bookblog.ro

Fabrica de lipici

Iubiri tomnatice

Titlu: Ce avem şi ce uităm
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 456
ISBN: 978-973-46-3448-4
Cumpara cartea

Multă vreme, mitul european al erosului a convieţuit cu dimensiunea thanatică şi a generat o viziune tragică a iubirii pe bătrânul nostru continent: doi îndrăgostiţi foarte tineri se opuneau lumii prin relaţia lor, dar până la urmă societatea îi respingea şi-i arunca în moarte. Aceasta este esenţa iubirii cavalereşti medievale care ne-a supravieţuit în imaginarul colectiv până în ziua de azi.

Cumpără titlul în engleză

[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Trei romane într-unul și un Somoza de zile mari

Titlu: Peștera ideilor
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2003
Traducere:
Numar pagini: 320
ISBN: 973-576-516-0
Cumpara cartea

Structura romanului Peștera ideilor este deosebită. Acest lucru însă, a început să fie deja obișnuit. Literatura a luat-o pe acest făgaș, al experimentării. Cărți formate integral din conținutul unor emailuri și răspunsurile la acestea (vezi Toate cele șapte valuri) sau cărți scrise la persoana a doua (cum ar fi Mireasa dezgolită), își fac din ce în ce mai des loc printre titlurile publicate. Atunci când vine vorba despre experimente, unele formule se pot dovedi de succes, altele însă, nu reușesc să treacă testul publicului cititor. Structura propusă de Jose Carlos Somoza este, în opinia mea, una de succes, deși utilizarea ei în scrierea altor romane ar putea fi mai puțin aplicabilă (sau, cel puțin, mai puțin aplicată). Somoza spune despre scrierile sale: „Cu fiecare din cărțile mele încerc să îi seduc pe cei ce savurează lectura și să le retrezesc pasiunea pentru citit, lucru greu, dacă ținem seama de faptul că oferta emoțiilor este din ce în ce mai mare”. Ei bine, romanul Peștera ideilor exact asta face: oferă o panoplie întreagă de emoții. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Oscar şi Marina sau fotografii ale sufletului uman

Titlu: Marina
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2010
Traducere:
Numar pagini: 254
ISBN: 978-973-46-1761-6

Trista poveste de dragoste dintre Oscar Drai şi Marina, fata pictorului German. O locuinţǎ enigmanticǎ. Motanul Kafka. Fluturele negru. O fabricǎ de proteze ortopedice şi cadavre reanimate. În aparenţǎ, e doar reţeta magicǎ pentru un film de groazǎ pentru adolescenţi. Ei bine, Marina e mai mult de atât.
[Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Şantierul-fantomă

Titlu: Şantierul-fantomă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2006
Traducere:
Numar pagini: 244
ISBN: 973-569-904-4

"Un bărbat care renunţase la sine şi-şi oferea indiferent capul, ca să-l locuiască şi să umble prin el amintiri amestecate, resturi de idei, imagini de origine impersonală." Un şantier naval în ruină, labirintic şi fantomatic, pe care numai un individ căzut l-ar fi putut percepe, prin viciata lentilă a ratării, ca pe un fel de "terre promise". Laolaltă cu protagonistul, E. Larsen - zis Juntacádaveres, osândit să creadă un timp în propria-i impostură, sfârşim prin a ne lăsa, totuşi, cuceriţi de fezabilitatea unui vis încremenit - resuscitarea economică a portului năpădit de rugină. Atât de îndepărtată îi este gloria încât nimeni nu mai e atât de sigur dacă acest puerto astillero a funcţionat vreodată. Juan Carlos Onetti zideşte meticulos, lipeşte cuvânt lângă cuvânt, ajutându-se de o topică cleioasă, înşelătoare, acaparantă, ce are o nedisimulată inspiraţie faulkneriană - dând greutate frazei şi având însuşirea de a preschimba în obsesie amorul lectorului deja împătimit de arta scriitorului uruguayan.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

Spune-mi ceva despre Cuba

0Spune-mi ceva despre Cuba recenzie
Autor:Jesus Diaz
Rating: Spune-mi ceva despre Cuba rating - recenzii carti
Editura: Humanitas
Anul apariţiei: 2007
Traducător: Ileana Scipione
222 pagini
ISBN: 978-973-50-1531-2

Stalin - emigrant în SUA

Din câte am înţeles, Spune-mi ceva despre Cuba a fost, iniţial, gândită de Jesús Dí­az şi de prietenii lui ca un scenariu de film. Bag de seamă că ideea l-a prins într-o asemenea măsură pe scriitor (printre altele, şi cineast) încât acesta nu s-a mai putut opri din scris decât atunci când romanul a fost gata.

L-aş imagina ca pe o peliculă blagoslovită cu o distribuţie lipsită de celebrităţi, ci, dimpotrivă, animată de actori anonimi, proaspeţi ochiului, capabili să transmită vibraţia aceea din spatele paginilor: dor, inadecvare, credulitate, senzualitate; un film-pastel, delicat, circular - un cerc care, însă... nu se închide, mustind de o nostalgie aproape de neînţeles pentru un anglo-saxon educat în rigorile logicii şi-n cultul muncii; un film în care protagoniştii să fie "mutaţi" de colo-colo pe pânza cinematografică, din vârful pensulei, întocmai unor pete de culoare ale căror profunzimi să fie puse în valoare nu atât de obositoare pagini de introspecţie cât de felul cum, de pildă, cade lumina soarelui într-un anumit moment al zilei. Un film în general ceţos, imprimat în tonuri pale şi subiectiv ca amintirea - în genul îndeobşte îndrăgit de mine -, narat din off, cu duioasă ironie, aşa cum numai regizorii hispanici ştiu să conceapă. Povestea unui om bătut de destin cu afecţiune.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 9 COMENTARII si spune-ti parerea!

