Titlu: Omulețul din perete
Autor: Marian Coman
Rating:
Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2019
Numar pagini: 210
ISBN: 978-606-43-0475-9

Cum să scriu despre o carte care evocă, fără milă, fragmente din copilăria mea? Care descrie apartamente mărunte, ciuntite de igrasie, animate când și când de bătăi în țeava caloriferului și, mai rar, de alt soi de bătăi – dintre cele care aduc priviri piezișe, șușoteli în casa scării și un concurs acerb de scenarii la care iau parte toate pensionarele din cartier. Citind „Omulețul din perete”, m-am întrebat dacă nu cumva fiecare oraș din România a fost, cândva, același. Dacă Botoșaniul meu n-o fi fost construit după aceleași schițe ca Mangalia sau Brăila lui Marian Coman. Dacă toți copiii unei generații s-au jucat la fel, pretinzând că se joacă diferit doar fiindcă jocurile lor purtau alte nume.

Altfel, și eu am avut un ursuleț pe care-l chema tot Lică. „Lică” este penultima poveste din colecție, iar protagonistul, „(...) un ursuleț cu care-mi plăcea să vorbesc și pe care-l aveam mereu cu mine”. Am numărat și eu cu an-tan-te și l-am idolatrizat pe Winettou; țin minte că îmi venea, mereu, să-i scriu numele cu dublu „n” și că era nevoie să mă corecteze mama. Mai pe scurt, și ca să nu cad cu totul pradă nostalgiei, „Omulețul din perete” este și despre copilăria mea, și despre a ta, și despre a oricărui alt român care a copilărit contemporan cu noi, la bloc.

CITEȘTE INTERVIUL CU SCRIITORUL MARIAN COMAN

Cele 12 povestiri din colecție nu sunt doar despre traiul optzecist în zonele urbane. Nu sunt nici numai cu himere, închipuiri și salturi între real și fantastic care-ți pot provoca vertij, dacă dai paginile prea repede. Asemănat cu Stephen King (zic eu, pentru personajele necopii, dar și pentru aparițiile surprinzătoare ale personajelor dintr-o poveste în alta), autorul și-a imaginat o structură arboricolă, din scorbura căreia mai scoate capul câte o versiune cu douăzeci de ani mai în vârstă a celui sau a celei despre a căror soartă nu te lămuriseși anterior.

Mai am un motiv pentru care aș dori cartea asta în biblioteca oricui: coperta! Știți și voi câte contradicții a suscitat teoria cum că o copertă atractivă ar „vinde”, însă eu prefer să admir o copertă reușită fie pentru că graficianul s-a pliat pe subiect, a intrat în atmosferă și a întregit conceptul, fie pentru că oamenii care au gândit-o au știut să reflecte dorințele autorului. „Omulețul din perete” are o copertă realizată de Sebastian Luca, care adună laolaltă, în stanțe mute și totuși expresive, câteva dintre personajele despre care vă asigur că vă vor rămâne în suflet.

• Plusuri

  Poți citi povestirile în calupuri, dacă ai o zi agitată și nu îți permiți să te afunzi într-o lectură continuă, deși îți va fi greu să te desprinzi de personaje, odată ce ajungi să le cunoști – nu și să le înțelegi. Personajele sunt conturate într-un fel care îți permite să fantazezi și să le dai zeci de chipuri. Dacă Marian Coman ar fi autor internațional, cred că tinerii ar scrie fan fiction după cărțile lui.

• Minusuri

  Era nevoie de încă 12, dar iată o motivație bună să găsim și să citim celelalte povestiri ale autorului.

• Recomandari

  Celor cărora le place să își amintească de copilărie cu un amestec de nostalgie și de teamă respectuoasă, care retrăiesc cu entuziasm spaime și vise de când erau încă lipsiți de griji, care mai cred în superstiții, care pot asimila proza scurtă fără să se plângă că nu e mai lungă, și care își doresc o după-amiază de evadare dincolo de perete.