Nu uita de Recunoștință
Scris de Alice Teodorescu • 22 May 2018 • in categoria Eseuri
Autor: Oliver Sacks
Rating:

Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2017
Traducere: Adina Cobuz
Numar pagini: 64
ISBN: 978-973-50-5873-9

Patru eseuri scurte despre moarte și esența vieții.
„Iată-mă acum în pragul morții,
dar încă n-am încheiat socotelile cu viața.”
Pe Oliver Sacks l-am descoperit într-o zi oarecare, pe Brain Pickings, nu mai țin minte în care dintre articole, dar țin minte cu precizie senzația de profundă uimire și admirație, iar de atunci îl „vânez” de câte ori pot. Când am văzut că apare o colecție scurtă de eseuri, patru mai exact, sub titlul atât de cuprinzător al Recunoștinței, mi-am dat seama că trebuie să o citesc. Nu cred că am fost foarte atentă la contextul scriiturii, însă nu mă miră că atacă teme precum moartea, sinele și identitățile sale, viața la 60, 70, 80 de ani, după cum punctează și în „moto-ul” de început.
Apoi, sub titlurile Mercur, Viața mea, Tabelul periodic al elementelor în versiune proprie și Sabat, nedistilate și puternice în simplitatea lor, se ascund gândurile unui Sacks lucid, trecut prin viață, însă mereu în contact cu moartea, într-o continuă căutare. „La 80 de ani ești mai conștient de vremelnicia lucrurilor și, poate, de frumusețea lor. Ai o perspectivă mai amplă asupra vieții și trăiești un sentiment puternic, acut al istoriei, de care nu ești în stare la tinerețe. (…) Pentru mine, bătrânețea nu e o vârstă funestă, pe care trebuie s-o îndur și cu gândul căreia sunt silit să mă împac, ci o vreme a tihnei și a libertății: sunt acum descătușat de imperativele conveționale ale tinereții, sunt liber să explorez ce-mi doresc și să culeg roadele gândurilor și simțămintelor dintr-o viață întreagă.” Gândul bătrâneții ca libertate, nu resemnarea, ci asumarea mortalității, toate acestea mă fac să cad iar în profundă admirație pentru Sacks, sperând că voi îmbătrâni așa.
O carte mică, dar atât de cuprinzătoare, pe care merită să o citești și recitești, pentru inspirație, atunci când simți că nu mai poți sau că viața nu își merită luptele. Sau, din nou, în cuvintele lui Sacks: „Mai presus de orice, am fost o ființă gânditoare, un animal cu rațiune, născut pe o planetă frumoasă, ceea ce în sine e un privilegiu enorm și o aventură unică.
Ca să nu mai spun de faptul că Sacks a avut o identitate plină de culoare, „excentrică” pentru unii probabil, trecând prin tot felul de încercări, de la identitățile sale controversate la boala cu care s-a luptat pe finalul vieții, cancer la ochi. În mod obișnuit nu pun atât de mult accent pe contextul scriitorului, însă aceste eseuri sunt cu atât mai valoroase în seninătatea lor, cu cât „greul” pare de nedescris. Totuși, el o face cu umor și compasiune. Iar pentru asta rămâne o bornă bine înfiptă în viață.
-
Plusuri
Simplitatea profundă a scriiturii, ideile exprimate atât de limpede de Sacks.
-
Recomandari
Fanilor Sacks, pasionaților de eseistică și filosofie.