„Neprevăzut şi aiuritor”
Scris de Mihaela Butnaru • 20 January 2014 • in categoria Roman psihologic
Autor: Dora Pavel
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 181
ISBN: 978-973-46-3687-7
Complicat, fără a fi pretenţios. Senzorial şi intelectual. Despre dragoste, pervers sau despre perversiune, cu dragoste. Şi aici s-ar încheia scriptul publicitar pentru romanul Do Not Cross, dacă aş scrie unul.
Istoria este a lui Cezar Braia, un tînăr homosexual luat ostatic de către un pacient evadat de la spitalul de psihiatrie. Pentru Cezar, captivitatea în pădurea de la marginea oraşului este o ocazie de a-şi analiza povestea personală şi de a dezvolta o bizară empatie cu răpitorul său. Unii îi spun sindromul Stockholm şi, într-adevăr, ostaticul din pădure manifestă afecţiune faţă de răpitorul său, pe care îl vede ca pe un copil neajutorat, o altă victimă a lumii. Lumea aşa cum este ea: convenţională, superficială, insensibilă sau doar incapabilă de a înţelege excepţiile, patologicul sau anormalitatea. Relevant în acest sens este fragmentul care explică şi titlul romanului:
„Panglică din cea pe care urmăritorii o montaseră din loc în loc, printre copaci sau între ziduri sau peste garduri, la liziera pădurii, împrejmuind-o. Do Not Cross Do Not Cross. Panglica avertizatoare, ici-colo decolorată şi ştearsă. Do Not... Do... Cro... Do Not Cross. (...) Am zîmbit. Lozinca prudenţei se arată permeabilă. Valabilă de ambele părţi, în ambele sensuri. Valabilă şi pentru noi doi. Mai ales pentru noi. Do Not Cross. N-aveam ce căuta dincolo, la ei.”
Fragmentul ilustrează şi o frumoasă metaforă în stil psihanalitic, în care autoarea excelează: psihicul uman limitează accesul conţinuturilor scandaloase către exterior, cel puţin în forma lor pură acestea nici nu ajung să fie conştientizate, ci rămîn, ca în pădurea din poveste, dincolo de semnalul do not cross/ pe aici nu se trece.
Revenind la povestea lui Braia, aceasta are şi ea destule elemente de caz psihanalitic clasic: dragostea dintre fraţi întreruptă de divorţul părinţilor, sinuciderea lui Flaviu, fratele mai mic, dedicarea acestuia faţă de o mamă bolnavă; descoperirea orientării sexuale printr-un viol, o suită de relaţii de căutare a figurii protectoare, a subiectului unei obsesii (obsesia ca forma cea mai durabilă de relaţie, inepuizabilă indiferent de disponibilitatea subiectului); depresia şi izolarea asumate. În fine, Cezar găseşte un subiect pentru obsesia sa, pe cuceritorul Sever Caprini, căruia îi şi este dedicat discursul narativ.
La fel ca şi în romanele anterioare, Dora Pavel impresionează atît prin insolitul subiectului, cît şi prin maniera în care alege să-l trateze. Aici, este vorba despre a trata tematici dure, tulburătoare cu lirism şi sensibilitate. Ce vreau să spun nu e nicidecum că povestea lui Braia este romanţată sau că romanul este un manifest pro-gay, ci că pune sub o lumină blîndă, umană o psihologie a diferitului, a marginalului şi neobişnuitului. Amestecul de thriller, roman psihologic şi analiză de familie aduce şi alte nuanţe istoriei paradoxale a lui Braia. Ca în toate romanele sale, Dora Pavel oferă deschidere, complexitate şi profunzime. Are o abordare unică a bizarului şi nu cade niciodată în derizoriu sau grotesc.
-
Plusuri
Un subiect „tare” scandalos tratat într-o manieră sensibilă
Accentul pus pe memorie şi emoţie în loc de senzaţionalism şi suspans -
Recomandari
Dacă eşti sensibil(ă) la scene de dragoste homosexuale, ia un pahar cu apă cînd citeşti cartea. Posibil ca propria minte să-ţi joace feste şi chiar să-ţi pară interesante (că tot vorbeam de inconştient şi psihanaliză :) )
Mihaela Serea spune:
11 December 2014 | 6:33 pm
„Posibil ca propria minte să-ţi joace feste şi chiar să-ţi pară interesante”. Și de ce n-ar fi interesante? Și dacă ar fi?