Somnul raţiunii (populare) naşte monştri (politici)
Scris de Anca Giura • 27 January 2014 • in categoria Eseuri
Autor: Cristian Tudor Popescu
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 248
ISBN: 978-973-46-1455-4
Există o sugestivă expresie idiomatică în limba română ,,copii din flori’’ și presupunem că ea trimite la un sens figurat: născut din florile (cu alte cuvinte, din frumusețea și din plăcerea) dragostei, iar semnificaţiile subtile nu se opresc aici. Se cunoaşte şi legendara interpretare cum că acei copii sunt foarte reuşiţi. La polul opus, de curând, am descoperit o posibilă expresie antitetică: ,,copiii fiarei’’, cu alte cuvinte marii hidoşi, hibrizii. În ce mă priveşte, n-am nici un dubiu: comunismul, abuzând vreme de patru (cinci?) decenii însăşi patria, a odrăslit câteva exemplare rare ajunse de regulă la frâiele politicii.
Ne-am obişnuit să îi percepem pe jurnaliştii majori - că minori avem şi-aşa destui - ca pe nişte entităţi statuare, stăpâni pe sine ca şi pe informaţiile confidenţiale, puternici, sobri, reci, intangibili, incapabili de emoţie. Dar în momentul în care descoperim că un jurnalist este dublat de un artist, de un scriitor în speţă, percepţia ni se blurează, numele lui, altminteri atât de notoriu, primeşte alte înţelesuri. Mai bune. Aşa se întâmplă şi cu binecunoscutul CTP (iertată să-mi fie licenţa discursivă), Cristian Tudor Popescu, pe care toată lumea îl ştie de important formator de opinie, notorietate la care contribuie şi figura sa extrem de concentrată, de sceptică, vădind un om care îşi cenzurează orice efuziune şi orice acces spre derizoriu.
Aşa că pe Cristian Tudor Popescu îl identifică toată naţiunea cu ,,jurnalistul acela care nu râde niciodată’’. Dânsul nu are bonomia şarmantă a unui Emil Hurezeanu, căci Cristian Tudor Popescu este pur şi simplu ,,furios şi iute’’, şi tot despre el unii se întreabă dacă întruchipează un chirurg al tensiunilor politice sau un provocator al lor?
Copiii fiarei este o carte de eseuri, purtând un nume şi o copertă numai bune de băgat în sperieţi, iar asta nu e tot. Însuşi conţinutul cărţii asumând eseuri şi editoriale din anii ’90 are menirea de a ne nelinişti precum picturile lui Goya. Pentru mine una, confruntarea cu anii nouăzeci este periculoasă, psihanalitică. Pur şi simplu am realizat târziu că în acei ani s-a minţit atât de mult încât îmi vine să mă întreb dacă deceniul acela nu mi s-a furat pur şi simplu din drămuita viaţă.
Iubitor al zonelor tenebroase din literatură, Cristian Tudor Popescu dovedeşte un stil coroziv, de prozator original. Mi-a plăcut la el deosebita autoironie, umorul negru de cea mai bună calitate cât şi preferinţa pentru temele grele şi dureroase. Nu rataţi paginile în care jurnalistul relatează întâlnirea lui dintâi cu Parisul cel atât de livresc visat şi nici călătoria de infarct executată cu o Dacie veche prin ţările arabe. Altminteri, am descoperit un autor ultraalergic la ipocrizie şi convins că puritatea se înfăţişează numai arareori ochilor noştri, iar aceasta din urmă obligatoriu după ce străbatem zonele mlăştinoase ale cotidianului românesc. Pentru mine, de acum încolo, Cristian Tudor Popescu reprezintă cu certitudine un intelectual pe cât de inteligent, tot pe atât de sensibil la metamorfozele răului. E limpede că din mai multe motive acest editorialist îşi va camufla speranţele ori idealismele şi pe mai departe sub o carapace de verdicte sumbre, pe care şi le asumă astfel: ,,Posed o congenitală incapacitate de a mă bucura. Mai sugestiv, fac parte dintre cei care nu se pot împiedica să imagineze viermele în adâncul corolei.’’
-
Plusuri
Este reconfortant să citeşti o carte a unui jurnalist dublat de un intelectual cu o cultură subtilă şi vastă.
-
Recomandari
Atât fanilor, cât şi detractorilor autorului, fiindcă ambele categorii vor beneficia de o revelaţie.
Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Conita recenzor probabil e innamorata de bibic de-l aplauda ditirambic. Eu nu am avut nicio revelatie citind compunerile basbuzucului. Individul este o lichea jegoasa. I se potriveste caracterizarea facuta de Mateiu Caragiale lu’ tac-su. Ma intreb daca s-au vandut mai mult de o suta de exemplare? Eu am imprumutat caietul de compuneri al lui Popescu de la un cunoscut.
ivan ciripaha spune:
19 March 2021 | 9:55 pm
Niste vaxuri textele “reperului moral al natiei”. Au inventat catavencii o expresie, o voi folosi: Sunt compuneri facute din putul gandirii! Dar ce nu face omu’ pentru o mana de arginti. Din inginer parazitand centrul de calcul al Transporturilor (era in cladirea din spatele ministerului) si scriitor+critic de SF, dupa ’89 si-a servit din plin stapanii pozand in intelectualul care vede dincolo de neguri ideea. Bah! Mai bine continua sa scrie SF, era intr-adevar talentat! Mi-e greata cand il vad pe acest fiu de activist inalt in CC al PCR!