bookblog.ro

Rusia restituie o pagină de istorie poporului său

Scris de • 29 March 2013 • in categoria

Titlu: Saga dinastiei Romanov. De la Petru cel Mare la Nicolae al II-lea
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 400
ISBN: 978-973-135-750-8
Cumpara cartea

Abordarea istoriei Rusiei anterioară Revoluției Roșii de către guvernul sovietic de la Moscova a fost întotdeauna tributară unei denaturări intenționate, menite să înfiereze vechiul regim țarist pentru a pune într-o lumină bună noua orânduire. Lucrurile s-au schimbat însă, și au început să se schimbe încă de pe vremea ultimului președinte al Uniunii Sovietelor, Mihail Gorbaciov.

Jean de Cars ne vorbește despre o Rusie care, prin președintele Boris Elțîn, a inițiat restaurarea istoriei Rusiei țariste. Acest lucru este însă un proces foarte îndelungat, anevoios și chiar dacă Vladimir Putin l-a dus până într-un punct în care nu se credea că se va ajunge vreodată, mai sunt încă multe lucruri de aflat. George Orwell spune „Nimic nu este mai imprevizibil decât trecutul”. Revelarea istoriei dinastiei Romanov este o dovadă a acestei afirmații.

Rusia este plină de legende. Legende precum cea care o privește pe Anastasia Romanov, Marea Ducesă care se presupunea că a scăpat din masacrul înfiorător care a avut loc în noaptea de 16 spre 17 Iulie 1918 în casa Ipatiev sau cea care îl are – încă – în centrul ei pe Țarul Alexandru I care, se presupune, și-ar fi eludat moartea, fiind regăsit de către credincioși în postura unui ermit, Feodor Kuzmici, 11 ani după moartea sa. Cunoștințele pe care le avea despre curte, precum și o asemănare incredibilă cu fostul țar au alimentat permanent această legendă. Când în 1925, Stalin a ordonat deschiderea mormântului țarului, surpriză: sicriul era gol. Acest lucru a alimentat chiar mai mult speculațiile. „Poporul rus a fost întotdeauna fascinat de strigoi”, spune Jean de Cars făcând referire la această descoperire.

Adevărul care stă în spatele acestor legende trebuie aflat, pentru înțelegerea mai bună a istoriei. Iar în sprijinul acestei acțiuni vine știința modernă, cu metodele folosite în criminalistică. Compararea probelor ADN s-a dovedit cea mai eficace metodă de a spulbera orice îndoială cu privire la identitatea persoanei care și-a asumat în 1920 identitatea Anastasiei Romanov.

Cartea Saga dinastiei Romanov. De la Petru cel Mare la Nicolae al II-lea a lui Jean de Cars acoperă 300 de ani de istorie tumultoasă în mai puțin de 400 de pagini (o parte din ele sunt rezervate unei introduceri și unei încheieri care fac mai mult referire la eforturile guvernelor post-sovietice de a reda adevărul poporului rus). Este, cu siguranță, extrem de puțin, având în vedere că, probabil, câte 400 de pagini ar trebui rezervate pentru fiecare din reprezentanții acestei dinastii. Dar ținând cont de faptul că rusofobia – care a exista și există încă, nu doar în România, dar în cam toată lumea – a diminuat considerabil interesul pentru tot ce ține de istoria Rusiei, demersul autorului este lăudabil. Jurnalist de seamă, Jean de Cars a mai scris istorii ale unor dinastii, cum ar fi cea a Casei Windsor (La saga de Windsor) sau cea a Habsburgilor (La saga de Habsbourg. Du Saint Empire à l’union Européenne). Talentul jurnalistic i-a permis crearea unei cărți care să se adreseze tuturor cititorilor, atât celor cunoscători ai istoriei, cât și ai celor pentru care istoria nu prezintă mai mult decât o curiozitate din trecut.

Reprezentanții casei Romanov ne sunt dezvăluiți de Jean de Cars într-o lumină interesantă, de multe ori foarte subiectivă. Sunt aduși la lumină genii politice, grandioși edili, mecena ai imperiului, nebuni sau pur și simplu țari mediocri. Asupra unora, cum ar fi Anna sau Petru al III-lea, autorul nu se oprește mai mult decât pentru a-i prezenta și pentru a-i introduce în lanțul dinastiei. Dar pentru alții, cei care au schimbat cu adevărat Rusia, care au influențat istoria Europei și a lumii, autorul rezervă multe pagini, prezentând portrete foarte atractive, demne de reținut. Astfel, Petru cel Mare, Ecaterina cea Mare sau Nicolae la II-lea sunt cu siguranță țarii care vor rămâne în mintea cititorului mult după lecturarea cărții.

