Trei romane într-unul și un Somoza de zile mari
Scris de Ovidiu Leonte • 4 April 2013 • in categoria Lit. contemporana
Autor: Jose Carlos Somoza
Rating:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2003
Traducere: Ileana Scipione
Numar pagini: 320
ISBN: 973-576-516-0
Structura romanului Peștera ideilor este deosebită. Acest lucru însă, a început să fie deja obișnuit. Literatura a luat-o pe acest făgaș, al experimentării. Cărți formate integral din conținutul unor emailuri și răspunsurile la acestea (vezi Toate cele șapte valuri) sau cărți scrise la persoana a doua (cum ar fi Mireasa dezgolită), își fac din ce în ce mai des loc printre titlurile publicate. Atunci când vine vorba despre experimente, unele formule se pot dovedi de succes, altele însă, nu reușesc să treacă testul publicului cititor. Structura propusă de Jose Carlos Somoza este, în opinia mea, una de succes, deși utilizarea ei în scrierea altor romane ar putea fi mai puțin aplicabilă (sau, cel puțin, mai puțin aplicată). Somoza spune despre scrierile sale: „Cu fiecare din cărțile mele încerc să îi seduc pe cei ce savurează lectura și să le retrezesc pasiunea pentru citit, lucru greu, dacă ținem seama de faptul că oferta emoțiilor este din ce în ce mai mare”. Ei bine, romanul Peștera ideilor exact asta face: oferă o panoplie întreagă de emoții.
Despre ce este vorba, de fapt? Sistemul povestire în povestire este aici împins spre limite nebănuite: povestea principală este încadrată într-u înveliș care reprezintă o altă povestire, și care o întrerupe, pe alocuri, prin intervenția unui „tălmăcitor” anonim ce redactează o serie de note de subsol. Prima notă apare în mod brutal, chiar de la începutul primului capitol, unde tălmăcitorul ne explică faptul că „Lipsesc câteva pagini. În ediția textului original pe care l-a îngrijit, Montalo afirmă că, în acest loc, papirusul a fost sfâșiat. Îmi încep deci, tălmăcirea Peșterii ideilor cu primele cuvinte din textul lui Montalo, singurul de care dispunem (n. tr.).” Notele de subsol de la finalul capitolelor sunt voluminoase creând, pe măsură ce lectura înaintează, un alt fir epic, diferit de cel principal, circumscris acestuia. În acest fel, linia de demarcație dintre textul principal și textul din notele de subsol devine o graniță, imposibil de traversat, în mod normal, în sistemul povestire în povestire. Dar Somoza încalcă această regulă și cele două povestiri încep să se influențeze reciproc.
Concepute ca povestiri polițiste, cele două fire epice sunt explicate (și curmate subit) de o a treia povestire, conturată doar, la un moment dat, în povestirea principală, cea pe care tălmaciul o denumește „Peștera ideilor”: un pariu pe care Filotext (care se dovedește a fi autorul textului tălmăcit) îl pune cu Platon, prin care își asumă greaua misiune de a demonstra că ideea filozofului cu privire la actul de cunoaștere – acesta are cinci etape: asumarea numelui obiectului supus cunoașterii, acesteia urmându-i elaborarea definiției acestuia, etapă urmată de creare a imaginii, care duce la știință, ce poate fi atinsă doar printr-o discuție filozofică pe seama obiectului; ultima etapă o reprezintă evocarea ideii în sine a obiectului – poate fi transcrisă într-o operă literară. Dacă primele două etape sunt ușoare, a treia – crearea imaginii – devine deja o problemă. Iar pentru rezolvarea ei, Filotext inventează conceptul de eideză. „Eideza este o invenție grație căreia Filotext face ca ideile să fie cursive, libere, să nu aibă legătură cu scriitura ci cu imaginația scriitorului”. Cu alte cuvinte, este vorba de imagini independente de text, dar sugerate prin intermediul lui, pe care cititorul le descoperă în timpul lecturii. Dacă prin eideză Filotext rezolvă problema evocării imaginii, rămân totuși celelalte două etape.
Pentru realizarea discuției filozofice este necesară însă introducerea unei entități exterioare textului. Iar acest lucru este realizat prin inserarea notelor de subsol și a povestirii separate creată în zona de jos a liniei care separă cele două povestiri. Pentru ilustrarea în text a celei de-a cincea etape, „Ideea în sine” a obiectului este, din nou, necesară inserarea unui element extern. Iar acesta nu este altceva decât o a treia povestire, circumscrisă celorlalte două. Evident, simpla existență a acestei povestiri nu ajută câștigării pariului. Așa încât Montalo (primul traducător al textului original al lui Filotext) intervine și explică: „Ideea în sine este cheia pe care în van am căutat-o încă de la început. Filotext nu crede în existența ei, și de aceea nu am găsit-o. Dar, la urma urmelor, ea există înăuntru, în cercetarea noastră, în dorința noastră de a o găsi”.
Împingând elementele normale ale unei scrieri până spre limitele lor, inventând procedee literare inedite și identificându-se el însuși cu unul dintre personajele romanului, Jose Carlos Somoza reușește să demonstreze o teoremă literară (dacă putem vorbi despre așa ceva) inspirată din una dintre cele 17 scrisori ale lui Platon. Intervenția finală, care garantează demonstrația teoremei (și implicit câștigarea pariului) este făcută de autor – prin inserarea celei de-a treia povestiri – prin intermediul lui Filotext, autorul Peșterii ideilor, apelând la un anacronism bizar. Iar efectul întregește acea gamă vastă de emoții pe care acest roman o trezește în cititor. Nu știu dacă romanul Peșterii ideilor reușește, așa cum își dorește autorul, să „retrezească pasiunea pentru citit” (o singură carte cam greu ar putea, iar lecturarea mai multora, deja implică o mică – măcar – pasiune pentru citit), dar cu siguranță va fi memorabil pentru orice tip de cititor: ocazional sau avid.
-
Plusuri
Peșterii ideilor este un roman palpitant, beneficiind de – nu unul, nici două, ci – trei fire epice. Acest lucru este garanția că cititorul are în mâini un roman captivant, care cu siguranță va acapara atenția de la prima pagină.
-
Minusuri
Din păcate, editorul a decis să prefațeze romanul cu un comentariu – absolut strălucit, de altfel – al traducătoarei Ileana Scipione, când după părerea mea, textul ar trebui să fi fost inserat la sfârșit, ca postfață. În consecință recomand lecturarea lui după ce a fost citit întreg romanul.
-
Recomandari
Peșterii ideilor ar trebui să fie citită de toată lumea, cred eu. Este un roman care, chiar dacă nu va reuși neapărat să „retrezească pasiunea pentru citit”, va rămâne imprimat în memoria cititorului pentru mult timp. Lecturarea lui este o experiență foarte plăcută.