În amintirea unui dictator
Scris de Anca Giura • 18 December 2014 • in categoria
Autor: Mario Vargas Llosa
Rating:

Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2014
Traducere: Gabriela Ionescu
Numar pagini: 472
ISBN: 978-973-50-44

Un scriitor plin de forță, un artist încununat de farmec, aşa după cum ni se înfăţişează în celebrele-i interviuri în care susține constant frumosul rol subversiv al literaturii. Convingerea lui este aceea că lumea nu poate exista în afara ficțiunii și că ea, imaginaţia creatoare, este vectorul care ne determină să progresăm. O formă de progres devine însăşi literatura angajată, cea care nu ne lasă să uităm erorile trecutului făcându-ni-le cunoscute mai detaliat decât o carte de istorie, câteodată schematică.
„Literatura nu este pasivă, ca alte forme de spectacol, dar când citim un roman, suntem activi, intervenim pentru a descifra şi a transpune povestea în imagini, ne folosim imaginaţia. Fiecare cititor citeşte altfel o carte, are o manieră proprie, sensibilitate. Când vedem la cinema o ficţiune, e finală, dar ficţiunea literară este mai profundă şi mai subversivă ca alte forme de ficţiune. Putem trăi fără ficţiune? Eu cred că nu, ficţiunea literară este una fundamentală pentru fiinţa umană, există ficţiuni şi ficţiuni, unele care îmbogăţesc spiritul uman, altele care ne adorm şi ne ţin în cercul nostru limitat”, afirmă Mario Vargas Llosa.
Înscris în rolul angajat al literaturii-martor, romanul recomandat de către mine astăzi se plasează în Republica Dominicană, spaţiu cu care nu mă întâlnesc la nivel de lectură foarte des. Ultima oară, mi s-a întâmplat citind-o pe Isabel Allende (Insula de sub mare – citește recenzia).
Pentru cititorii români care au cunoscut, fie şi din relatările părinţilor dictatura comunistă, acest roman li se adresează explicit. Construit ca un dialog imposibil între o fiică matură, Urania, şi tatăl ei muribund, fost apropiat al lui Trujillo, romanul restituie felii de viaţă din existenţa mai mult decât dublă a dictatorului. Sărbătoarea Ţapului nu are în fond nimic sărbătoresc. Ţapul este nimeni altul decât Rafael Leónidas Trujillo Molina (1891-1961) supranumit astfel de către nefericitul său popor. Trei decenii, până la asasinatul comis împotriva sa, a condus ţara cu ură, şi-a închis, torturat şi ucis opozanţii, aruncându-i rechinilor. În 1937, Trujillo a ordonat masacrul etnic al câtorva mii de haitieni care trăiau în Republica Dominicană. Bolnav de grandilocvenţă, dictatorul a numit un oraş şi un munte cu numele său.
,,Mie nu-mi tremură mâna când trebuie să ucid. Guvernarea te obligă uneori să te mânjeşti de sânge. A trebuit s-o fac de multe ori, pentru ţara asta. Însă sunt un om de onoare. Celor loiali le fac dreptate, nu ordon să fie ucişi’’(p.108) argumentează dictatorul din roman, cel care hipnotiza camarila să-l deservească. Reprezentând generaţia nouă şi onestă, Urania îşi veghează tatăl muribund ca o necruţătoare, cerându-i socoteală pentru faptul că a asistat la gloria sângeroasă a şefului său.
Urania lucrează la Banca Mondială în America şi s-a rupt de familia ei, ascunzând un secret inavuabil. Stadiul bolii terminale a tatălui o readuce în oraş mai ales pentru a se elibera de un secret dureros, violul la care a fost supusă la vârsta de 14 ani de către dictatorul însuşi. Reiterând soarta multor femei supuse la tăcere şi la umilinţă de către figurile istorice priapice, Urania are curajul de a pune în cuvinte siluirea care i-a distrus viaţa şi care simbolizează ruşinea unui întreg popor.
-
Plusuri
Stilul bogat şi elocvent al lui Llosa face farmecul acestei lecturi.
-
Recomandari
Celor pasionaţi de biografiile politice.
Lasa un comentariu
Citeste si
Warning: Undefined array key 0 in /home/bookblog/public_html/wp-content/themes/bookblog2.0/parts/single-recenzie-sidebar.php on line 6