În construirea tabloului istoric al dinastiei, Jean de Cars scoate la iveală nu doar faptele istorice concrete, verificabile, ci și presupunerile care au însoțit întotdeauna situațiile ambigue sau legendele, despre care spuneam că au fost prezente dintotdeauna în istoria Rusiei. În plus, în notele de subsol – și nu numai – tratează și subiecte care îi dovedesc cunoștințele asupra epocii, și care nu se rezumă doar la evenimente și interpretarea lor politică. Astfel, găsim referiri la operele lui Borodin sau Rimski-Korsakov, la curente ale picturii sau la opere ale unor poeți celebri, cum ar fi Alexandr Pușkin. Această abordare oferă cărții savoarea unui roman istoric, combinată cu rigurozitatea unui documentar, fiind însă, finalmente, caracterizată prin grandoarea relatărilor jurnalistice, care au capacitatea de a acapara, de a oferi informații, dar și de a respecta aerul de mister, atât de drag cititorilor de articole de presă.

Dincolo de subiectul tratat – istoria a fost întotdeauna un subiect extrem de bogat pentru scriitori, oferind prin sine garanția aproape sigură a succesului – cartea atrage prin stilul autorului, care este alert, colorat, încărcat de pasiunea celui care este născut pentru a relata. Lecturarea este o plăcere deci, nu doar datorită faptelor istorice pe care cititorul le află, ci și datorită felului în care îi sunt prezentate.

Ileana Cantuniari, traducătoarea acestei opere, a făcut ceva deosebit de profesionist pentru un traducător: și-a asumat traducerea, dând dovadă de o cunoaștere temeinică a cadrului istoric al epocii. Deși este foarte bine documentată, cartea este pe alocuri presărată cu greșeli și omisiuni, probabil neintenționate. Dar traducătoarea a intervenit și le-a amendat pe cele care privesc România sau poporul român, prin note de subsol.

Saga dinastiei Romanov. De la Petru cel Mare la Nicolae al II-lea este o carte care trebuie citită. Ea va înlătura o parte din rusofobia care ne face pe noi, cititorii români, să avem idei preconcepute atunci când ne aflăm în fața unor opere rusești, sau care fac referire la Rusia. Evident, vorbesc în nume propriu, dar sunt sigur că nu sunt singurul cu această atitudine. Cartea ne va face să înțelegem că sentimentul de fobie ar trebui îndreptat poate, nu asupra Rusiei, ci cel mult asupra unui regim, cel comunist, față de care chiar și rușii au dezvoltat fobii.

  • Plusuri

    Având un ritm alert și nerezumându-se doar la fapte istorice verificabile, presărată din loc în loc cu „fapte diverse”, fie ele legende, presupuneri sau pur și simplu evenimente din zona muzicii sau a literaturii, Saga dinastiei Romanov. De la Petru cel Mare la Nicolae al II-lea este o carte care va acapara cititorul și îi va oferi o sumedenie de informații despre subiectul tratat.

  • Minusuri

    Deși foarte documentată, cartea are câteva scăpări – fie omisiuni ale unor evenimente istorice, fie pur și simplu greșeli – pe care însă traducătoarea le corectează cu promptitudine.

  • Recomandari

    Recomand Saga dinastiei Romanov. De la Petru cel Mare la Nicolae al II-lea tuturor celor interesați în general de istorie în ansamblul ei, dar și colecționarilor de evenimente istorice izolate, care prezintă interes doar prin exotism.

Categorie: | Autor: | Editura:



Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Zina spune:

    ”Rusofobia” aceea se datorează inculturii și se întâlnește numai la persoanele care nu au idee de cultura rusă. Cine i-a citit pe Cehov și pe Tolstoi, pe Dostoievski și pe Gogol, cine a ascultat Ceaikovski sau Rimski-Korsakov, cine a privit picturile lui Repin și dansul Maiei Plisețkaia, nu poate fi rusofob.
    Interesantă recenzia, cred că voi căuta cartea.

    raspunde

  2. Ovidiu Leo spune:

    Mulțumesc pentru aprecieri. În privința rusofobiei, cred că de fapt aceasta are iz politic (expansionismul, comunismul, epurările staliniste și regimul draconic al lui Putin fiind motivațiile), nu cultural. Cu siguranță cultura Rusiei este unică în lume. Eu personal o apreciez foarte mult.

    raspunde

  3. Naica spune:

    M-a cucerit prezentarea,mai ales ca m-a interesat si ma intereseaza cultura rusa.Ceaikovski, Rahmaninov,Glinka,Gogol,Lermontov, Dostoievski, Tolstoi,Rubliov, Vrubel, Repin….si lista poate continua cu mii de oameni ce ne-au dat hrana sufleteasca ! Cum sa nu-i cunoastem ???

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro