Titlu: Pluto în Scorpion
Autor: Dan Sociu
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2020
Numar pagini: 216
ISBN: 978-973-46-8238-6

Literatura română contemporană ne gratulează actualmente cu tineri curajoși, cu scriitură fermă și cu anumite convingeri care transcend dintre rândurile cărților lor. Așa se face că, în ultimii ani, am decis să le explorez titlurile cu toată fermitatea și să găsesc argumentul forte pentru nevoia de a-i citi pe ai noștri. Da, se pare că scepticismul își croiește tot mai tare calea, divizând taberele în cititori care își adoră conaționalii și cititori care preferă să meargă pe mâna rețetelor literare occidentale. Sunt convinsă că fiecare autor contemporan își are cititorul, chiar dacă scriitura sa poate șoca, umili sau te pune pe gânduri.

Un exemplu de proză contemporană de calitate este volumul de istorii „Pluto în Scorpion”, semnat de Dan Sociu și apărut la editura Polirom, într-un dintre colecțiile mele preferate, Ego Proza. Cartea este una a maturizării subite, a transformării adolescentului în bărbat prin prisma experiențelor sociale și sexuale. Merg până la a afirma că este o carte despre metamorfoza unei generații de tineri porniți în căutarea propriului Sine într-o societate care i-a renegat mult timp.

Dănuț, devenit în timp Dan, este un bărbat cu vicii, un soi de visător cu picioarele de pământ, oricât de paradoxală n-ar fi această definiție. Viața sa este o definiție a absurdului și a violenței, violență pe care o vede din copilărie și cu care se întovărășește de-a lungul întregii existențe. Violența se ascunde în relațiile fulminante cu femei diferite, în interacțiunea cu amicii sau cu străinii care apar și dispar din calea sa. Aburit de obsesia pentru droguri, sex și libertate, acesta se transformă, în ochii cititorului, dintr-un copil într-un cinic.

Transformarea sa îi atinge și relațiile amoroase, acesta catalogându-și și observându-și partenerele prin prisma propriilor probleme. Corina este o tânără obosită de viață, iar Ileana – tipa cu ochii goi, mați, aidoma celor pe care-i au câinii. Practic, Dan se aruncă dintr-o extremă în alta și își alimentează ego-ul cu partide pasagere de sex sălbatic și cu incursiuni meditative în trecut.

Am obligația să menționez că Dan Sociu nu scrie pudic, deci se va potrivi doar cititorilor care au o deschidere față de registrul literar vulgar, libidinos. Nu-și menajează nici personajele, pe care le face misogine, egoiste, dure, nici cititorii – cărora le aruncă în față adevăruri nerostite, tacit acceptate.

Probabil cartea vă va lăsa o impresie pe care o veți împărtăși, dar acest volum mi-a amintit ușor de narațiunea lui Bret Easton Ellis, doar că într-o formă mult mai curată. Dan este un soi de sociopat (da, mi-o asum, deși știu că volumul este cumva autobiografic), ale cărui stări cu adevărat sincere transcend doar din perioada copilăriei. Înclin spre ideea că de-a lungul întregii vieți, acesta încearcă să-l regăsească pe acel Dănuț, ascuns în noianul sentimentelor și emoțiilor întinate.

Revenind la stilistica lui Sociu, țin să menționez că este organică, individuală și ușor de parcurs, iar maniera de construcție a planurilor narative aduce cu un text bun de transformat în film. Per ansamblu, este un exercițiu de creativitate și incluziune în lumea celor marginali, care și-au acceptat în tăcere destinul și se îndreaptă lent, dar sigur spre un final logic.