Întoarcerea la realism ne va salva…
Scris de Anca Giura • 17 May 2012 • in categoria Eseuri
Autor: Andrei Gorzo
Rating:

Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 324
ISBN: 978-973-50-3491-7
De la Cristi Puiu a început totul sau cel puţin aşa susţine criticul de film Andrei Gorzo şi o face cu argumente veritabile în inteligentul său eseu ,,Lucruri care nu pot fi spuse altfel’’. Să stăm puţin şi să reflectăm. Anul 2000 a fost supranumit ,,anul 0’’ al filmului românesc contemporan pentru că realmente în acel an nu s-a produs niciun film. Dar după ,,Marfa şi banii’’(2001) a început o incredibilă epopee cinematografică care ne-a propulsat ca –mică- industrie de film în taman atenţia marilor critici americani şi francezi. România, ce ţi-ai putea dori mai mult?
,,În momentul de faţă avem un cinema oficial românesc cu tot ce înseamnă asta-norme, produse de serie şi aşa mai departe. E adevărat că, în mod bizar pentru un cinema oficial, el nu este şi nu poate fi un cinema de masă, pe motiv că normele lui diverg de cele clasice. Dar aşa cum stau lucrurile -oarecum anormal, ele nu prea ar fi avut cum să se dezvolte altfel, dat fiind că în deceniul de dinainte de Puiu ajunsese să nu mai existe nici un cinema românesc decât sub forma de lumini răzleţe (ca Lucian Pintilie sau Nae Caranfil)’’ sintetizează Andrei Gorzo cu privire la ultimul deceniu şi mai bine de cinema autohton.
Răuvoitorii au afirmat legat de NCR= Noul Cinema Românesc (acronim lansat atât de vizionar de Alex. Leo Şerban) că este cel care se hrăneşte din mizeria vieţii româneşti şi o face astfel interesantă. Ba chiar ,,festivalieră’’. Nimic mai adevărat şi mai neorealistic, în fond. Pentru că jumătate din eseul lui Andrei Gorzo se axează pe filiaţia cu neorealismul pe care o stabileşte pentru a o depăşi mai apoi Cristi Puiu, cel format la cursurile de arte frumoase de la Geneva şi în compania unor texte critice precum acelea ale lui André Bazin.
Aşa cum era şi firesc, pe mare suprafaţă, eseul lui Andrei Gorzo face referire la tehnici de filmare şi la maniere regizorale punând în fină dificultate pe cei ca mine de pildă care n-au tangenţe cu un studio de filmare. Ce mi-a plăcut mie foarte mult însă a fost felul în care Andrei Gorzo leagă întâmpările cinematografiei de literatură şi de fotografie. Se dovedeşte astfel că a face critică literară este una, dar a face critică de film este sensibil mai mult decât atât uneori, dat fiind melanjul de influenţe artistice care se topesc într-o peliculă bună, adevărată. Nu în ultimul rând, cenzurându-şi nostalgia, ,,Lucrurile care nu pot fi spus altfel’’ ne face atenţi la pericolul mainstream al filmului de animaţie din care prin abolirea realismului dispare însuşi actorul, ca să nu mai pomenim de obiect. Simpatizez total cu ideea lui Andrei Gorzo că în cinema realismul este o mare artă, poate singura nedemodabilă, aşa după cum a scrie un roman realist veritabil devine mult mai greu decât a livra lumii o autoficţiune sau un text evazionist, fantastic.
-
Plusuri
Stilul lui Andrei Gorzo de a scrie despre filme este unul pătrunzător, sensibil, atent la detalii, dar mai ales unul cu apetenţă pentru idei, pentru conceptualizare.
-
Recomandari
Cui îi era dor de inconfundabilele cronici de film ale lui Alex. Leo Şerban va găsi oricând în textele lui Andrei Gorzo speranţa că CNR-ul are deja, în formare certă, criticii pe care îi merită.