Să nu plângi este o carte țesută pe marginea Răzoiului Civil din Spania și a ideii de destin. În vara fierbinte a anului 1936 aerul canicular pare și mai încins datorită marilor evenimente care sfâșie țara.
Montse este acum nonagenară, iar amintirile ei sunt povestite de către fiica sa, Lydie. Împreună fac să renască puștoaica de 15 ani care în vara lui 1936 filtra aerul fierbinte al Războiului Civil prin pieptul ei înfierbântat de îndrăgostită.
În timp ce întreaga țară este sfâșiată de idei revoluționare și zguduită de crime înfăptuite adesea cu acordul Bisericii Catolice, în micuțul sătuc în care trăiește Montse alături de familia ei, după o rutină veche ce nu pare că va fi altfel vreodată, talazul schimbării este adus chiar de către fratele ei, Jose.
Purtată de acest talaz ajunge Montse în Barcelona, un oraș inundat de tineri îmbătați de ideea de libertate. În scurta perioadă trăită aici, fata uită de toate limitele după care își trăise până atunci viața, descoperă un nou trai și se lasă sedusă de un tânăr revoluționar.
Dar toate aceste momente romantice ale trecutului sunt împletite cu alte două fire narative: prezentul în care Montse, ajunsă la senectute, rememorează și citatele din Marile cimitire sub lună de Georges Bernanos, carte care denunță ororile Războiului Civil și comportarea imorală a preoțimii catolice, și care contrabalansează printr-o perspectivă analitică relatările mult mai personale ale lui Montse.
Pe Montse o regăsim acum o bătrână neputincioasă, emigrată de mulți ani în Franța, dar care și-a păstrat spiritul spaniol și franchețea. Vocea ei se aude puternic și distinct mai ales prin modul în care povestește întâmplările la care a luat parte. Dând vina pe bătrânețe, sau asta este explicația pe care o găsește fiica ei, bunicuța se desfată folosind expresii dintre cele mai deocheate și ireverențioase, colorând portretul unor personaje din trecut în cel mai direct mod cu putință și chiar șocându-și puțin fiica – căreia îi declară că era mulțumită dacă viața ei se termina chiar atunci, după aventura din Barcelona, ceea ce înseamna ca Lydie, cea care o ascultă acum, să nu fi existat niciodată...
Toate acestea amestecând cuvinte în spanilă cu forme greșite ale unor cuvinte uzuale franțuzești – dialectul „fragnol”, cum îl numește Lydie – poate semn al pendulării ei între două lumi: trecut și prezent. Chiar dacă povestește întâmplări tragice care aveau să-i marcheze destinul, tonul lui Montse rămâne unul jucăuș și săltăreț, întocmai precum limba sa maternă. Iată cum rezumă o discuție dintre tânărul său frate revouționar și mama lor:
„Mi se rupe mie de dominații, izbucnește mamă-sa. E ora șapte, ai face bine să mergi la găini. Ți-am pregătit găleata.
Însă Jose este inepuizabil, așa că găinile, opace la ideile lui Bakunin, vor mai avea de așteptat mâncarea.”
Pe același ton ușor zeflemitor, Montse îi explică lui Lydie cum vedea ea războiul în tinerețe: „Atunci mama, ca să mă liniștească, îmi aduce aminte, cu voce șoptindă, de beneficiile considerabile care mă așteaptă dacă sunt angajată: voi fi cazată, hrănită, curată, voi avea liber în fiecare duminică să merg să dansez sardana în Piața Bisericii, voi încasa un mic salariu și o mică primă anuală cu ajutorul cărora îmi voi putea face un mic trusou și chiar pune ceva deoparte. La care cuvinte strig în gura mare: Mai bine Morir! (...) Din fericire, chiar de-a doua zi izbucnește războiul, ceea ce face să nu mai fie nevoie niciodată să merg să fac pe servitoarea nici la Burgoși, nici în altă parte. Războiul, scumpa mea, a picat la țanc.”
Umbra tragică planează asupra cărții pentru că mișcarea roților mari ale istoriei adesea sfarmă rotițele mai mici. Nenorocirea se va abate asupra sutelor de suflete despre care Bernanos vorbește în cartea sa, dar și asupra unui sătuc spaniol uitat de lume.
Să nu plângi vorbește despre o viață care a fost croită să se desfășoare pe un făgaș, dar a ajuns pe un cu totul altul și despre puterea de a te adapta, este cartea unei istorii personale în mijlocul marilor evenimente și transformări.
Categorie: Lit. contemporana | Autor: Lydie Salvayre | Editura: Humanitas Fiction
Adriana spune:
21 October 2015 | 4:07 pm
Multumesc de review. Pare a fi o carte interesanta, e in wishlist-ul meu.