Titlu: Cartea mea cu animale. Animale de companie
Autor: Patrick David
Rating:
Editura: Prut
Anul aparitiei: 2009
Traducere: Rodica Chiriacescu
Numar pagini: 41
ISBN: 978-973-8956-97-1

Astăzi m-am hotărât să fiu copil. Aşa că am lăsat deoparte toate detaliile pe care le ştiam despre animalele de companie şi am început să citesc curioasă şi nerăbdătoare. M-am prefăcut că nu ştiu nimic despre iepurele pitic, despre şoarecii care trăiesc în armonie cu stăpânii lor, ba chiar am încercat să fac abstracţie de faptul că am avut câţiva porcuşori de Guineea.

Am fost absorbită din prima de fotografiile cu animăluţe, atât de colorate şi de detaliate. Apoi am observat cât de bine este structurată cartea: o pagină cu informaţii grupate în patru paragrafe, fiecare cu titlul lor, şi câteva întrebări A/F care verifică dacă le-ai reţinut, şi o pagină cu "Fişa de identitate"- poză, dimensiuni, greutate şi o hartă care arată unde trăieşte animalul respectiv plus explicaţia la câteva cuvinte mai complicate.

Am aflat deci că dihorul alb se educă la fel ca o pisică şi că a fost domesticit acum 2500 de ani, că broasca- ţestoasă de Florida nu este de fapt o rasă domestică şi că labradorii, deşi sunt poate cei mai potriviţi câini pentru copii, suportă greu viaţa în apartament. Am învăţat şi ce înseamnă "canaricultură" (creşterea canarilor) dar şi că cel mai mic ponei este poneiul din Shetland.

Păstrându-mi în continuare aerul de copil m-am încurcat însă la nişte termeni mai complicaţi, care, culmea, ar fi trebuit să îmi explice nişte cuvinte mai simple. Dacă însă ai pe cine să întrebi, asta nu ar trebui să fie o problemă.

Din punctul de vedere al unui adult însă, care a învăţat până acum pe alţi copii câte ceva, cred că are totuşi cam puţine poze- nu poţi deci să o foloseşti pentru a distrage atenţia unui copil ceva mai mic.

Dacă, pe de altă parte, este un copil care învaţă să citească cred că este un instrument foarte util pentru a îl stimula. Parcă îmi şi închipui un puşti buchisind literele pentru a mai afla ceva nou despre ciobănescul german.

Revenind în final la partea mai puţin practică a cărţii, trebuie să recunosc că mi-a făcut călătoria cu autobuzul mai frumoasă. Şi mie şi doamnei care stătea lângă mine, pe care sunt sigură că am auzit-o chicotind când am ajuns la poza cu puiul de cocker spaniel.