„- E fan dinozauri și îi place să citească despre creiere, adaugă Bee. Și este vegană. Ceea ce este foarte enervant.
-O, da, spun în asentiment, prietena mea Kathleen are și ea asta.
-Ce are, poți repeta, nu am înțeles?
-Veganism.
Bee chicotește. Are un râs atât de fermecător - merită să auzi cum sună și, după ce i-am văzut fața când o privea pe Jaime, simt brusc că o înteleg mult mai bine și îmi place de ea și mai mult. Asta e problema cu întâlnirile pe internet, presupun. Nu există nicio cale prin care cineva să-ți audă râsul sau să vadă felul în care ochii tăi devin visători atunci când vorbești despre ceva ce îți e drag.”
Acesta este doar un exemplu din umorul și căldura cu care această carte este presărată. Este aproape imposibil să nu te pufoșești pe interior citind-o, iar acesta este exact motivul pentru care nu trebuie ocolită. Vine iarna și natura se pregătește de pauză, invitându-ne și pe noi la acest binemeritat răgaz. Un ceai fierbinte, poate o pisică torcăcioasă sau un cățel la picioare, alături de această carte, pot vindeca de agitație și oboseală, vă promit.
Beth O’Leary te învăluie în lumea pe care o crează în jurul tău fără ca măcar să-ți dai seama. În curând, bunica Eileen și Leena nu mai sunt niște personaje ale căror întâmplări le citești de fiecare dată când deschizi cartea, ci oameni pe care-i vizitezi la fiecare lectură, la care te gândești cu drag. Bunica este un bulgăre de energie care merge la Londra pentru a-și trăi aventura vieții cu atât de mult curaj și asumare, încât este aproape de invidiat. Tot această energie, dar dublată de determinare, o fac să transforme holul blocului de locuințe în care sta într-un club de socializare pentru persoanele singure. Faptul că ea vede viața nu prin lentila virtuală, ci prin cea a inimii, îți dă de gândit. Cel puțin pe mine m-a făcut să mă întreb ce pot eu să fac în viața mea ca să aduc mai multă realitate și mai puțin virtual și online.
„Realizez că Letitia ar putea fi cea mai interesantă femeie pe care am întâlnit-o vreodată. Și când te gândești că stă blocată aici, zi după zi, fără un suflet alături, fără să aibă cu cine să discute! Mă întreb câți oameni fascinanți sunt pitiți în aceste micuțe apartamente din oraș.”
Nepoata Leena a moștenit energia și determinarea femeilor Cotton, însă pentru a putea să treacă peste durerea care o împiedică să mai muncească și să mai funcționeze normal, are nevoie să se oprească. Astfel că alege să rămână în locul bunicii ei în micul sat englezesc aflat la câteva ore cu trenul de Londra și să-i preia responsabilitățile, cât timp aceasta este plecată în aventura ei londoneză. Cât de greu poate fi, nu? Vă puteți imagina ce urmează. Este amuzant și înduioșător să urmărești povestea pentru că îți arată cât de atașați am devenit de izolarea pe care ne-o oferă tehnologia și cum asta ne-a făcut să uităm cât de hrănitoare și vindecătoare poate să fie conexiunea umană, ajutorul reciproc și implicarea în viețile celor din jurul nostru.
Făcând schimb de vieți și schimbând astfel perspectivele, cele două femei își dau voie să se vadă într-o nouă lumină și să-și aducă aminte de cine sunt ele cu adevărat. Și cred că avem cu toții nevoie de asta din când în când pentru ca ne readuce la viață. Dincolo de rutina și mărunțișurile cotidiene care ne copleșesc existența, apare acea vibrație a sinelui nostru autentic care ne cheamă înapoi la noi. Această carte minunat de caldă și înduioșătoare, ne arată exact cât de important poate fi să-i dăm ascultare.
-
Plusuri
Profiunzimea și complexitatea personajelor, povestea plină de înțelepciune spusă mereu într-un ritm antrenant și presărată cu scene amuzante.
-
Recomandari
Celor care își doresc o carte alături de care să se relaxeze și să se bucure, care nu cere nimic, ci doar oferă.
Categorie: Lit. contemporana, Dezvoltare personala | Autor: Beth O'Leary | Editura: Litera