Istoria este scrisă de învingători, iar acest postulat se referă, cel mai adesea, chiar și la interacțiunea celor care au puterea cu cei dominați de putere. Metafora samavolniciei, a dizgrației umane se regăsește perfect în romanul Apa neagră de Joyce Carol Oates. Țin să menționez că am tot amânat lectura acestei cărți, deși, în repetate rânduri, îmi atrăgea atenția. Se pare, totuși, că fiecare carte își are ceasul său de glorie, iar prima mea întâlnire cu Oates și-a meritat așteptarea din plin. [Citeste tot Articolul]
După excelenta introducere a scriitorului și criticului literar Bogdan Crețu la acest inedit experiment „artistic” întreprins de artistul grafic Felix Artene și de scriitorul Lucian Dan Teodorovici (coordonatorul colecției Ego. Proză a Editurii Polirom) pare că nu prea ar mai rămâne cam nimic de zis. Este atât de cuprinzătoare, de cultă și de sensibil scrisă, încât umilul cititor din mine s-ar transforma în nimic altceva decât un părerolog dacă cineva mi-ar citi rândurile după ea. Dar cum eu nu sunt critic, cum nici Bogdan Crețu nu este un simplu cititor, cred că nu există termen de comparație și că introducerea, respectiv articolul ar trebui luate ca atare și nu comparate. [Citeste tot Articolul]
Ochi de pisică a stat pe noptiera mea multă vreme. Citisem Testamentele și Povestea Slujitoarei și pot să spun că Margaret Atwood este una dintre scriitoarele ale cărei cărți îmi vor atrage mereu interesul. Și totuși nu reușeam să citesc Ochi de pisică, era acolo, la distanță de un braț, cum spun englezii, dar ocoleam cartea, fără să înțeleg de ce. Până într-o zi, când a venit momentul să mă apuc de ea, mai mult dintr-un sentiment de vinovăție (mereu simt asta atunci când amân cărți) decât dintr-o dorință arzătoare de a o citi. [Citeste tot Articolul]
Iubesc cărțile lui Fredrik Backman! Nu, nu-l așez pe autorul romanului „Un bărbat pe nume Ove” pe aceeași treaptă literară cu Bulgakov sau Colum McCann, dar cred că și-a câștigat un loc al lui prin-o scriitură pe care aș recunoște-o oriunde și prin felul în care pune „la muncă” principala funcție a ficțiunii – cred eu – aceea de a ne exersa empatia. [Citeste tot Articolul]
„Salut și bine ați venit la Confesiunile unei Ratate trecute de 40 de ani, podcastul ce i se adresează oricărei femei care se întreabă cum naiba a ajuns în situația asta și de ce nu este viața așa cum și-a imaginat-o! Oricui și-a analizat viața la un moment dat și și-a dat seama că nu așa fusese Planul. Oricui a avut vreodată impresia că a greșit ceva sau că a ratat vreo ocazie. Oricărei femei care încă se străduiește cu disperare să găsească o soluție, în timp ce toți cei din jur fac prăjituri fără gluten.” [Citeste tot Articolul]
„Când vorbim despre moarte, vorbim despre copii noștri”. Te șochează aceste rânduri, dragă cititorule? Ți se par inconfortabile, ascuțite, inopinate? Sau poate că te fac să meditezi asupra iluzoriei noastre stări de bine pe care o intitulăm generos viață? Indiferent ce sentimente îți trezesc aceste cuvine, ele sunt varianta dură a convingerii noastre fervente că suntem invincibili până când devenim părinți. Încercând acel miracol al maternității, am ajuns să înțeleg frica paranoică pe care fiecare mamă și-o face tovarăș. [Citeste tot Articolul]
Am avut ghinionul (sau norocul) să prind atât socialismul, cât și Revoluția din 1989 și iată-mă, treizeci de ani mai târziu, citind de pe smartphone și traducând din engleză. Întrucât am fost ultima generație de elevi care am învățat după manualele unice, am avut ghinionul să pierd trei ani din viață buchisind limba rusă (asta se întâmpla începând cu anul 1996), pentru ca mai apoi, mergând la liceu la Brăila, să am șansa să renunț la rusă și să aleg engleza. Am luat-o la nivel de an patru, nu la nivel de începător, dar am răzbit, târâș-grăpiș, până la capăt. Și îmi amintesc faimoasele eseuri pe care profesoara noastră de engleză ni le dădea ca temă pentru acasă pornind de la o anumită idee, pe marginea căreia începeam să brodăm. Care, în mare parte, cel puțin în cazul meu, consta și din aberații alături de subiect. De aceste eseuri mi-au amintit cărțile lui Knausgård. [Citeste tot Articolul]
Copyright ©2011 Bookblog.ro