bookblog.ro

Revoluţia – cu lecţiile nefăcute

Scris de • 5 June 2013 • in categoria

Titlu: Trăiască revoluţia! Cele mai importante 30 de revolte şi revoluţii din istorie
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 286
ISBN: 978-606-8494-43-2
Cumpara cartea

Persecuţiile nemiloase reprezintă cea mai limpede cauză a revoltei. Odată ce revoluţia s-a terminat şi conducătorii tiranici au fost înlăturaţi de la putere, nou-veniţii pot uneori să devină ei înşişi abuzivi. Conceptul de persecuţie se poate schimba la rândul său. De-a lungul timpului s-au manifestat ma multe forme. Sclaviei propriu-zise de pe plantaţiile din secolul al XVII-lea i-a luat locul înrobirea economică din secolul XXI. Dezbaterile cu privire la cine merită libertatea şi de ce tip este aceasta evoluează şi ele.

Trăiască revoluţia! este o carte care te învaţă istorie prin poveştile captivante ale unor lupte celebre, sau mai puţin celebre, pornite din motive foarte clare, cu rezultate care au schimbat lucrurile în bine imediat sau nişte aparente eşecuri care în timp s-au dovedit a fi victorii prin simpla creare a unui precedent, prin puterea exemplului sau prin faptul ca au trezit în oameni speranța că ceva poate fi schimbat.

Derry Nairn ne poartă prin toată lumea. De la răscoala sclavilor condusă de renumitul Spartacus, începută la Capua -oraş situat în „capătul sudic în formă de cizmă al Peninsulei Italice”- , trecând prin Rusia imperială şi-apoi comunistă, China, Africa, Americi, balcani, unde au avut loc atât revolte şi revoluţii mai puţin cunscute cât şi câteva dintre cele mai celebre astfel de acte de răzvrătire, până la India colonială şi ideea de revoluţie paşnică oferită ca exemplu de Ghandi.

Evenimentele nu sunt prezentate în ordine cronologică, ci sunt aşezate într-o structură ce prezintă câteva dintre teoriile revoluţionare ale motivelor, simbolurilor, mijloacelor, teoriilor conspiraţionale ce stau la baza acestor revoluţii, a rezultatelor şi a predicţiilor cărora le dau naştere. În ciuda acestui aparent neajuns, cartea nu este lipsită de coerenţă și nicio clipă cititorul nu se simte pierdut în marea de evenimente ce au avut loc. Acest lucru se întamplă deoarece autorul reuşeşte să creeze o conexiuni între puncte din spaţii şi perioade care par să nu aibă nicio legătură unele cu celelate, însă odată paralelele create totul apare într-o lumină foate limpede.

Stilul este dinamic, coerent şi pe alocuri chiar poetic, iar traducerea este excepțională.

  • Plusuri

    Informaţiile prezentate într-un format captivant

  • Minusuri

    Nu are

  • Recomandari

    Atât iubitorilor de istorie cât şi celor care iubesc poveştile cu eroi

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro