percepe el lumea înconjurătoare? Răspunsul la această întrebare îl primește Peter când ia locul vărului său, în Bebelușul și începe să experimenteze nesiguranța mersului de bebeluș, sațietatea pe care o dă mâncarea de bebeluși sau confortul și siguranța resimțită de acesta când este luat în brațe. Pentru un copil, această experiență este la fel de edificatoare ca și cea a încarnării într-un tânăr îndrăgostit, care curtează o studentă la medicină, în Adultul.

Incapacitatea poliției de a rezolva un șir de spargeri date la diferite case de pe strada pe care locuiește, îl face pe Peter să-și imagineze, în Hoțul, că talentul său de detectiv rezolvă cazul, iar decizia de a scăpa de familia sa, de care s-a săturat deși o iubește nespus (ni se spune clar despre aceste sentimente: „… în mintea lui, Peter nu se îndoia nici un pic că își iubește mama din tot sufletul”, sau „Să fie clar: cu excepția mamei lui, Peter nu iubea pe nimeni atât de mult cum își iubea tatăl”, precum și, despre sora lui, că „o iubea, așa cum îl iubea și ea pe el”), este rezolvată în Crema invizibilă cu ajutorul aceluiași gen de soluție ivită din cea mai debordantă imaginație. În Păpușile, camera surorii sale devine un adevărat câmp de luptă între el și enervantele ei păpuși.

Bătăușul este însă de altă factură. Este un manifest împotriva violenței, și acesta din perspectiva unui copil. Un elev agresiv, obișnuit să obțină orice doar prin etalarea forței sale brute, poate fi oprit fie printr-o agresivitate mai mare, fie printr-o atitudine total opusă celei pe care o are el. Așa încât Peter imaginează din nou o soluție care să dezamorseze un conflict perpetuu.

Visătorul este una dintre acele cărți care pur și simplu nu pot fi lăudate suficient de mult încât să dezamăgească, din cauza așteptărilor prea mari, atunci când sunt lecturate. Fie că ești copil, adolescent sau adult, sau chiar bunic, fie că îți plac sau nu poveștile, fie că mai crezi sau nu în magie și supranatural, cele 7 povești ale lui Ian McEwan te vor face să accepți că, atunci când imaginația este suficient de creativă, facilitând scurte evadări din realitate, lucruri minunate pot să se nască de sub condeiul unui visător. Poveștile lui sunt exact ceea ce este necesar pentru ca acel farmec al copilăriei, pe care îl reprezintă eludarea realității, să pară din nou posibil.

Visătorul lui Ian McEwan este genul de carte care, în funcție de categoria de vârstă a cititorului (sau a celui căruia i se citește), va naște sentimente diferite, însă întotdeauna foarte puternice. Este genul de carte capabilă să-l ajute pe un copil să guste puțin din viața de adult, dar și să-l facă pe un adult să revină – chiar și într-o mică măsură – la stadiul de copil.

• Plusuri

  Ca orice carte de povești, Visătorul lui Ian McEwan aduce în viața cititorului un plus de percepție asupra lucrurilor care ne înconjoară. Seriozitatea cu care scrie autorul are ca rezultat o operă valoroasă, care pune accentul pe limitele imaginației mai degrabă decât pe veleitățile literare.

• Recomandari

  În special după o asemenea recenzie, nu pot recomanda Visătorul doar copiilor. Poveștile din această carte sunt și pentru copilașii care sunt prea mici ca să poată citi, și pentru cei care abia buchisesc, și pentru cei suficient de mari încât să-și poată alege singuri lecturile, dar recomandarea nu se oprește aici. Poveștile sunt și pentru adolescenți, și pentru adulți, și pentru bunici… Nu cred că trebuie exclusă vreo categorie de cititori din această listă de recomandări.