Nud cu insula

Titlu: Nud cu insulă
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2007
Traducere:
Numar pagini: 320
ISBN: 9789731430485

Dincolo de imaginea idilică pe care o serveşte la început despre o lume exclusiv feminină, romanul lui ílvaro Pombo poate fi citit ca o frumoasă demonstraţie a unui lucru pe care tot el îl afirmă: "Bărbaţii sunt mai simpli decît femeile, fiinţe mult mai complexe şi interesante. În plus, acestea au mai mult relief decît bărbaţii, atît în opera, cît şi în viaţa mea, unde există femei foarte curajoase, îndrăzneţe, amuzante şi fascinante." Enunţul, citat şi ca motto pentru prefaţa cărţii, simplifică prea mult chestiunea nerezolvată a comparaţiei dintre bărbaţi şi femei, în plus, cred că poate fi contrazis în diverse moduri, mai mult sau mai puţin elegante. Ceea ce contează însă este felul în care demonstraţia, cum spuneam, frumoasă, îşi înghite autorul şi îl contrazice.

Lumea pe care o imaginează ílvaro Pombo este una dominant feminină, o insulă izolată orgolios, în care nebunia şi frivolitatea sunt forme artistice, nuanţate de acreala de domnişoare bătrîne, gustul lor pentru lichior de anason şi delăsări perfect ordonate. Dintr-o asemenea atmosferă vine relatarea naratoarei, la început afectuoasă faţă de familia ei excentrică (a fi altfel decît ceilalţi e semn de nobleţe), mai apoi căutînd să se elibereze de un întreg repertoriu de minciuni şi trădări (nobleţea nu te scuteşte de deziluzii).

Crescînd într-o casă de femei - tipologii fine, pe care ílvaro Pombo le salvează de la a fi banale şi previzibile pentru că analiza sa, împreună cu analiza cititorului, sunt acoperite de povestirea lentă, atentă la detalii şi sensuri -, naratoarea s-a asociat, în mintea mea, altor figuri, literare sau nu, care vin dintr-o asemenea atmosferă. Întreaga lor apariţie este specială: dezinvoltă şi liberă, sau pasivă şi ambiguă, în fine, de un farmec care poate fi explicat, dar care nu le reduce stranietatea. De aceea femeile de pe insula La Marana, cu toată îngîmfarea lor şi cu toată lenea lor, tradusă în neimplicare, îţi plac fără drept de împotrivire, te cuceresc consecvent. Cele două figuri principale - Clara, mama naratoarei, şi Lucí­a, sora ei - sunt, o spune mătuşa Lucí­a într-unul din monologurile ei delirante, geniale, adică impertinente, invincibile, o nesuferită şi o nebună cu inima dură.

Deşi în centrul poveştii - spun poveste, fiindcă de acţiune nu se poate vorbi, ce se întîmplă e fie terminat, din amintirile mamei şi mătuşii, fie proiectat într-un viitor de care nici uneia din familia nu îi pasă - este insula, domeniul ostil celor din afară, guvernat de mîna fermă a lui Fraulein Hannah, romanul se referă vag la războiul civil din Spania, la începuturile nazismului, la un mood al anilor treizeci. Foarte posibil ca insula izolată să fie o metaforă care să redea mai clar fastul şi rafinamentul obositor al unei lumi aflate în pragul prăbuşirii.

De asemenea, toată insistenţa acestor femei de a fi altfel, de a fi deasupra celorlalţi ar putea să dea de gîndit: diferenţele excesive nu înseamnă altceva decît o altă uniformizare. Asta ar putea explica de ce o banală întîmplare creată de unul din "bărbaţii interşanjabili" (soţul de convenienţă al Clarei pleacă sau este alungat după naşterea naratoarei, iar apoi revine, este primit cu ostilitate şi pînă la urmă acceptat) ia proporţiile unei drame. Reapariţia tatălui care nu e tată pe de-a întregul dezechilibrează tabloul de familie perfectă, în loc să îl întregească. Rolul afectiv al tatălui este jucat mai curînd de veşnicul pretendent al mătuşii, Tom Bilffinger, pe nedrept părăsit într-un colţ de nefericita mătuşă, ca şi cum i-ar fi devenit inutil şi stînjenitor.

Pe lîngă un tablou de familie, sau, mai bine spus, o suprapunere de tablouri de familie, mult mai detaliate decît le-am schiţat, Nud cu insulă urmăreşte şi maturizarea tinerei naratoare. Poate că tema e veche de cînd s-a inventat romanul, însă ílvaro Pombo o valorifică aici cu suficientă discreţie, încît să nu fie o variaţiune de trecut cu vederea. Chiar dacă femeile acestei cărţi, amuzante şi inteligente, adorabile şi răutăcioase, nu sunt mai complexe decît personajele masculine, deşi le pun în umbră, asta nu înseamnă că demonstraţia lui Combo nu a dus la nici un rezultat: o scriere muzicală, elegantă şi neapărat cu o notă utopică, puţin incoerentă, ca monologurile unei mătuşi, iar dacă ar fi să o reduc la un singur cuvînt: fermecătoare.

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro