Titlu: Să i se taie capul! 3000 de ani de demonizare a femeilor aflate la putere
Autor: Eleanor Herman
Rating:
Editura: Litera
Anul aparitiei: 2024
Traducere: Cristina Niculescu
Numar pagini: 368
ISBN: 978-630-342-011-0

Să i se taie capul! 3000 de ani de demonizare a femeilor aflate la putere a fost o carte de-a dreptul formidabilă, fascinantă, pe care cu greu am putut s-o las din mână. Secretele de la curte, trădările, răscoalele și războaiele – până la urmă, așa s-a modelat și scris istoria, nu? Eleanor Herman dezvăluie modul în care regine, prințese și femei importante din trecut au influențat – și chiar pornit – jocurile puterii și, mai mult sau mai puțin, au reușit să supraviețuiască într-o lume a bărbaților.

De altfel, în carte ni se înfățișează și cât de ușoară, în unele cazuri, era detronarea acestora, uneori printr-o simplă acuzație. Femeile de la curțile regale – indiferent că erau prințese, regine sau viitoare regine – nu erau înconjurate doar de lux, ci și de proximitatea pericolelor și trădărilor. Eleanor Herman a reușit să dezvăluie nu doar splendoarea și privilegiul, ci și capcanele și pericolele care veneau la pachet cu statutul de regină, sau chiar amantă a unui monarh.

În același timp, ne sunt oferite și informații privitoare la circumstanțele politice și sociale ale epocilor trecute, în care fiecare greșeală putea avea un preț fatal. Titlul este evocator – de cele mai multe ori, așa erau nevoite să plătească persoanele care greșeau sau care stârneau răscoala poporului. Eleanor Herman ne prezintă fărâme din viețile unor regine și curtezane celebre, căzute victime ale jocurilor de putere, furiei poporului sau, uneori, propriilor ambiții. Loialitatea era ceva foarte versatil în perioada respectivă, iar încrederea se transforma într-un „lux periculos” – din acest punct de vedere, pe cât era un privilegiu, puterea era și o sabie cu două tăișuri. Unul îndreptat spre dușman, iar celălalt spre cel care deținea puterea.

Pe scurt, în Să i se taie capul! întâlnim atât reflecții personale ale autoarei asupra celor întâmplate, cât și întâmplări cu caracter strict istoric – intrigi politice, trădări, scandaluri. Stilul autoarei este captivant, iar cartea devine o cronică jurnalistică care, pe alocuri, mă gândesc că a fost și ficționalizată pentru a-i conferi o dinamică mult mai alertă, mai dramatică și, de ce nu, chiar emoționantă.

Capitolele sunt atent documentate – bazate, la rândul lor, pe scrieri istorice și biografii –, iar acest lucru se poate resimți din numeroasele informații pe care le aflăm. Mi-a plăcut, în schimb, că, deși vorbim despre o lectură cu caracter informativ, mi s-a părut chiar antrenantă și extrem de accesibilă. Într-un punct, chiar putea fi citită precum un thriller, deoarece curiozitatea atingea cote maxime – voiai să vezi încotro merg lucrurile.

Chiar dacă Eleanor Herman nu ne oferă o analiză exhaustivă a vieților femeilor prezentate în Să i se taie capul!, totuși ne prezintă modul în care acestea au reușit să se strecoare într-o lume dominată în general de bărbați, folosindu-se de inteligență, farmec și, uneori, chiar viclenie. Deseori, istoria tratează aceste femei drept simpli pioni în jocuri mai mari, dar Herman aduce în prim-plan nu doar puterea lor, ci și impactul pe care l-au avut în modelarea și scrierea istoriei.

Puterea poate fi la fel de distructivă, pe cât poate fi de seducătoare. Femeile care s-au apropiat de tron – fie prin moștenire, prin căsătorie sau statut de amantă – au trăit cu sabia deasupra capului, atât la propriu, cât și la figurat. Deși din exterior puteau părea privilegiate, în realitate trăiau într-o permanentă stare de vulnerabilitate și tensiune. Femeile despre care Eleanor Herman vorbește nu au fost „instrumente ale puterii masculine”, ci au fost femei cu voce proprie, determinate.

Chiar mi-a plăcut cartea Să i se taie capul! 3000 de ani de demonizare a femeilor aflate la putere, și nu doar pentru că m-a purtat într-o călătorie fascinantă de-a lungul unor perioade din istorie altfel inaccesibile, ci și pentru că a fost scrisă într-un stil care m-a atras și nu m-a solicitat deloc, în ciuda faptului că, în esență, vorbim despre o carte de non-ficțiune. Dincolo de prețioasele informații noi aflate, am avut impresia că, pe bune, am citit chiar o carte care m-a antrenat și m-a făcut să fiu acolo! Ah, da, și să nu mai zic de umorul – atât de efervescent – pe care Eleanor Herman îl are, un omor de-a dreptul delicios!

Text scris de Andrei Cioată.