Lumea lui Rocannon
Scris de bookblog.ro • 19 April 2010 • in categoria SF/Fantasy
Autor: Ursula K. Le Guin
Rating:

Editura: Nemira
Anul aparitiei: 2006
Numar pagini: 150
ISBN: (10) 973-569-878-1
"Lumea lui Rocannon" nu este un roman SF, la fel cum nu e un fantasy. Undeva între cele două, cartea cu care debutează Ursula K. Le Guin nu e o operă de artă. Este un roman delicat, trist, fatalist. A fost numit roman iniţiatic şi a fost comparat cu un poem medieval. Cred că descrierea în termenii ăştia poate induce uşor în eroare. Pe mine, una, m-a păcălit.
Mă aşteptam la o lume asemănătoare Pământului de Mijloc al lui Tolkien. La o călătorie plină de pericole şi la nişte eroi puternici şi bine definiţi. Nici vorbă de aşa ceva. În loc de asta, Le Guin ne povesteşte despre un antropolog pierdut pe o planetă locuită de două specii inteligente, dar foarte diferite. Se pot recunoaşte uşor tipologiile, arhetipurile care stau la baza construcţiei uriaşilor Liuar şi a piticilor Gdemiar. Chiar şi denumirile sună într-un fel aparte, care aminteşte diapazonului intern de lumină şi de umbră, de zbor şi săpături, de faţetele aceleiaşi realităţi, până la urmă.
Pasiunea autoarei pentru psihologie şi filosofie se simte, în spatele unor întâmplări aparent clasice pentru un roman fantastic. Eroul, Rocannon, venit de pe altă planetă pentru a elibera lumea de un duşman pe care Le Guin nu ni-l descrie niciodată, devine puternic legat de locuitorii de pe Fomalhaut II. Cred că la baza acestei legături stă nevoia de apartenenţă pe care el nu şi-o mai poate satisface între ai lui. Fiecare călătorie pe care o face cu viteza luminii îl îndepărtează de ei nu doar fizic, ci şi temporal. Câteva zile petrecute la bordul unei nave înseamnă câte opt ani pentru cei pe care îi lasă în urmă. Atunci când nu ai unde să te mai întorci e destul de simplu să te simţi legat de cei pe care, în alte circumstanţe, i-ai putea considera primitivi.
Am apreciat şi apreciez la Le Guin sensibilitatea cu care rezonează la problemele profund umane, inconştiente, definitorii. Nevoia de a fi explicat prin ceilalţi e una fundamentală. Rocannon simte asta din plin atunci când se vede exilat pe planeta medievală de un atac neprevăzut asupra navei sale. Colegii lui sunt ucişi până la unul, iar el rămâne singur într-un dintre castelele Liuar.
Deşi personajele nu sunt conturate suficient de clar şi nu sunt deloc profunde la nivel individual, ele par a acţiona în baza unor legi morale şi sufleteşti nescrise, nespecificate nicăieri în roman, dar pe care le poţi simţi la tot pasul. Faptul că Rocannon se simte responsabil pentru soarta Ligii Lumilor şi pentru cea a locuitorilor planetei Fomalhaut, ideea că porneşte împotriva duşmanului pentru a-şi răzbuna prietenii ucişi, fac parte din repertoriul acestor instanţe morale nespecificate la care mă refer. Datoria, mai mult decât dreptatea sau răzbunarea, pare a fi resortul care îl motivează pe erou. El sacrifică tot, orice, pentru a salva lumea devenită a sa şi Liga din care ea va face, cândva, parte.
Tipologia omului simplu (în măsura în care un antropolog e un om simplu) devenit erou e specifică zonei de fantasy. Călătoria cu viteza luminii apropie romanul de SF. Cu toate astea, sunt convinsă că "Lumea lui Rocannon" este, în primul rând, un roman despre condiţia umană, despre constrângeri şi alegeri, despre pierdere şi moarte. Nu îl pot numi iniţiatic, fiindcă evoluţia personajelor e aproape imperceptibilă şi nu face obiectul povestirii. E un roman "de citit" pentru sensibilitate, pentru că e romanul de debut al autoarei (pentru mine ăsta e întotdeauna un motiv bun) şi pentru că, până la urmă, e o poveste frumoasă.
de Andreea Radu
Dragos Vasilescu spune:
30 October 2014 | 1:42 pm
Pemtru prima oara, Lumea lui Rocannon a aparut in revista ORION, prin optzeci si ceva… MDP tradusese si Dune, roman care a aparut insa in traducerea lui Doru Brana. Ce vremuri…