Mă tot conving din ce în ce mai mult că ceea ce purtăm cu noi la interior se reflectă în vreun fel și la exterior și că întrebările tacite pe care ni le punem își găsesc posibile răspunsuri în ceea ce consumăm ca informație, dar mai ales în ceea ce lăsăm să vină spre noi atunci când suntem deschise să primim.
Așa a fost și cu Anna Hope și ultimul ei roman tradus la noi intitulat Așteptări. The Guardian, Daily Telegraph, The Irish Times și Sunday Express, toate punctează într-un fel sau altul impactul emoțional pe care povestea celor trei prietene – Hannah, Cate și Lissa – îl are asupra cititorului, dar mai ales felul în care este expusă povestea lor colectivă în același timp analizând individual firele destinelor. [Citeste tot Articolul]
Ambițiosul roman al autoarei finlandeze Sofi Oksansen, Parcul pentru câini, surprinde o poveste întunecată, dominate de disperare, în niște circumstanțe sociale aparte: încercarea de a face față sărăciei Ucraina postsovietică. Sărăcie, o infrastructură care stă să se prăbușeacă, instabilitate politică și un trecut nefast, toate acestea apasă pe umerii fiecărei persoane. [Citeste tot Articolul]
Paula Herlo, Alex Dima, Rareș Năstase, Cosmin Savu, Paul Angelescu și, din studio, Cristian Leonte. Cine nu a auzit de ei ori nu s-a mai uitat la televizor de un sfert de secol încoace, ori este complet deconectat de la realitate. Ei sunt cei care au lansat în România conceptul de reportaj/emisiune și care au obținut, pe bună dreptate, un premiu Emmy pentru extraordinara emisiune România, te iubesc!, o încununare a colosalei munci depuse și a ambiției de-a scoate la iveală, uneori după multă durere și suferință, nopți nedormite, riscuri enorme și mult timp petrecut departe de casă și de familie, cazuri revoltătoare de pe tot cuprinsul țărișoarei noastre. [Citeste tot Articolul]
”Lipsa, lipsa de iubire ca o sete care absoarbe tot, o sete de junkie care nu se mai uită la calitatea produsului pe care-l primește și-și injectează doza letală cu convingerea că-și face un bine. Cu ușurare, recunoștință și beatitudine.”
Povestea Vanesei este unică, poate, prin faptul că ea a avut curajul să o spună cu voce tare în fața întregii lumi. Altfel, este doar o victima dintr-un șir de victime. Fiica unor părinți în cel mai bun caz neglijenți, crescută mai degrabă de capul ei, ea fuge de o realiate în care nu este nici iubită și nici importantă pentru aceștia, refugiindu-se în cărți. Mama ei face parte din lumea literară, iar prin intermediul petrecerilor pe care aceasta le organizează Vanessa este înconjurată de scriitorii și artiștii, mai mult sau mai puțin importanți, ai vremii. La treisprezece ani îl cunoaște pe G., un scriitor în vârstă de cincizeci de ani, care începe cu ea o corespondență pasională. În cele din urmă aceasta devine o relație în toată regula, după ce Vanessa împlinește paisprezece ani. [Citeste tot Articolul]
Atunci când vezi cartea Femeia în alb de Wilkie Collins, e posibil să te descurajeze, deoarece romanul se întinde pe aproximativ 700 de pagini. Însă pentru fanii unui gen literar care cuprinde mister, crimă şi intrigi, numărul mare de pagini poate fi chiar un plus, deoarece acţiunea şi situaţiile descrise sunt unele complicate, cu drumuri întortocheate şi personaje complexe, care se dezvăluie treptat. [Citeste tot Articolul]
Uneori, după ce termin o carte, rămân cu impresia că nu aș putea vorbi vreodată despre ea. Nicidecum în termeni literari, scriind o cronică de carte sau ceva de genul acesta, deoarece cred cu tărie că despre unele cărți nu ai cum să vorbești, nu îți permite limbajul. Simți că nu poți cuprinde în cuvinte scrise tot ce ți-a transmis cartea respectivă și tot ce te-a făcut să simți. [Citeste tot Articolul]
Exercițiu de încredere este, înainte de toate, o lectură necesară. Spun asta pentru că Susan Choi alege să abordeze un subiect nu numai sensibil și complex, dar și despre care nu s-a prea vorbit. Mișcarea #MeToo a schimbat acest fapt, dar autoarea are meritul de a fi finalizat romanul înainte de această schimbare. [Citeste tot Articolul]
Copyright ©2011 Bookblog.ro