Multe pozne amuzante
Scris de Ovidiu Leonte • 27 July 2015 • in categoria Carte pentru copii
Autor: René Goscinny și Jean-Jacques Sempé
Rating:
Editura: Arthur
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Raluca Dinca
Numar pagini: 169
ISBN: 978-606-862-002-2
„Tata încerca din răsputeri să se dezlege, în timp ce domnul Bengescu s-a apucat să danseze în jurul copacului scoțând tot felul de urlete. Ce ne-ar fi plăcut să stăm să ne uităm la Tata și la domnul Bengescu cum se distrează și cum fac giumbușlucuri! Dar ne-a chemat Mama la masă, după care ne-am dus toți în camera mea să ne jucăm cu trenulețul electric. Habar n-aveam că lui tata îi place atât de tare să se joace de-a cowboy-ii. Pe seară, când am coborât, domnul Bengescu plecase de mult. Doar Tata era încă legat de copac, urla și se tot schimonosea. E grozav să știi să te distrezi de unul singur, n-am ce zice!”
Atunci când am primit această carte mi s-a spus că va fi amuzantă. „E pentru copii, dar e amuzantă tare”, mi s-a spus. Așa că am acceptat provocarea, mai ales că mie încă îmi plac cărțile pentru copii. Și cu toate că am fost prevenit, cartea a reușit să mă surprindă. Nu este vorba doar de texte, de cele 19 povestioare delicioase, relatate din perspectiva unui copil a cărui viziune despre lumea înconjurătoare este în același timp foarte puerilă, dar pe alocuri surprinzător de profundă, ci și de desene, executate de Jean-Jacque Sempé. Într-o scurtă biografie de la finalul volumului, ni se spune despre Sempé că a avut „rezultate slabe la învățătură” și că a fost „exmatriculat pe motive de indisciplină de la Colegiul Modern din Bordeaux”. Asta explică multe dintre desenele pe care le-am găsit în carte.
Și René Goscinny are o scurtă biografie la finalul volumului. Ea începe cu un pasaj autobiografic destul de caracteristic stilului cărții: „M-am născut pe 14 August 1926 la Paris și imediat după aceea am început să cresc. A doua zi era 15 August și am rămas acasă.”
Ceea ce face ca aceste povești să fie atât de amuzante este viziunea pe care copilul Nicolas o are asupra lumii. Distracțiile lui cele mai mari sunt exact lucrurile pe care în mod normal adulții le detestă: „Eusebiu stătuse liniștit în poarta lui, dar se săturase de atâta stat și a început să le tragă pumni în nas celor de pe lângă el, adică din echipa lui. Toți strigau și alergau de acolo-acolo. Ne distram pe cinste. Era tare de tot.” În general, când e vorba de o bătaie, pentru micuțul Nicolas asta e distracția supremă. Și niciodată nu înțelege de ce adulților nu le plac bătăile.
Situațiile din povestiri sunt uneori extrem de elaborate iar începuturile par, de obicei, destul de serioase. În povestea Primul meu fum Micuțului Nicolas i s-a făcut rău entru că a fumat împreună cu un prieten un trabuc găsit pe jos. Practic întreaga poveste se rezumă la aventura de a fuma, prezentată ca fiind ceva dramatic și îngrijorător. Dar finalul este amuzant pentru că Mama, care-și dă seama că băiatului ei îi este rău de la fumul de țigară, îi interzice definitiv soțului ei să-și mai fumeze pipă în casă. Cam în același fel, prima povestire din carte, O amintire pe care o vom îndrăgi, transformă tentativa de a face o simplă fotografie de grup într-un dezastru de proporții în care distracția cea mai mare a copiilor este tocmai eșecul acestei încercări.
Și totuși, nu doar copiii sunt cei ce creează probleme în carte. Prima mea bicicletă, spre exemplu, sau Repetiție pentru ministru, sunt povestiri în care copiii sunt cel mult victime ale unor adulți inconștienți sau mut prea stresați ca să poată face față manifestărilor celor mici. Prima dintre acestea descrie cum prima bicicletă a lui Nicolas a fost distrusă de tatăl lui și de unul dintre vecini, cei doi aflându-se într-un permanent conflict, iar a doua, cum, din cauza incapacității adulților de a-i struni pe copii, repetiția pentru vizita unui ministru absolvent al școlii în care învață Nicolas se transformă într-un dezastru, iar rezultatul este surprins în aceeași formulă amuzantă în paragraful final: „A doua zi, când a venit ministrul, lucrurile au mers strună. Numai că noi nu l-am văzut, pentru că ne-au dus la spălătorie. Nici dacă ministrul ar fi vrut să ne vadă n-ar fi putut: ușa era încuiată. Ce idei năstrușnice are și domnul director, n-am ce zice!”.
Deosebit de reușită este traducerea cărții. Raluca Dincă imprimă povestirilor un ritm entuziast, păstrând în același timp farmecul original, care rezidă inclusiv din numele personajelor. Traducerea acestora este la fel de amuzantă ca și restul cărții. Spre deosebire de varianta originală a cărții, ediția în limba română are la început o hartă a personajelor, care te ajută să navighezi prin multitudinea de povestiri.
-
Plusuri
Povestirile amuzante sunt însoțite de desene extrem de bine realizate care completează într-un mod foarte firesc textele. Dacă este nevoie de vreo garanție pentru asta, aflați că Goscinny, desenatorul personajelor din Micuțul Nicolas, este cel care i-a creat și pe celebrii Asterisc și Obelix.
-
Recomandari
Micuțul Nicolas este o carte amuzantă cum de mult nu am mai citit. Fetița mea a fost extrem de entuziasmată de ea, așa încât o recomand în primul rând copiilor aflați în primii ani de școală. Nici cei mai mari nu ar trebui să ocolească această carte, având în vedere că eu, deși de mult am depășit vârsta adolescenței, tot m-am distrat copios citind-o.