Cum să scriu despre o carte care evocă, fără milă, fragmente din copilăria mea? Care descrie apartamente mărunte, ciuntite de igrasie, animate când și când de bătăi în țeava caloriferului și, mai rar, de alt soi de bătăi – dintre cele care aduc priviri piezișe, șușoteli în casa scării și un concurs acerb de scenarii la care iau parte toate pensionarele din cartier. Citind „Omulețul din perete”, m-am întrebat dacă nu cumva fiecare oraș din România a fost, cândva, același. Dacă Botoșaniul meu n-o fi fost construit după aceleași schițe ca Mangalia sau Brăila lui Marian Coman. Dacă toți copiii unei generații s-au jucat la fel, pretinzând că se joacă diferit doar fiindcă jocurile lor purtau alte nume. [Citeste tot Articolul]
„Visam că sunt personajul unei povești cu zâne și că o să mor când povestea se va termina, iar zânele nu mă vor învia, pentru că moarte vor fi și ele odată ce scriitorul va scrie Sfârșit. Apoi am visat că sunt scriitor și că autorul poveștii dintâi va dispărea atunci când mă voi sătura de scris.[...] Gargui, grifoni și pisici cu zece capete, sute de maimuțe gălăgioase și o herghelie întreagă de cai negri, înaripați au dat buzna în apartamentul scriitorului, răsturnând lucrurile și călcând totul în picioare. Peretele devenise cu totul transparent, iar dincolo de el puteam zări conturul Marelui Amfiteatru, unde o armată întreagă aștepta să facă saltul.” [Citeste tot Articolul]
După un prim roman foarte bun, trilogia ce-l are în centru pe Zeul Osândit, Haiganu, revine în atenția iubitorilor de fantasy și a fanilor benzilor desenat Harap-Alb Continuă! cu acest al doilea capitol care duce mai departe lupta dintre zei, oameni și creaturile monstruoase ce populează lumea; un volum secund poate chiar mai intrigant decât cel anterior, la fel de bine scris și documentat, cu întorsături de situație neașteptate care nivelează terenul pentru un final epic. [Citeste tot Articolul]
De foarte, foarte multă vreme, news-feed-ul meu de pe Facebook e invadat, la propriu, de postări legate de banda desenată autohtonă Harap-Alb continuă! Acest proiect mi s-a părut de la bun început unul extraordinar, în special din punct de vedere cultural: ca țară, suntem codași când vine vorba de reviste de benzi desenate traduse, populare în străinătate, cum ar fi titlurile Marvel sau DC, darămite de unele 100% originale, iar inițiativa echipei din spatele HAC! e demnă de lăudat pentru că nu doar că ne oferă o serie de comics-uri neaoșe, dar au și reușit să revitalizeze niște personaje care, în câțiva ani, ar fi riscat să dispară cu totul din atenția publicului, reinterpretându-i astfel încât să fie pe placul publicului modern. Recunosc că atenția mi-a fost pe deplin captată abia în momentul în care s-a anunțat lansarea Fluviului Șoaptelor, primul roman al seriei ce-l urmărește pe Haiganu, o aventură de proporții epice a cărei acțiune se desfășoară în aceeași lume fantastică a benzilor desenate. [Citeste tot Articolul]
„Cala stătea în fața țiganului aceluia și-i spunea Dumnezeu-știe ce, că mustăciosul mai avea un pic și se topea la picioarele ei. Era tot numai zâmbete și broboane de transpirație. I se topeau și peștii spânzurați pe frânghii, i se topeau picioarele și pălăria neagră, cu boruri largi. Se topea asfaltul sub el, i se topea gura și-i apăreau sclipiri de salivă în marginea buzelor crăpate.” [Citeste tot Articolul]
Copyright ©2011 Bookblog.ro