Titlu: Lapte negru
Autor: Elif Shafak
Rating:
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2012
Traducere: Ada Tănasă
Numar pagini: 352
ISBN: 978-973-46-3148-3

„Sunt scriitoare. Sunt nomadă. Sunt cosmopolită. Sunt iubitoare a sufismului. Sunt pacifistă. Sunt vegetariană și sunt femeie, mai mult sau mai puțin în această ordine”, mărturisește Elif Shafak în primele pagini ale acestei cărți scrise cu lapte negru și cerneală albă- un cocktail de povești, sentimente materne, dor de ducă și depresie, distilat câteva luni de zile la temperatura camerei.

Elif Shafak este una dintre cele mai de impact scriitoare din Turcia, cunoscută pentru îmbinarea elementelor estice și vestice, stilul jurnalistic critic și inovativ. Ajutându-ne să înțelegem cum omul poate rămâne un individ stabil în ciuda numeroaselor voci din cap, plural și corent în același timp, Elif surprinde din unghiuri diferite, cu sinceritate și umor, disperarea femeii moderne. Tratând un subiect sensibil, extrem de puțin abordat, precum depresia postpartum, într-un stil ce îmbină ludicul, sufismul, miticul și liricul, ceea ce reușește să obțină Elif Shafak din propria panică este un roman autobiografic din care nu lipsește nici ficțiunea și nici o alură puternică de literatură de self-help.

Această construcție neobișnuită, anecdotică și mitică, uneori frustrantă, surprinzător de creativă, oferă nu doar o privire în intimitatea autoarei, ci și în cea a altor mari scriitoare, și încercările lor de a împăca vocația cu viața de familie și cerințele societății: Sylvia Plath, Virginia Woolf, Anais Nin, George Eliot, Zelda Fitzgerald, Ayn Rand, Louisa May Alcott, Sandra Cisneros, Doris Lessing, Sofia Tolstaia, Simone de Beauvoir, Yuko Tsushima, Sevgi Soysal, Pearl S. Buck, Lou Andreas Salomé, Rebecca West. Aceste fragmente biografice transformă cartea într-un fel de odă închinată marilor scriitoare, dar și într-o extraordinară întroducere în criticismul literar feminist.

Din paginile acestei lecturi aflăm despre haremul interior care se găsește sub o formă sau alta în orice femeie. Despre discrepanța, tensiunea, armonia greu dobandită între eurile noastre contradictorii și incapacitatea noastră de a realiza că tocmai acestea ne fac să fim noi însene. Despre procesul de lungă durată și nu lipsit de dificultate, de cunoaștere, acceptarea și iubirea a tuturor acestor ipostaze. Toate acestea, fără a încerca să fie una dintre acele cărți la modă care își propun să învețe femeile cum să ajungă stăpâne pe viața lor și a altora, ci mai degrabă dorind să le determine a se întreba cum s-ar putea face să n-o mai distrugă.

Pornind de la teama generată de posibilitatea unei reacții de respingere între scris și maternitate, Elif Shafak ajunge să scrie despre insideri și outsideri, apartenență și non-apartenență, despre cum este să te simți ca un copac răsturnat, cu rădăcinile înfipte în văzduh. Și mai ales despre cum să reușești a-ți fi credincios ție însuți, eului tău cu atâtea complexe și reprimări, reacții, vibrații și reflecții .

Lapte negru este o carte-călătorie, o hartă ce-și călăuzește cititorul prin hățișul minții și sufletului, iar cele două călătorii simultane, una în Valea Bebelușilor și cealaltă în Pădurea Cărților, de-a lungul căreia descoperim că orice perioadă tulbure este depășită mai ușor realizând că depresia poate fi o minunată ocazie dăruită de viață pentru a înfrunta ceea ce contează enorm pentru ființa noastră, dar care, din grabă sau ignoranță, a fost măturat sub preș.

Conflictele femeii regăsite în paginile acestei cărți nu sunt tipice doar unei scriitoare sau mame ce suferă de depresie postapartum. Orice femeie se găsește într-un anumit moment al devenirii sale sfâșiată lăuntric, prinsă între două lumi, iubind tărâmul închipuirii mai mult decât cel real, an după an devenind tot mai epuizată de paradoxuri fără rost, relații nepotrivite, iubiri greșite. O femeie care frânge inimi și are inima frânta, căreia îi pasă prea mult ce cred ceilalți, care se teme că Dumnezeu nu o iubește, simțindu-se fericită doar atunci când dă glas vocației sale (când scrie).

Pentru că nu încearcă să ne impună un program prin care să promită schimbarea, autoarea se rezumă la amintirea celor trei căi, propuse de Kristeva, prin care o copilă își poate crea identitatea: prima- să se identifice cu tatăl și simbolicul, a doua- să se identifice cu mama și semiotica, a treia- să găsească un echilibru instabil între cele două. În final, ca adeptă a sufismului, singurul scop al lui Elif este acela de a te face să ștergi tot ceea ce știi deja, să începi să gândești din nou, nu cu inima ci cu sufletul

• Plusuri

  Umor, creativitate, declanșarea introspecției, paragrafe revelatoare despre viața fascinantă a unor mari sciitoare,

• Minusuri

  Deși lasă impresia uni cărți despre depresia postpartum, acest subiect este tratat abia spre final, în doar câteva pagini

• Recomandari

  Nu este o carte numai pentru femei, mame sau scriitoare, ci pentru toți cei cărora le vine greu să echilibreze multitudinea de roluri și responsabilități din viața lor