Titlu: Septembrie în Shīrāz
Autor: Dalia Sofer
Rating:
Editura: Corint
Anul aparitiei: 2023
Traducere: Ioana Văcărescu
Numar pagini: 336
ISBN: 606-088-315-9-6

Pentru mine, romanul de debut al Daliei Sofer a fost o adevărată surpriză. Iar „surpriza” a luat o nouă formă după ce am citit și capitolul intitulat „Cum am scris Septembrie în Shīrāz”, de la sfârșitul cărții, în care am aflat că sursa de inspirație a fost chiar viața autoarei. Atunci mi-am dat seama că țin în mâini o bijuterie și, mai mult decât atât, o dovadă palpabilă a unui curaj nemărginit, a unui destin neașteptat.

Cred că ce scriu aici este mai degrabă o reacție, decât, în sine, o recenzie. Este un simplu îndemn de a citit această carte, pentru că sunt de părere că mult prea puțin dintre noi reușim să cunoaștem ce se întâmplă în alte părți ale lumii – aș fi vrut să spun „ce s-a întâmplat”, dar mă îndoiesc, din păcate, că astfel de lucruri nu se întâmplă și acum. Din această carte am rămas cu dureri, și încă o dată mi-am dat seama că, uneori, aș vrea să nu știu, să nu mă informez, să nu descopăr, deoarece în cele din urmă nu fac decât să-mi resimt acut neputința.

Romanul Septembrie în Shīrāz ne spune povestea lui Isaac Amin, un bijutier bogat, de origine evreiască, din Teheranul post-revoluționar. Povestea începe cu arestarea sa, ca urmare a bănuielii că s-ar fi asociat cu regimul anterior – de fapt, ca urmare a originii și averii sale. Soția sa, Farnaz, și fiica lui, Shirin, rămân într-un întuneric dens după această întâmplare. Parviz, fiul său, s-a mutat în Statele Unite ale Americii pentru a merge la universitate.

În esență, povestea urmărește viețile membrilor familiei lui Isaac Amin în timpul perioadei sale de detenție, însă și felul inuman și înfiorător în care acesta este tratat în închisoare. Romanul este o portretizare de o emoție formidabilă a unei familii care se confruntă cu consecințele haosului politic din țară. În egală măsură, abordează și problemele unei societăți dezbinate, fundamentate pe idei, valori și moravuri perpetuate patologic. Mi s-a părut foarte interesant că Dalia Sofer nu s-a grăbit să împartă judecata și vina, ci a încercat să scoată la lumină și „motivele” celor care se angajau în acțiuni mai puțin de înțeles... Cum ar fi cei care îi torturau pe deținuți.

Dincolo de toate acestea, romanul este foarte frumos scris, fluid și atent. Scriitura Daliei Sofer are ceva emoționant, are puterea de a te mișca – sunt numeroase paginile la care am pus semne, pentru a reveni asupra anumitor citate și fragmente. Pe fundalul schimbării Iranului – acum, în condițiile în care lumea „începe să dispară” (fie ascunzându-și chipul sub giulgiuri, fie trecând granița spre Turcia sau Armenia) –, Isaac Amin și familia sa trăiesc o viață a incertitudinii. Nu doar prietenii, ci și cei apropiați și dragi încep să dispară, proprietățile sunt confiscate și averile distruse, iar libertățile răpite – toate, încetul cu încetul, sunt reduse la tăcere. În cele din urmă, toți își vor da seama că viața, și nu pietrele prețioase, nu banii, este cea mai de preț „marfă” dintre toate.

Dalia Sofer, prin vocea personajelor create, scoate la lumină implicațiile pe care schimbările și restructurările unui regim le pot avea la nivel microscopic, nu doar macroscopic. Pentru toți cei din familia Amin, întreaga lume se prăbușește – cu tot ce este frumos, cu tot ce au iubit. În astfel de circumstanțe, ce formă mai poate lua speranța, salvarea? Fără Isaac, Farnaz trebuie să supraviețuiască singură într-o lume crudă, haotică, în care un singur cuvânt spus greșit ar putea fi ultimul. În închisoare, Isaac este nevoit să îndure toate ororile și toate nedreptățile, iar acestea se înfățișează în moduri greu de digerat, greu de perceput.

Dar, în sfârșit, la capătul unei astfel de călătorii literare care îți oferă o viziune extinsă asupra societății iraniene contemporane cărții nu vei găsi decât o radiografie fidelă a tranziției Iranului către un nou regim politic. Și, de altfel, poate chiar asta a și vrut Dalia Sofer să facă – să-și exorcizeze propriii demoni, scoțându-i într-o astfel de lumină. M-am atașat chiar de fiecare personaj, dar de Isaac Amin mi-a fost cel mai mult milă, mi-a stârnit un puternic sentiment de compasiune...

Text scris de Andrei Cioată.

• Plusuri

  Modul în care a fost scrisă. Povestea autentică. Faptul că a fost inspirată din întâmplări reale, respectiv viața autoarei. Citatele profunde și emoționante. Felul în care romanul a reușit să mă țină acolo și să mă facă să-l citesc într-o singură repriză. Faptul că autoarea a ales să dea glas și „personajelor negative”, și nu s-a grăbit să împartă vina, să acuze, să condamne.

• Recomandari

  A i se oferi timp și a se citi în tihnă.