bookblog.ro

Omul care simte

Scris de • 31 October 2017 • in categoria

Titlu: Omul care a cucerit timpul
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2017
Traducere:
Numar pagini: 447
ISBN: 978-606-33-1808-5

Romanul de debut al canadianului Elan Mastai este un amestec de umor, filosofie aplicată și realități alternative care te fac să te întrebi pe unde oare va mai ajunge omenirea.

Tom Barren trăiește într-o utopie tehnologică, într-un 2016 care nu îl împiedică să-și trăiască umanitatea cu sensibilitate și autoironie. Iar atunci când femeia de care se îndrăgostește, iar tatăl care îl consideră o dezamăgire se amestecă în această realitate care nu este chiar așa „utopică” pentru el și apasă butonul interior final, Tom Barren decide că e momentul să devină primul călător în timp, chiar dacă acest rol era destinat altcuiva.

Așadar, eroul poveștii îl întâlnește pe inventatorul care făcuse posibilă evoluția tehnologică, Goettreider, în momentul descoperirii, 1965, însă face o greșeală care se dovedește a fi fatală. Căci 2016 nu mai este idilic, ci alternativ, iar realitatea alternativă pentru Tom este, în fapt, realitatea contemporană în care Tom este, de fapt, John. „Nu mă pricep prea bine la suspans, așa că o să trec peste subterfugiul narativ și o să-ți explic ce dracu' se întâmplă - sunt aici. Adică aici. Aici unde ești tu. Aici unde nu trebuie să fiu.„

Cu o scriitură amuzantă și deșteaptă, capitole scurte și incisive, totul într-un ton confesiv ca un jurnal SF, Elan Mastai construiește unul dintre cele mai umane și empatice personaje din genul acesta de ficțiune, cu care nu poți să nu rezonezi. De la modul în care își șterge efectiv viitorul, la reuniunea cu versiunile alternative ale familiei și femeii iubite, la „fuga” existențială și vina de a fi condamnat la inexistență alți oameni și alte povești, Tom (alias John, alias Victor) povestește pe nerăsuflate cum își reinventează literalmente viața.

În tot acest timp, însă, se întreabă și ne întreabă, într-o construcție cu implicații meta: „Dacă lumea nu trebuie să fie o accelerație orbitoare a fanteziilor tehno-utopice ale generației de după război, atunci…ce? Există o altă cale între destinul proclamat de manifestul futurist și dezastrul apocaliptic?”. Răspunsul pare să fie unul filosofic și prozaic în același timp. Și are de-a face cu stări, sentimente și relații, atât atunci când este vorba despre el - Tom, cât și când este vorba despre Lionel Goettreider. Și cu familii.

Omul care a cucerit timpul este un roman în care pretextul SF și teoriile despre călătorii în timp și energii infinite funcționează pentru a spune povestea unui om pierdut și regăsit, care își caută locul și sensul dintotdeauna, care vrea iubirea mamei și acceptarea tatălui, care vrea să fie recunoscut de cea de care se îndrăgostește. Un om al timpurilor sale, al timpurilor noastre. Iar Elan Mastai reușește să îi dea o voce puternică, o voce vulnerabilă, enervantă, frustrată și frustrantă în care nu ai cum să nu te identifici, măcar puțin ori pe alocuri.

  • Plusuri

    Scriitura ironică, premisele acțiunii, personajul principal și conștiințele sale.

  • Recomandari

    Pasionaților de science fiction, viitoruri utopice și întrebări existențiale

Categorie: | Autor: | Editura:



Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Citeste si

Copyright ©2011 Bookblog.ro